Radu Roșu, antreprenor și investitor român stabilit în SUA, le recomandă antreprenorilor români care vor să intre pe piața din SUA să înțeleagă în primul rând cultura pieței, dar și nevoile consumatorilor de acolo. El a fondat Eloquentix în 2002, o companie care furnizează consultanță în IT și servicii de software development.
„Important e să înțelegi cultura americană. Sunt multe state. Și trebuie să faci efortul să te duci acolo, să stai acolo, să înțelegi problemele customerului tău din America. Până la urmă asta e prima lecție de economie. Trebuie să înțelegi ce dorește americanul și asta cred că se face cel mai eficient mergând acolo, stând acolo și absorbind cerințele și ajustând produsul pentru cerințele de acolo”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Radu Roșu, fondator și CEO Eloquentix.
În ceea ce privește posibilitatea antreprenorilor români de a încheia parteneriate cu alte companii din SUA sau investitori, el afirmă că, în mare, sunt aceleași cerințe.
„Din nou, trebuie să te duci acolo, să te întâlnești cu omul ăla. Ce este bun este fondat pe încredere și încrederea nu se face pe Zoom. Încrederea se face la o bere, mergând la un meci de baseball, mâncând un burger, un steak, de la 9 seara până la 3 dimineața în New York sau până la 11 seara în North Carolina. Totul în parteneriate e bazat pe încredere”, spune acesta.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Oana Artistide, co-fondator Aristide Hotel din insula Syros: Am fost nominalizați ca fiind cel mai bun hotel mic din lume de către National Geographic. Eu preferam poziția de „underdog”Ca investitor, Radu Roșu afirmă că în primul rând el evaluează antreprenorii și după businessul lor, astfel încât să înțeleagă dacă persoana respectivă are ce-i trebuie pentru a reuși.
„Eu în general nu evaluez proiectul mai întâi, ci oamenii. Încerc să înțeleg omul, educația pe care o are, abordarea și dacă el poate să se ajusteze la realitatea pieței și dacă e destul de agil să facă asta și dacă o să muncească nopțile să ajungă la rezultate. Al doilea check mark important este rolodexul omului.
Și, dacă e deștept, o să mă întrebe care e rolodexul meu. Dacă doar bani dorește de la mine, nu, merci. Nu-i fac lui un bine dacă îi ofer doar asta. Trebuie să-ți dorești să creezi parteneriate cu investitorii. Banii sunt doar benzina. Skill-ul e să fii șofer și să te învețe cum să abordezi un drum lung. Eu nu mă uit doar la persoana pe care am întâlnit-o, ci și la cine este în jurul lui, care sunt prietenii persoanei respective”, precizează acesta, adăugând că, la fel de importante, sunt și pasiunea și motivația.
„Contează și ideea, dar focusul trebuie să fie pe pasiune”, subliniază acesta.