Primele vânzări de active Oltchim, anunțate oficial. Cine sunt cumpărătorii. Finalizarea privatizării, în 2018

Primele vânzări de active Oltchim, anunțate oficial. Cine sunt cumpărătorii. Finalizarea privatizării, în 2018
scris 18 oct 2017

Chimcomplex al omului de afaceri Ștefan Vuza, fondul de investiții White Tiger și producătorul de profile PVC Dynamic Selling Group au fost anunțați oficial drept primii cumpărători de pachete de active scoase la vânzare de combinatul chimic insolvent Oltchim, administratorii judiciari ai combinatului finalizând discuțiile cu investitorii care au înaintat oferte angajante de cumpărare, după cum Profit.ro a relatat în premieră.

“În contextul procedurii competitive de vânzare a activelor Societății lansată de Oltchim S.A. (“Societatea”) la sfârșitul anului trecut, în vederea vânzării unui număr de nouă pachete deținute de Societate în cadrul fazei de reorganizare a procedurii de insolvență al cărei obiect este Societatea (”Procesul de Vânzare”), în contextul selecției preliminare derulată de către Societate cu privire la cei nouă ofertanți care au depus oferte angajante în cadrul Procesului de Vânzare, Oltchim a încheiat și preconizează să încheie săptămâna aceasta, după caz, contracte de vânzare de active după cum urmează: (1) Cu Chimcomplex S.A. Borzesti, cu privire la pachetele de active nr. 1-5 și parțial 7; (2) Cu Dynamic Selling Group S.R.L., cu privire la pachetul de active nr. 6; (3) Cu White Tiger Wealth Management Ltd, cu privire la pachetele de active nr. 1, 3-5, 7, 8 și parțial 9“, se arată într-un anunț al consorțiului de administratori judiciari Rominsolv – BDO Business Restructuring, remis Bursei de Valori București.

Urmărește-ne și pe Google News

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Lista pachetelor de active Oltchim scoase la vânzare

Lista pachetelor de active Oltchim scoase la vânzare

Potrivit sursei citate, se poartă în continuare discuții cu alți ofertanți. Finalizarea tranzacțiilor, în baza contractelor menționate, este supusă anumitor condiții care trebuie îndeplinite, printre care se numără aprobarea finală de către adunarea generală a creditorilor Oltchim, acest organism finalizând selecția ofertanților câștigători.

“Informații importante și cu privire la celelalte oferte angajante vor fi prezentate în scop informativ creditorilor în contextul procesului de vânzare. Societatea va continua să informeze piața cu privire la procesul de vânzare în conformitate cu reglementările aplicabile până la finalizarea acestuia, care se anticipează a avea loc în prima parte a anului 2018”, se mai precizează în anunț.

Producție record la mina de la Mănăila în trimestrul al treilea, al doilea consecutiv când produce și concentrat de aur CITEȘTE ȘI Producție record la mina de la Mănăila în trimestrul al treilea, al doilea consecutiv când produce și concentrat de aur

”Practic, această semnare înseamnă că  administratorii judiciari sunt de acord ca aceste companii să preia Oltchim și ofertele lor să fie analizate de creditori, decizia finală fiind la aceștia. Aceștia trebuie să aibă în vedere atât prețul, cât și complexitatea și clauzele contractuale privind funcționarea activelor cumpărate. Creditorii au la dispoziție șase săptămâni pentru a analiza documentația și clauzele contractuale. La sfârșitul lunii noiembrie putem vobi despre un câștigător. Între timp, părțile semnatare au la dispoziție 15 zile ca să depună scrisorile de garanție pentru plata sumelor ofertate. Cine nu depune scrisoare de garanție iese din schemă", a declarat administratorul special al Oltchim, Bogdan Stănescu.

Dacă despre Chimcomplex și White Tiger s-a tot vorbit în contextul vânzării activelor Oltchim, prezența printre câștigătorii licitației a producătorului și distribuitorului gălățean de profile PVC Dynamic Selling Group este parțial o surpriză. Parțial doar, pentru că firma, cu rulaj de aproape 114 milioane lei și profit net de circa 6 milioane lei anul trecut, a vrut încă din 2013 să cumpere Ramplast, producătorul de profile PVC deținut de Oltchim, însă tranzacția a căzut în cele din urmă. Dynamic Selling Group este unicul client al Ramplast.

Dynamic Selling Group este controlată de oamenii de afaceri Gabriel Stoian și Cristian Stoleru. În 2013, ziarul Bursa scria, citând surse neprecizate, că “cei doi oameni de afaceri ar fi apropiați de Constantin Roibu (fostul director general al Oltchim - n.r.), având vechi relații de afaceri cu Oltchim“, afirmație negată de Roibu. În 2014, administratorii judiciari ai Oltchim i-au dat în judecată pe Roibu și pe alți foști șefi ai Oltchim, cerând atragerea răspunderii acestora pentru intrarea în insolvență a combinatului. Procesul este încă pe rol.

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
vanzare active oltchim
chimcomplex
white tiger
dynamic selling group
insolventa oltchim
privatizare oltchim