Am văzut zilele trecute la televizor un reportaj extrem de bun. Era o analiză comparativă între aeroportul din Constanta și cel din Burgas. Pe aeroportul din Burgas operează 80 de companii aeriene și foarte mulți dintre turoperatorii mari din lume, TUI fiind "cap de listă"!
În aeroport își au sediul și 40 de agenții de turism bulgărești, care își așteaptă turiștii.
Aeroportul din Burgas este dat în management unor firme, evident, germane!
Pasageri în 2018 în Burgas? Peste 3 milioane, în mare majoritate turiști străini!
La aceștia se mai adaugă și Varna, cu circa 1,5 milioane de turiști.
Prin comparatie, aeroportul din Constanța este aproape pustiu; nu există un transfer civilizat în oraș, doar cu autobuzul sau cu taxiul. Câteva zboruri pe zi, în majoritate pasageri români. Trafic anual? 70.000 de pasageri, deci maximum 40.000 de turiști străini, eventual.
Asta în timp de pe litoralul bulgăresc ajung anual peste 4 milioane de turiști străini, mult mai mulți decât în toată România, iar asta în condițiile în care mai mult de jumătate din cei 2,7 milioane de străini ajunși anul trecut în țara noastră au fost oameni de afaceri, nu turiști veniți pentru relaxare.
Practic, pe litoralul bulgăresc ajung DE 100 DE ORI MAI MULȚI TURIȘTI decât pe cel românesc. Cum e posibil? Cum am decăzut în asemenea hal?
Am o vârstă care îmi permite amintiri din anii ‘80. Litoralul era pe atunci plin de turiști străini, cred că erau mai mulți decât la bulgari. Așadar, cum am ajuns, oare, în situația de acum?
Să ne uităm la ce se întâmplă astăzi în Grecia. Acum câteva zile Grecia a ieșit, oficial, din criză. Evident, problemele sunt mari, aceasta definiție este dată de anumiți indicatori, populația nu o duce, încă, foarte bine. Cu toate acestea, Grecia a iesit din criză. Cum a făcut asta? Doar cu ajutorul turismului și al celor 10 milioane de turiști străini.
Turismul este motorul economiei grecești, forța motrice care i-a scos din criză.
Ce se întâmplă în Turcia? A început o criză puternica, ce îl are în centru său pe acest personaj care se numește Erdogan. Ce anume susține economia turcă să nu intre în colaps? Evident, turismul! Turcia a avut în 2018 cel mai bun an din ultimii 10, cu aproape 10 milioane de turiști străini în Antalya, dintr-o capacitate maximă de 12 milioane de locuri la nivelul unui sezon. Și mă refer aici doar la Antalya.
Dragi mari economiști ai PSD și ai guvernului, haideți să analizăm economic acest fenomen care este turismul. De ce nu poate să fie și în România un factor real de creștere economică? De ce nu suntem în stare să facem o lege care să stimuleze investițiile hoteliere?
CITEȘTE ȘI Adevărul despre garantarea serviciilor turisticeLa noi, hotelurile de pe litoral sunt vechi în proporție de 80%, în timo ce pe litoralul bulgăresc sunt noi în proporție de 80%. Agențiile de turism sunt lăsate de izbeliște în România, nimeni nu înțelege că ele merg la târguri internaționale în căutare de turiști... și nimănui nu îi pasă că au 19% TVA la un prăpadit de comision. Niciun sprijin pentru promovare externă, broșuri, siteuri. De aceea, 40 de agenții aduc străini în România, iar 2.500 duc români în străinătate..
De două luni, președintele ECTAA, adică ANAT-ul european, solicită întâlnire cu ministrul nostru de Finante, iar acesta uită să confirme. Este nevoie de un Program Național de Relansare a Turismului, cu un scop extrem de pragmatic: creșterea încasărilor din această ramură a economiei naționale.
Dar, deocamdata, blestemul Mioriței ne bântuie...