Criza energiei creează o nouă ordine europeană, cu o Italie puternică și o Germanie cu probleme, arată o analiză publicată de Reuters, potrivit căreia relațiile bune ale autorităților de la Roma și a companiilor italiene cu statele africane și diversificarea furnizorilor le oferă un avantaj în aprovizionarea cu gaze.
Ce se va întâmpla cu prețurile la energie în România și care va fi situația la iarnă urmează să fie anunțat la Profit Energy.forum, programat pentru 3 octombrie
Conferința, organizată la Hotel JW Marriott cu sprijinul Engie, Romgaz, Transgaz, OMV Petrom, Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Premier Energy, Vimetco Alro, Complexul Energetic Oltenia, Tinmar Energy, Hidroelectrica, Nova Power&Gas, Nuclearelectrica și Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
În săptămânile de după invazia Rusiei în Ucraina, din 24 februarie, Claudio Descalzi, CEO al grupului energetic italian Eni, a început o serie de vizite la furnizorii de gaze din Africa, scrie News.ro.
Vizitele au inclus întâlniri cu oficiali din Algeria, în februarie, și discuții în Angola, Egipt și Republica Congo în martie, Descalzi fiind adesea însoțit de înalți oficiali de la Roma, potrivit comunicatelor companiei și ale guvernului.
Eni, la care statul italian are o participație de control, și Italia au reușit să profite de relațiile de aprovizionare existente cu acele națiuni pentru a-și asigura o cantitate suplimentară de gaze pentru a înlocui o mare parte din volumele primite anterior de la furnizorul de top al țării, Rusia.
Este o schimbare rapidă pe care multe țări europene nu au reușit să o facă, în timp ce războiul lui Vladimir Putin împinge continentul într-o realitate alternativă.
În schimb, Germania, o putere economică și un model de referință pentru planificarea prudentă, a fost prinsă complet nepregătită. Este în pragul recesiunii, industria sa se pregătește pentru raționalizarea gazelor și a energiei și tocmai a naționalizat o companie majoră de utilități.
Italia, o țară familiarizată cu crizele economice, pare relativ rezistentă. Și-s asigurat o aprovizionare suplimentară și este încrezătoare că nu va trebui să raționaleze gazul, guvernul său salutând națiunea drept ”cea mai bună din Europa” în ceea ce privește securitatea energetică.
”Aprecierea de care se bucură Descalzi în mai multe țări africane este cu siguranță un avantaj competitiv”, a declarat Alberto Clò, fost ministru italian al Industriei și fost membru al consiliului de administrație la Eni, referindu-se la dificultățile de a semna acorduri în timpul unei crize de aprovizionare.
Într-adevăr, cele două țări se află în circumstanțe contrastante, deoarece o criză energetică gravă se desfășoară inegal pe un continent unde dependența de gazeșe rusești variază foarte mult.
O mare parte din regiune se confruntă cu o criză de aprovizionare pentru iarnă, cele mai expuse fiind Germania, Ungaria și Austria.
Țările mai puțin afectate includ Franța, Suedia și Marea Britanie, care nu s-au bazat în mod tradițional pe Rusia, precum și Italia.
Martijn Murphy, specialist în petrol și gaze la firma de cercetare Wood Mackenzie, a declarat că, deși Italia a considerat de multă vreme Rusia drept cel mai mare furnizor de gaze, diversitatea sa mai mare de furnizori și legăturile de lungă durată cu Africa au însemnat că este mai bine plasată pentru a rezista la renunțarea la aprovizionarea din Rusia, decât multe alte țări.
”Eni are legături foarte strânse cu toate țările cu care operează din nordul Africii și este prezentă în toate: Algeria, Tunisia, Libia, Egipt și în majoritatea acestor țări este cel mai mare investitor din amonte și producător internațional de companii petroliere”.
Criza energetică cauzată de război a forțat guvernele să se confrunte cu riscurile dependenței excesive de un furnizor sau o regiune dominantă. Această criză amintește de criza energetică din anii 1970, care a determinat Occidentul să-și regândească dependența de petrolul din Orientul Mijlociu, o schimbare care a stimulat explorarea globală și căutarea de furnizori alternativi precum Venezuela și Mexic.
Guvernul italian a refuzat să comenteze. Ministerul german al Economiei a declarat că dorește să se îndepărteze de importurile de gaze rusești cât mai repede posibil și să își diversifice aprovizionarea, invocând pașii de început în acest sens, cum ar fi închirierea a cinci terminale plutitoare pentru gaze naturale lichefiate (GNL). În prezent, Germania nu are terminale GNL, în timp ce Italia are trei în funcțiune și a cumpărat recent alte două.
O poveste cu doi cumpărători
Italia a consumat anul trecut 29 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze rusești, reprezentând aproximativ 40% din importurile sale. Țara înlocuiește treptat aproximativ 10,5 miliarde de metri cubi din această cantitate cu importuri crescute din alte țări, începând din această iarnă, potrivit Eni.
Cea mai mare parte a gazelor suplimentare vor veni din Algeria, care a declarat pe 21 septembrie că va crește livrările totale către Italia cu aproape 20%, până la 25,2 miliarde de metri cubi în acest an. Asta înseamnă că Algeria va deveni cel mai important furnizor al Italiei, oferind aproximativ 35% din importuri.
