O ideologie străină, fără nimic în comun cu realitatea românească, sau chiar mergând în răspăr cu prioritățile societății, dar care a fost promovată intens cu finanțări generoase, este pe cale să fie respinsă de o majoritate tăcută, care a admis până acum o propagandă la care nu a rezonat nicicând.
Referendumul de modificare a Constituției pregătit pentru acest weekend, care vizează o definiție mai clară a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie, nu este atât despre familie, despre prezervarea unor precepte religioase sau despre respectarea unor legi naturale de conservare a speciei. Paradoxal, deși toate elementele de mai sus sunt pe un palier superior, exercițiul de la urne va fi despre ceva mult mai mărunt, dar mai stringent: un răspicat răspuns „Nu” unei ideologii distructive, cal troian pentru o nouă încercare a unor elite autoproclamate de a lovi în libertăți individuale, de asociere și economice, pretextând doar o luptă pentru drepturile minorităților.
Celor care se arată nedumeriți de împingerea în față a unui referendum aparent despre comportamentele sexuale, printre ultimele preocupări la nivelul societății românești, le spun că este de fapt un vot îndreptat contra marxismului cultural, ideologie care a escaladat pe nevăzute limitele către care sunt întinse țările occidentale și care a trecut deja – într-o fază periculoasă – la mutilarea copiilor.
În anul 1990, când regimul socialist al lui Nicolae Ceaușescu deja căzuse, în Piața Universității, de veghe pentru ca tranziția să fie totală la democrație pluripartită și economie de piață, iar nu un simplu perestroikism, mulțimi de oameni s-au adunat pentru a protesta împotriva puterii post-decembriste configurate atunci.
Teama susținută era că nu ne vom îndrepta către Occident, ci cel care se prefigura ca nou președinte, Ion Iliescu, ne va ancora într-un „criptocomunism”. Piața Universității a fost atunci proclamată „zonă liberă de neocomunism”, ceea ce rămâne înscris și pe borna „kilometrului zero” al democrației ce stă astăzi în fața Teatrului Național.
În următorii 25 de ani, tinerii care au fost atunci în piață s-au risipit în toate vânturile, cu cariere disparate, nicicând reuniți. Partidele politice de opoziție au dansat doar un ciclu electoral în 1996-2000, ca fruct al mișcării conturate în Piața Universității. Cel mai mult au reverberat și s-au legitimat de la evenimentele din primăvara anului 1990 organizațiile așa-numitei Societăți Deschise, un conglomerat destul de coerent de persoane ce s-a autoproclamat a fi „inteligentsia românească”.
Beneficiind de finanțări consistente din afară, această grupare a fost singura care a păstrat suflul timp de aproape 3 decenii, purtători nemandatați de nimeni ai stindardului „pro-occidental” și chezași ai unor standarde despre ce ar trebui să fie o societate românească modernă.
Este o ironie faptul că pe această linie a Societății Deschise a ajuns să fie promovat în România tocmai marxismul cultural. Dacă post-factum vedem că Iliescu măcar a înscris România pe calea multipartidismului și economiei de piață, în schimb observăm că din creuzetul „inteligentsiei” a fost întreținută în România teoria critică a Școlii de la Frankfurt și a fost promovată corectitudinea politică, ambele fațete ale neo-marxismului, în fapt un neocomunism.
Cum intimidezi un om liber
Sexomarxismul este doar interfață a acestui arhipelag ideologic care de fapt vizează intimidarea majorităților, transformarea individului într-un personaj docil, cu sabia deasupra capului față de orice (poate) spune, și confiscarea libertăților existente la nivelul societății.
Obiectivul acesta este. Să ne gândim la un antreprenor dintr-o țară liberă, proprietar al unui business de 2-3 milioane de dolari și care rămâne după un an cu 250.000-400.000 de dolari pentru el și familia lui. Omul este pe deplin liber: poate vota cu cine vrea, poate spune ce vrea, poate citi ce ziar vrea, poate să-și întemeieze familia cum crede, își poate crește copiii după preceptele sale, poate sponsoriza ce organizație dorește. Nimeni nu îl poate clinti pe un astfel de om într-o societate liberă.
Cum arată însă același om într-o societate în care un conglomerat de ONG-uri îl poate acuza mai pe drept sau pe nedrept de fel de fel de „disciminări”: că e rasist, xenofob, bigot, sexist, homofob și ce fobii mai inventează neomarxiștii? Dacă omul nostru știe că are deasupra sa securea unui proces în care să plătească daune cât tot business-ul său, deodată nu mai e un om liber.
