Piața petrolului se îndreaptă în direcția bună, însă mai are nevoie de timp pentru a se echilibra, susține ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih, în pofida faptului că țițeiului Brent (de referință pe piața europeană și globală) s-a depreciat cu 13% în ultima lună.
Petrolul Brent era tranzacționat luni dimineață la un nivel de 47,17 dolari pe baril, cu aproximativ 7 dolari sub cotația de luna trecută, când, pe 23 mai, atingea un nivel de 54,14 dolari pe baril.
“În opinia mea, fundamentele pieței se îndreaptă în direcția corectă, însă, în condițiile stocurilor ridicate de anul trecut, reducerea ofertei (efectuate de statele membre ale cartelului OPEC, în colaborare cu alți producători non-membri ai cartelului, precum Rusia - n.r.) are nevoie de timp pentru a-și face efectul”, susține ministrul saudit, într-un interviu acordat publicației londoneze de limbă arabă Asharq al-Awsat, citat de Reuters.
Evoluția prețului petrolului Brent din ultima lună
Sursa: Bloomberg
“Anticipațiile curente, care iau în calcul și majorarea producției de petrol din formațiuni de șist din SUA, indică o echilibrare a raportului dintre cerere și ofertă în trimestrul al patrulea al acestui an”, afirmă Khalid al-Falih.
Potrivit oficialului, stocurile din prezent, comparativ cu cele din luna iunie a anului trecut, au scăzut cu 115 milioane barili (50 de milioane de barili din facilitățile de stocare marine și 65 de milioane din cele terestre).
“Piața obișnuiește să ignore aceste criterii și să se concentreze exclusiv pe scăderile stocurilor din Statele Unite, care, într-adevăr au fost mai reduse decât se aștepta”, a declarat influentul oficial saudit.
În luna mai, OPEC și celelalte state non-membre care și-au redus de la începutul acestui an producția pentru a stabiliza prețul petrolului, au decis să-și prelungească demersurile de echilibrare a pieței cu 8 luni, până în martie 2018.
Nigeria și Libia, deși sunt membre OPEC, au fost exceptate de la reducerea producției.
Cele două state se află în plin proces de recuperare a timpului pierdut ca urmare a reducerii ofertelor naționale de petrol din cauza confruntărilor militare care le-au afectat.
“Supunerea Libiei la presiuni în vederea încetinirii ritmului de recuperare a producției ar fi lucru incorect”, a recunoscut și Khalid al-Falih, care a adăugat că nivelul producției celor două state este în graficul stabilit în momentul semnării acordului.
Producția la nivel global s-a majorat cu 336.000 de barili pe zi în luna mai ca urmare a majorării volumului de petrol extras de cele două state africane.