Gazprom relansează proiectul construcției unui ”mini South Stream” în Balcani

Gazprom relansează proiectul construcției unui ”mini South Stream” în Balcani
scris 7 iul 2017

Gazprom a semnat un acord cu Bulgaria, Serbia și Ungaria pentru construcția unei conducte care să transporte gaze livrate prin al doilea tronson al gazoductului Turkish Stream, relatează site-ul B92, care citează publicațiile Beta și Kommersant.

Conducta va permite Gazprom să livreze gaze în Balcani, dar va concura gazoductul Poseidon, care ar trebui să furnizeze gaze în sudul Italiei, scrie News.ro.

Gazprom și guvernul ungar au semnat un acord pentru dezvoltarea sistemului de gaze al țării, după ce în iunie au fost semnate documente asemănătoare cu Bulgaria și Serbia.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul ungar de Externe Peter Szijiarto a declarat că proiectul se referă la livrarea a 8 miliarde de metri cubi de gaze de la Turkish Stream via Serbia.

CNAIR a lansat licitația pentru cele două capete ale autostrăzii Pitești-Sibiu, cu o valoare estimată la 560 milioane euro CITEȘTE ȘI CNAIR a lansat licitația pentru cele două capete ale autostrăzii Pitești-Sibiu, cu o valoare estimată la 560 milioane euro

”Ruta Bulgaria-Serbia-Ungaria reprezintă de fapt o reluare a proiectului de construcție a unei părți a South Stream, care era gata de implementare, dar a fost abandonată în decembrie 2013 din cauza poziției părții bulgare și a presiunilor Bruxelles-ului”, a relatat Kommersant.

Diferența este că gazoductul pe sub Marea Neagră nu va merge direct în Bulgaria ci către Turcia.

”În plus, numai unul dintre tronsoanele Turkish Stream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi, poate merge în Balcani, cu un sfert mai puțin față de capacitatea South Stream”, conform Kommersant said.

Publicația a notat că Gazprom nu poate aproviziona Balcanii printr-un al doilea tronson și să construiască în același timp conducta Poseidon.

În prezent, Ungaria și Serbia pot să se aprovizioneze cu gaze doar prin Ucraina, ceea ce ar obliga Gazprom să negocieze comisioanele de tranzit cu Kievul, după 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
south stream