Unul dintre cele mai populare automobile hibrid ale momentului, Hyundai Tucson, a fost notat de GreenNCAP cu numai două stele, din cauza emisiilor sale, spulberând din nou mitul că hibridele sunt mai curate decât motoarele clasice, pe benzină.
Cea mai nouă serie de teste privind emisiile, realizate de consorțiul GreenNCAP, care este coordonat de organizația EuroNCAP, a pus în evidență consumul de carburant sau energie și nivelul real al emisiilor poluante pentru șase automobile din Europa, între care un model electric, două motorizări hibride și trei motoare cu combustie clasice (cu sau fără turbo).
Rezultatele sunt în mare conform așteptărilor, cu modelul Cupra Born, cu propulsie complet electrică, lider al acestei serii. Born a fost notat cu 5 stele, rating general, după ce a primit 10 puncte la categoria „aer curat”, 9,3 puncte la eficiență (consum de energie) și 9,6 la emisii de CO2. Deși vorbim despre un punctaj maxim, modelul Cupra nu reușește să depășească Dacia Spring, care a devenit în urma testelor anterioare GreenNCAP cel mai „curat”automobil din Europa.
Cele două automobile hibrid prezente în această serie au fost Hyundai Tucson și Fiat 500, ambele primind punctaje dezamăgitoare pentru niște motorizări care presupun emisii reduse de CO2 și, implicit un consum redus de combustibil.
Fiat 500 a primit 3 stele, pentru motorul 1.0 GSE Hybrid, în fapt un microhibrid, consumul său mediu, de 5,2 litri, fiind unul alarmant pentru o astfel de clindree și prin prezența unei baterii. În plus, cei de la GreenNCAP au avertizat că mașina prezintă emisii ridicate de amoniac și monoxid de carbon, precum și particule de fum.
Mai prost decât atât a fost testul Hyundai Tucson, echipat cu un full-hybrid 1.6 T-GDI, care a primit numai două stele. A fost criticat de GreenNCAP pentru cantitatea mare de particule emise, emisii mari de amoniac și „emisii excesive de monoxid de carobon”. Rezultatul de consum de bezină relevat de test a ajuns la 8-9 litri/100 km, iar emisiile de CO2 au obținut un scor foarte slab, de 3,1 puncte. Testul lui Tucson, una dintre cele mai vândute mașini ale momentului la nivel global, arată cât de înșelătoare sunt motoarele hibrid, dezvoltate și promovate ca soluții mai puțin poluante față de motoarele clasice.
De altfel, Tucson a mai înregistrat o performanță negativă, cu motorul 1.6 GDI fără hibrid, acesta primind cel mai slab scor din 2021, 1,5 stele.
Rezultatul slab al modelului sud-coreean este pus în evidență și de scorurile mai mari obținute de celelalte motoare nehibridizate din acest pachet de teste: 1.3 DIG-T de pe Nissan Qashqai (care este în realitate un mild-hybrid), cu 2,5 stele, un consum de 6,7litri/100 km și emisii de CO2 în consecință, cu o notă destuld e bună la alte emisii poluante.
Al doilea a fost motorul 1.0 MPI de la Skoda, un motor de mic litraj, dar cu un consum de numai 3,9 litri/100 km, de așteptat la un propulsor aspirat și fără prea multă putere. Acesta a primit trei stele, datorită emisiilor reduse de CO2.
Al treilea a fost tot un motor de 1.0 litri, dar turbo, de la SEAT (regăsit pe toate mărcile VW Group, de altfel). Cu un consum mediu de 6,2 litri/100 km și emisii reduse de CO2, cu un nivel ceva mai mare de emisii poluante, acest propulsor a primit și el 2,5 stele, depășind hibridul Hyundai.