În primul trimestru al anului, Raluca Barbu, director marketing Eturia, observă o revenire a turiștilor la comportamentele de rezervare pe care le aveau înainte de pandemie, însă, aceștia sunt mult mai atenți în ceea ce privește prețurile și condițiile pe care le întâlnesc în destinații.
„Și, ceea ce ne bucură pe noi foarte mult este faptul că decid să descopere lumea mai mult decât într-o vacanță de genul zbor și hotel la plajă, ci merg pe zona de circuite, care, cumva, le oferă șansa să descopere lumea într-un mod mult mai interesant, autentic și vor să ajungă în locuri în care în mod normal nu au posibilitatea să o facă într-o vacanță de tip hotel și plajă”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Raluca Barbu.
Românii aleg totodată și destinații mult mai îndepărtate, precum Japonia, Coreea, Australia, Noua Zeelandă, Costa Rica, Brazilia sau Argentina.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Cele mai căutate destinații sunt cele din Oceanul Indian, precum Seychelles, Maldive, Mauritius sau sunt destinațiile din Caraibe precum Jamaica, Republica Dominicană, Mexic.
Mai sunt plecările către SUA și Canada, unde vedem că tot mai mulți români aleg să descopere SUA în circuite, dar există și o mare curiozitate sunt Thailanda și Indonezia.
Este un mix extrem de omogen la nivelul continentelor. Ne arată deschidere și o creștere a puterii de achiziție când vine vorba de pachetele turistice. Observăm și o creștere a turismului pe Europa, dar în circuite sau tururi care includ 2 țări sau care includ zona de oraș cu zona insulară”, mai spune aceasta.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Ana Maria Paraschiv, Kaufland România: Flexibilitatea în ziua de azi este o nevoie vitală pentru tineri. Balanța între viața personală și profesională joacă, de asemenea, un rol foarte importantȘi pachetele turistice s-au extins, de la 6-9 nopți până la 17 nopți.
„Ne îndreptăm cumva către un turism mult mai cultivat, mult mai dornic de explorare”, precizează Raluca Barbu.
„Un trend internațional care a ajuns și în România este bleisure, combinația dintre business cu leisure, pe care îl vedem tot mai des întâlnit. Pachetele care combină cumva capitale de business, cum este Dubai, Doha, Katar, și prelungirea acestor zile de business către o destinație însorită la plajă”, completează ea.