Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care se află în curs de preluare a principalelor operațiuni din România ale italienilor de la Enel, a finalizat procedura de selectare a constructorilor pentru proiectul unui parc fotovoltaic cu putere instalată totală de 171 MW, amplasat în cea mai importantă regiune carboniferă a Greciei.
Câștigător al licitației organizate de PPC a fost declarat consorțiul Intrakat-Ameresco-Resinvest, scrie presa elenă.
CITEȘTE ȘI Cine e ″în cărți″ pentru a-i înlocui pe Gabriela Firea și pe Marius Budăi în Guvern
Compania greacă de construcții și inginerie civilă Intrakat este implicată și în proiecte de infrastructură rutieră în România, iar Ameresco este un integrator american de tehnologii verzi, cu intenții de dezvoltare și în România. Resinvest este dezvoltator și antreprenor general grec de proiecte de energie regenerabilă.
Proiectul PPC constă în ridicarea a trei centrale solare, cu puteri de 78,98, 74,98 și 15,98 MW, în municipalitatea Eordaia din regiunea Kozani a Macedoniei de Vest.
CITEȘTE ȘI Viktor Orban: Ucrainenii sunt agresivi. Ministrul maghiar al Apărării: Nici Ungaria, nici NATO nu se pot implica în războiul din Ucraina
Termocentrale pe lignit din zonă, cu exploatările miniere aferente, asigură circa 50% din producția de energie a țării. În regiune se află și Agios Dimitrios, cea mai mare centrală electrică din Grecia, cu putere instalată de 1.600 MW.
Valoarea investiției de la Eordaia este estimată la 52 milioane euro.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tino Brașov, cea mai veche fabrică de încălțăminte din România, s-a închis, iar terenul este promis dezvoltatorului imobiliar Speedwell
După cum a relatat Profit.ro, în regiunea Kozani din Grecia, PPC are și un plan de construire de instalații de stocare prin pompaj a energiei electrice în lacuri artificiale create în cariere de suprafață de exploatare a lignitului abandonate. În primăvară, grecii au primit licență pentru un astfel de proiect, cu putere instalată de 148 MW.
Strategia PPC prevede retragerea din exploatare până în 2028 a unor termocentrale pe cărbune de 3 GW, coroborată cu punerea în funcțiune de unități de producție de energie regenerabilă de 5 GW, până în 2026.
CITEȘTE ȘI Musk: Fluxul de numerar al Twitter rămâne negativ din cauza înjumătățirii veniturilor din publicitate
La finalul lunii trecute, PPC a anunțat că estimează că va finaliza până în luna septembrie achiziția operațiunilor Enel din România, anunțată în premieră pe piața locală de Profit.ro, în urma obținerii aprobării Comisiei Europene.
Tranzacția va duce la creșterea numărului clienților PPC cu 57%, va majora activele de distribuție cu 40% și capacitatea de producție de energie în exploatare cu 14%, a declarat CEO-ul Georgios Stassis, la adunarea generală anuală a acționarilor companiei. El a anunțat de asemenea că PPC va depăși ținta de 1,1 miliarde de euro privind EBITDA, pentru anul acesta, și se va apropia de nivelul de 1,2 miliarde de euro, în pofida crizei prețurilor la energie.