Cota Rusiei a coborât între timp la niveluri foarte scăzute, a spus Descalzi în această săptămână.
eDin primăvara anului 2023, un flux crescând de GNL va începe să sosească din țări precum Egipt, Qatar, Congo, Nigeria și Angola, permițând Italiei să înlocuiască încă 4 miliarde de metri cubi de gaze rusești, a spus Eni.
Germania, ai cărei 58 de miliarde de metri cubi de gaze rusești importate anul trecut au reprezentat 58% din consum, a văzut că livrările prin conducta Nord Stream 1 au fost reduse din iunie și oprite în august.
Incapabilă să-și asigure suficiente provizii de înlocuire pe termen lung din alte țări și lipsită de o companie națională de petrol și gaze cu producție în străinătate, Germania a fost forțată să meargă pe piața spot, unde a trebuit să plătească de aproximativ opt ori prețurile de anul trecut.
Factorii dincolo de controlul uman pot modela securitatea energetică: Germania nu se bucură de apropierea Italiei de nordul Africii, de exemplu, sau de bogățiile Mării Nordului ale Marii Britanie și Norvegiei. Nu are rezerve majore de petrol sau gaze.
Cu toate acestea, oficialii și directorii germani au făcut calcule greșite în ultimii ani, în special după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea a Ucrainei, sugerând că criza actuală ar fi putut evolua altfel.
În 2006, Italia era puternic interesată de gazele rusești, Eni – cel mai important importator de gaze al țării - convenind la acea vreme cel mai mare acord pentru gaze al unei firme europene cu gigantul energetic Gazprom controlat de Moscova.
Însă în ultimii opt ani, cele două țări s-au separat: Germania și-a dublat achizițiile de gaze rusești și a devenit din ce în ce mai dependentă, în timp ce Italia a căutat să-și asigure achizițiile.
Italia a început să intre pe un drum diferit în 2014, când un nou guvern l-a înlocuit pe cel al lui Silvio Berlusconi, care era un vechi prieten al lui Putin, iar Descalzi a preluat conducerea Eni, potrivit unor trei surse familiare cu strategia energetică a țării.
Descalzi, un specialist în explorare și producție care a coordonat proiecte în locuri precum Libia, Nigeria și Congo, s-a concentrat pe ceea ce știa cel mai bine, a spus o sursă: explorarea Africii.
Un succes major a venit în Egipt în 2015, când Eni a descoperit cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Mediterană, Zohr.
Pe măsură ce Descalzi a împins Eni să accelereze proiectele, a adăugat sursa, Eni a reușit să înceapă producția la Zohr în mai puțin de doi ani și jumătate, o dezvoltare relativ rapidă în industrie.
În Algeria, unde Eni este prezentă din 1981, compania a încheiat un acord în 2019 pentru a reînnoi importurile de gaze până în 2027.
Răscruce de drumuri la Crimeea
Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și sancțiunile occidentale care au urmat au reprezentat un moment decisiv.
Roma și-a retras sprijinul pentru proiectul South Stream, de 40 de miliarde de dolari, al Gazprom - care era menit să transporte gaze din Rusia către Ungaria, Austria și Italia, ocolind Ucraina - tot ca răspuns la sancțiuni.
South Stream a fost abandonat de Eni mai târziu în acel an, înainte de a fi eliminat de Moscova.
În schimb, Italia și-a îndreptat privirea către construcția unei conducte mai mici, Trans Adriatica, din Azerbaidjan, prin Grecia și Albania.
Cu toate acestea, Germania nu și-a redus expunerea rusă.
”Europa și Rusia au construit un parteneriat energetic de-a lungul a patru decenii și nu a existat nicio zi în acea perioadă în care gazele să fi fost folosite ca armă strategică împotriva Occidentului”, a declarat Johannes Teyssen, a declarat directorul executiv al E.ON în 2014, în urma anexării Crimeii de către Rusia.
Mai mult, în 2015 a fost încheiat un acord între Gazprom și companii precum E.ON și Wintershall din Germania, pentru a forma un consorțiu pentru construirea conductei Nord Stream 2.
Germania a fost din nou orbită. Cu o zi înainte ca Moscova să invadeze Ucraina, Klaus-Dieter Maubach, CEO al Uniper, cel mai mare importator de gaze rusești al Germaniei, a descris Gazprom drept un furnizor de încredere. De atunci și-a schimbat punctul de vedere.
După șapte luni, Uniper se pregătește să dea în judecată Gazprom pentru solicitarea de daune, din cauza reducerii livrărilor, și a fost salvată cu o sumă de 29 de miliarde de euro (28 de miliarde de dolari) de către guvernul german, care a acceptat în septembrie să naționalizeze compania.
Germania urmărește să înlocuiască complet gazele rusești până la jumătatea anului 2024, deși unele companii de utilități - inclusiv producătorul de top RWE - consideră că ar putea dura mai mult decât atât, având în vedere că sursele alternative sunt limitate și volumele dificil de procurat.
Toți sunt de acord că va fi un efort costisitor.
”Ne-am bazat prea mult pe aprovizionarea cu energie din Rusia. Vechea ecuație conform căreia Rusia este un partener economic de încredere chiar și în criză nu se mai aplică”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, în iunie.
