Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a lansat o procedură de negociere competitivă în urma căreia vrea să încheie un acord-cadru pe 7 ani de prestare de servicii de management de proiect, asistență tehnică, consultanță și formare a personalului, necesare pentru pregătirea și implementarea proiectului de retehnologizare a unității 1 de la Cernavodă.
Valoarea totală a achiziției este estimată la aproape 280 milioane euro plus TVA (peste 333 milioane euro cu tot cu taxă), iar ofertele sunt așteptate până pe 21 august.
SNN își justifică achiziția prin ″lipsa în propria organizație, precum și pe piața de muncă națională, a resurselor calificate pentru managementul de megaproiecte (de peste 1 miliard de euro) din domeniul nuclear al centralelor CANDU, schimbarea de generații și plecările din ultimii ani, din organizația de exploatare, a unui număr mare de specialiști, complexitatea și anvergura proiectului, care impun recurgerea la multiple resurse externe de finanțare și execuție (atribuirea de contracte complexe de tip proiectare, procurare, construcție), constrângerile legate de limitele de timp și buget, fezabilitatea proiectului fiind strâns dependentă de încadrarea în durata și costul estimate″, potrivit documentației de atribuire.
Serviciile scoase la negociere sunt menite să asigure supravegherea și coordonarea activităților Direcției de Retehnologizare a Nuclearelectrica, asistența tehnică necesară personalului Direcției, precum și formarea personalului de conducere/coordonare al Direcției în domeniul specific al retehnologizării centralelor CANDU, în vederea implementării fazelor 2 si 3 ale proiectului.
″Principalele priorități actuale ale Direcției de Retehnologizare sunt: - Pregătirea documentației de inițiere achiziție pentru contractarea furnizării componentelor reactorului ce urmează a fi înlocuite la retubare și închirierea sculelor necesare pentru executarea lucrărilor de retubare; - Pregătirea documentației pentru achiziția serviciilor de proiectare și inginerie pentru infrastructura conexă clădirilor pentru retubare și obținerea autorizației de construire; - Pregătirea documentației de inițiere achiziție pentru contractul de Inginerie, Procurare și Execuție (EPC) pentru retubare și retehnologizare; - Derularea contractului pre-proiect pentru retubare; - Derularea contractului pre-proiect pentru retehnologizare (Servicii de Inginerie necesare în scopul elaborării Documentației pentru Achiziționarea Componentelor/ Echipamentelor cu Termen Lung de Fabricație ce vor fi înlocuite la Retehnologizarea U1 de la CNE Cernavodă și pentru realizarea Obiectivelor de Construcții cu caracter radiologic necesare desfășurării activităților de înlocuire a Componentelor Reactorului)″, mai scrie în documentul citat.
Faza 2 a proiectului de retehnologizare a început în aprilie anul trecut și este programată să dureze până în decembrie 2026. Faza 3, care include oprirea reactorului și derularea propriu-zisă a lucrărilor, va dura până octombrie 2029. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,85 miliarde euro.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Familia Negoiță, a primarului Sector 3 și a fostului proprietar Dinamo, începe un nou proiect major, pe locul unei foste fabrici de cărămidăÎn mai anul acesta, SNN a lansat o licitație pentru a contracta consultanți externi pentru echipa de conducere a centralei, care să facă cu membrii acesteia ″coaching și mentorat în activități manageriale privind procesele și activitățile CNE Cernavodă″, în perspectiva retehnologizării unității 1, acordul-cadru pe 4 ani vizat fiind estimat la peste 20 milioane dolari cu tot cu TVA.
Procedura de achiziție este încă în desfășurare. Compania a primit 2 oferte, de la divizia cehă specializată în energie a multinaționalei de testare, inspecție și certificare industrială Applus+ și de la subsidiara românească a companiei olandeze WTS Energy, specializată în furnizarea de soluții HR pentru industria energetică.