Autocenzura în fața activiștilor vocali și agresivi va precumpăni: Atenție cu cine votezi! Atenție ce spui! Atenție ce ziar citești! Atenție cum îți crești copiii și ce le spui! Atenție pe cine angajezi, dar, mai ales, atenție la cine este cel pe care-l dai afară! Atenție ce sponsorizări pregătești!
Neomarxismul, cu activismul în străzi, dar mai ales în curțile de justiție, reprezintă, de la căderea comunismului încoace, cea mai mare amenințare la adresa dreptului la libera exprimare, a dreptului de proprietate, a dreptului de asociere, cu efecte devastatoare asupra relațiilor sociale și a libertăților economice.
După cum Lenin umbla cu proletariatul în buzunar, la fel homosexualii sunt ținuți ostateci de marii preoți ai ideologiilor neomarxiste. Aceștia vorbesc cu de la sine putere în numele a fel de fel de minorități, însă obiectivul adevărat este cel al intimidării majorităților. Ținta finală este atomizarea până la disoluție a societăților, de acolo de unde un grup chiar și foarte mic de tovarăși, dar foarte bine orientați și finanțați, să preia controlul.
Nu este numai presiunea socială a neomarxiștilor cea care reprezintă un pericol pentru lumea așa cum o știm, cu familie, Biserică, națiune, proprietate privată și libertăți. Deviațiile din acest curent deja au ajuns în puncte de unde devin antiumane.
Cu sexomarxiștii la psihiatru
În numele mișcării „transgender”, deja în SUA sunt cazuri în care părinților li se recomandă de către medici și de personalul din școli să le administreze copiilor lor după caz estrogen sau testosteron, astfel încât aceștia să fie gata pentru a-și schimba sexul în funcție de ceea ce simt ei că ar fi genul lor.
Dacă până în anii ’90 – înainte de finanțări masive și presiuni ideologice – comunitatea psihiatrică era cvasiunanimă la nivel mondial asupra existenței disforiei de gen ca boală psihică în care cineva crede că aparține sexului opus, revoluția sexomarxistă a împins lucrurile într-o zonă în care transsexualii trebuie să fie încurajați și ajutați să își schimbe sexul cu cel din care cred ei că fac parte, împotriva evidențelor biologice.
Psihiatrul Paul McHugh, profesor la Johns Hopkins University, a ieșit recent pentru a afirma că nu există nicio evidență științifică asupra faptului că există persoane care pot avea minte de femeie în corp de bărbat sau invers, așa cum susțin promotorii drepturilor transsexualilor. Este tulburătoare motivația invocată de profesor: aceea că mișcarea transgender a ajuns să reprezinte un pericol pentru cele mai vulnerabile ființe din societate, copiii, în măsura în care acestora li se stimulează confuzia asupra apartenței la sex, iar părinții sunt încurajați să le faciliteze acestora tranziția către genul opus.
... și la fierăstrău
Dacă încă nu ne-am speriat de conceptul de transsexual, ce să spunem totuși de noua născocire din creuzetul ideologiilor antiumane neomarxiste, și anume despre existența persoanelor „transabled”, adică persoane care sunt perfect sănătoase din punct de vedere fizic, dar mental simt că de fapt au un handicap. Pasul aici este încurajarea lor să-și amputeze organe pentru a pune în acord corpul lor cu ceea simt despre ei.
Semnificația referendumului se va decide în America. Temelie nouă sau șanț cu apă?
Asemenea nebunii pot prinde parțial în societăți supraîndestulate, dar au avut prea puțină trecere în „retrograda” Românie. După un asalt consistent preț de un sfert de veac, românii au prima șansă de a respinge aceste agresiuni ideologice, într-un context în care și America traversează o etapă de provocare fățișă la nivelul opiniei publice și a universităților a acestor curente de extrema stângă.
În cazul în care „revoluția lui Trump”, inclusiv pe terenul identitar, va reprezenta un succes, România are o șansă de a fi unul din antemergătorii în această direcție prin votul de la referendum. În cazul în care lui Trump nu îi va ieși, iarăși pentru noi este bine întrucât vom fi ridicat un zăgaz în plus în fața valului ce va să vină cu răzbunare din partea marxismului cultural. Ne vom uita atunci la ei și le vom spune: România, zonă liberă de neocomunism!
