Atenție, șoferi - După 7 ani de la promulgarea legii, amenzile de circulație vor putea fi plătite într-un cont unic, inclusiv online, prin aplicații bancare și la POS

Guvernul urmează să aprobe noi norme care se vor se aplica, în sistem pilot, pentru plata amenzilor contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule, stabilite de agenții constatatori ai Ministerului Afacerilor Interne. Aceste amenzi vor putea fi plătite într-un cont unic al Trezoreriei, prin toate mijloacele de plată moderne, pe lângă plata în numerar la Trezorerie sau la organele fiscale locale.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Atenție, șoferi - După 7 ani de la promulgarea legii, amenzile de circulație vor putea fi plătite într-un cont unic, inclusiv online, prin aplicații bancare și la POS

Prin Legea nr. 203/2018, promulgată în iulie 2018, au fost dispuse măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, prin constituirea unui cont unic de plată, precum și a unui sistem de urmărire a creanțelor bugetare și de stingere a acestora ca urmare a încasării amenzilor contravenționale respective.

Astfel, prin actul normativ, intrat în vigoare în ianuarie 2019, s-a reglementat, pe de o parte, deschiderea contului unic la Trezoreria Statului în care persoanele fizice să achite amenzile contravenționale și obligația utilizării unei serii de evidență unică a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii.

ANUNȚ Bolojan: Este foarte probabil ca salariul minim să rămână înghețat pentru anul viitor CITEȘTE ȘI ANUNȚ Bolojan: Este foarte probabil ca salariul minim să rămână înghețat pentru anul viitor

Opoziția a reclamat că, prin instituirea acestui cont unic, bugetel locale vor înregistra întârzieri la încasarea amenzilor. Proiectul de lege prevede că în termen de 48 de ore Trezoreria este obligată să vireze sumele ce revin autorităților locale, dar parlamentarii opoziției arată că nu există nicio măsură sancționatorie prevăzută pentru cazurile în care Trezoreria întârzie.

Guvernanții au aratat însă că sumele încasate din amenzile de circulație vor fi virate automat bugetelor locale, autoritățile locale fiind obligate să transfere în sistemul informatic național doar informațiile despre încasările efectuate la casieriiile proprii.

Acum, la 7 ani de la apariția legii, Guvernul va stabili mecanismele și procedurile de achitare a sumelor reprezentând amenzi contravenționale, în sistem pilot, în cazul în care sancțiunile se aplică de către agenții constatatori ai Ministerului Afacerilor Interne.

Autoritățile arată că proiectul de normativ a fost elaborat după ce textul Legii nr.203/2018 a fost armonizat cu cel al Codului rutier și după dezvoltarea sistemului IT necesar implementării facilității.

Guvernanții revin cu ideea ”De la fermă la consumator”: Achizițiile publice de alimente vor trebui să respecte lanțul scurt de aprovizionare CITEȘTE ȘI Guvernanții revin cu ideea ”De la fermă la consumator”: Achizițiile publice de alimente vor trebui să respecte lanțul scurt de aprovizionare

Astfel, sumele astfel încasate în contul unic deschis la Trezoreria operativă centrală din cadrul Ministerului Finanțelor se fac venit la bugetul local al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul. Distribuirea sumelor se realizează de Trezoreria operativă centrală pe baza datelor privind evidența persoanelor fizice existente la nivelul Ministerului Finanțelor valabile la momentul efectuării transferului.

Prin excepție, sumele reprezentând amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România sau cu domiciliu necunoscut, încasate în condițiile prezentei legi, se fac venit la bugetul de stat.

Excuvitul reglementează astfel și modalitățile de plată a amenzilor contravenționale respective, precizându-se că acestea pot fi achitate prin: decontare bancară, inclusiv internet banking, home-banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanță puse la dispoziția plătitorilor de instituțiile de credit, precum și prin mandat poștal, prin intermediul contului tranzitoriu, în numerar la orice unitate teritorială a Trezoreriei, prin intermediul cardurilor bancare utilizând echipamentele POS instalate la orice unitate teritorială a Trezoreriei, în numerar la casieriile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale, prin intermediul cardurilor bancare utilizând Sistemul Național Electronic de Plăți (ghiseul.ro), prin intermediul echipamentelor POS instalate la sediile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale.

ULTIMA ORĂ DECIZIE Noua lege RCA - Limitele minime de despăgubire în caz de accident auto, modificate. Obligație de asigurare pentru trotinete electrice și biciclete electrice - DOCUMENT CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE Noua lege RCA - Limitele minime de despăgubire în caz de accident auto, modificate. Obligație de asigurare pentru trotinete electrice și biciclete electrice - DOCUMENT

Prevederile proiectului

Ministerului Afacerilor Interne se alocă numărul „1000” pentru a constitui codul alocat instituției emitente ca primă grupă numerică a seriei de evidență unică a procesului-verbal de contravenție.

Achitarea în contul unic a amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice se poate efectua astfel:

a) prin decontare bancară, inclusiv internet banking, home-banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanță puse la dispoziția plătitorilor de instituțiile de credit, precum și prin mandat poștal, plata efectuându-se în contul unic deschis la Trezoreria Operativă Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor;

b) prin intermediul contului tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor la instituții de credit cu care sunt încheiate convenții, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr.1801/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind informațiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăți către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice și informațiile cuprinse în mesajul electronic de plăți care se transmite în sistem informatic de către instituțiile de credit inițiatoare, cu modificările și completările ulterioare, plata efectuându-se în contul tranzitoriu;

c) în numerar, la orice unitate teritorială a trezoreriei statului;

d) prin intermediul cardurilor bancare utilizând echipamentele POS instalate la orice unitate teritorială a trezoreriei statului;

e) în numerar, la casieriile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale;

2f) prin intermediul cardurilor bancare utilizând Sistemul Național Electronic de Plăți, disponibil la adresa de internet www.ghiseul.ro;

g) prin intermediul echipamentelor POS instalate la sediile OFL-urilor și/sau al aplicațiilor care facilitează acceptarea plăților electronice.

Achitarea amenzilor contravenționale în contul unic se poate efectua de către contravenient sau de către orice altă persoană fizică.

Permis de conducere obligatoriu, pregătit pentru trotinete și biciclete electrice CITEȘTE ȘI Permis de conducere obligatoriu, pregătit pentru trotinete și biciclete electrice

Unitățile teritoriale ale trezoreriei statului, instituțiile de credit și unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care încasează amenzi contravenționale în contul unic au obligația de a accepta sau întocmi, după caz, numai documente de plată care cuprind în rubricile destinate beneficiarului plății următoarele informații:

a) seria de evidență unică a procesului-verbal de contravenție, care se completează în rubrica ”Număr de evidență a plății”;

b) codul numeric personal al contravenientului, în cazul persoanelor fizice care au domiciliul în România sau codul de identificare fiscală ”8609468”, în cazul celorlalte categorii de persoane fizice, în rubrica ”Cod de identificare fiscală” al beneficiarului;

c) contul 50.09.01, în documentele de plată în care se solicită simbolul contului unic sau codul IBAN al contului unic, respectiv: RO76TREZ999500901XXXXXXX, în documentele de plată în care se solicită codul IBAN al contului unic al beneficiarului;

d) suma plătită, în rubrica dedicată valorii plății;

e) data plății, în rubrica dedicată datei (zi/lună/an).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0829 -0.0015-0.03 %
1 USD4.3643 +0.0052+0.12 %
1 GBP5.7688 -0.0386-0.66 %
1 CHF5.4817 -0.0108-0.20 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite