Miliardarul american Elon Musk construiește cea mai mare baterie din lume pentru a soluționa criza energetică din Australia de Sud

Miliardarul american Elon Musk construiește cea mai mare baterie din lume pentru a soluționa criza energetică din Australia de Sud
scris 9 iul 2017

Miliardarul american Elon Musk, președintele și CEO-ul Tesla, va construi cel mai mare sistem de baterii Li-ion (litiu-ion) din lume, în parteneriat cu furnizorul francez de electricitate Neoen, pentru a soluționa criza energetică din Australia de Sud.

Sistemul, care poate livra o energie de 129 MWh, va stoca energie regenerabilă, provenită de la un parc eolian.

Încă din martie, Elon Musk s-a oferit să soluționeze căderile frecvente de curent provocate de intemperii în Australia de Sud, promițând că va instala un sistem de baterii și acumulatori în 100 de zile de la semnarea unui contract în acest sens cu autoritățile.

Urmărește-ne și pe Google News

Premierul Australiei de Sud, Jay Weatherill, a confirmat acordul cu Tesla, care face parte dintr-un proiect guvernamental în domeniul energetic în valoare de 550 de milioane de dolari.

Miliardarul american Elon Musk construiește cea mai mare baterie din lume pentru a soluționa criza energetică din Australia de Sud

Musk a reiterat promisiunea că proiectul va fi gata în 100 de zile de la semnarea contractului, în caz contrar urmând să acopere integral costurile acestuia.

CEO-ul Tesla a declarat că proiectul nu este lipsit de provocări din punct de vedere tehnic, având în vedere dimensiunile neobișnuit de mari, însă are încredere că planul se va finaliza cu succes.

“Când faci ceva de trei ori mai mare, oare funcționează la fel de bine? Noi credem că va funcționa, dar sunt niște riscuri. Avem însă încredere în tehnicile noastre și proiectarea sistemului”, a spus șeful Tesla, care consideră că proiectul va stabiliza rețeaua electrică și va reduce costurile pentru consumatori, citat de The Guardian.

“Bateriile pot fi încărcate atunci când ai energie în exces și costul de producție este foarte scăzut, iar energia poate fi utilizată când costurile sunt mari, ceea ce reduce costul mediu pentru consumatorul final”, a explicat Musk.

Potrivit miliardarului, Tesla va suporta costuri de circa 50 de milioane de dolari dacă proiectul nu va fi gata la timp.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
baterii
musk
baterie
elon musk
solarcity
australia
australia de sud
energie regenerabila
li-ion
litiu