Ministerul Energiei, despre sancțiunile SUA împotriva Lukoil, cu afaceri masive în România scoase la vânzare: Înainte de a lua o decizie, așteptăm poziția UE

Ministerul Energiei a transmis, la solicitările repetate ale mass media, că a luat act de sancțiunile impuse de Statele Unite gigantului petrolier rus Lukoil, precum și de intenția rușilor de a-și vinde activele internaționale, inclusiv pe cele din România, menționând că, înainte de a lua o decizie, așteaptă poziția Uniunii Europene asupra acestei spețe.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Ministerul Energiei, despre sancțiunile SUA împotriva Lukoil, cu afaceri masive în România scoase la vânzare: Înainte de a lua o decizie, așteptăm poziția UE

Am luat act de sancțiunile anunțate de Office of Foreign Assets Control, agenție din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii. Înainte de luarea unei decizii, este necesară analiza poziției pe care o va adopta Uniunea Europeană, având în vedere faptul că România aplică deja regimul de sancțiuni stabilit la nivel european și va acționa strict în acest cadru″, a comunicat instituția.

Aceasta adaugă că a luat act și de comunicatul public al companiei Lukoil referitor la intenția de vânzare a activelor sale internaționale și că, urmare a acestui anunț, va putea fi demarat un proces de evaluare a tranzacției, în cadrul Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), conform legislației în vigoare.

Grecia anunță un plan în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru a combate penuria de apă CITEȘTE ȘI Grecia anunță un plan în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru a combate penuria de apă

″Vom putea exprima o poziție ulterioară doar după clarificarea completă a structurii acționariatului și a provenienței capitalului oricărui potențial investitor, pentru a garanta că tranzacția se desfășoară în deplină conformitate cu pachetele de sancțiuni adoptate și cu standardele de securitate economică ale României″, a conchis Ministerul Energiei.

Anterior, Cristian Bușoi, secretar de stat în minister, declarase pentru Politico că Lukoil va avea acum, după sancțiunile SUA, „obligația” de a vinde rafinăria Petrotel. „Am fi fericiți să nu mai avem Lukoil!”, adăugase el.

De asemenea, președintele Nicușor Dan a declarat că în discuția despre pachetele 19 și 20 de sancțiuni anti-Rusia ale UE ″a fost rostit cuvântul Lukoil″.

Polymarket, pe lista neagră a site-urilor neautorizate din România CITEȘTE ȘI Polymarket, pe lista neagră a site-urilor neautorizate din România

Ca element de context, Ministerul Energiei a amintit că ″în România funcționează rafinăria Petrotel-Lukoil și rețeaua Lukoil România, cu aproximativ 320 de stații de distribuție, ambele având ca acționar compania Litasco, cu sediul în Elveția″.

Acestea nu sunt însă singurele business-uri ale Lukoil din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0856 +0.0027+0.05 %
1 USD4.3800 +0.0157+0.36 %
1 GBP5.7719 +0.0031+0.05 %
1 CHF5.4781 -0.0036-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite