Cum a anunțat Profit.ro, La Mama Ateneu a fost închis după 22 de ani de funcționare.
„Va fi un restaurant modern, care se va numi Casa Fratelli. E în aceeași linie cu ce se întâmplă la Fratellini, Biutiful sau Uanderful. Investiția încă nu știm cât va fi evaluăm, dar va fi destul de mare. Ne dorim să targetăm publicul premium, iar în ceea ce privește meniul n-am stabilit încă nimic. Avem în minte niște lucruri, dar încă nu am hotărât. Ne-am dori undeva în primăvară să-l deschidem, cel mai probabil va fi în aprilie”, spunea atunci, pentru Profit.ro, Dani Caramihai, acționar al grupului Fratelli.





Capacitatea noului restaurant va fi de circa 120-130 de persoane pe terasă, iar în interior va fi un volum similar, era arătat.
Pe lângă cluburile Fratelli, grupul numără astăzi și restaurantele Biutiful, Uanderful, bistroul Fratellini Bistro, dar și o zonă de food festival permanentă (Carnivale Food Market, lansat în 2019) în București, Constanța, Timișoara și Iași.
Fratelli Grup a fost fondat în 2005 de către Dani Caramihai, Liviu și Mihai Popescu, și Nicolae Mergeani.
Lanțul La Mama, fondat de antreprenorul român Cătălin Mahu în urmă cu 25 de ani, mai numără în prezent 5 restaurante în Capitală.





















