Citez o știre a dimineții: „Peste 40% dintre elevii clasei a VIII-a care au susținut simularea examenului de Evaluare Națională 2023 au luat note sub 5 la Matematică, iar aproape 25% au luat note sub 5 la Limba română, informează Ministerul Educației.” Ghinion, cum ar zice cineva care doarme în fruntea statului. Ghinion, și-or fi zis și părinții. Ghinion, repetează nu Oltul, ci sociologii, economiștii, educatorii. Ghinionul dracului, cred că oftează și România.
Cei care se bucură la orice știre proastă și trăiesc orice eșec ca pe o confirmare că au dreptate să blesteme statul și instituțiile lui au orgasm: „V-am spus io? Fugiți unde vedeți cu ochii!” Deși știu că tot ce voi scrie mai jos nu va influența cu nimic structura defectă a învățământului, nu pot să-mi beau cafeluța și să privesc orizontul cu seninătate.
Mă simt dator să scriu cu toată amărăciunea de care sunt în stare: „Bă, ați stricat o țară, acum îi stricați și copiii. Ce mama dracului e în mintea voastră? Pensia? Confortul? Dubaiul? După noi, potopul?” Nota cinci nu e doar o biată notă de trecere, un hop, ci e garanția absolută a unui viitor incert, amenințător.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Avem încă o confirmare că școala e incapabilă să educe noile generații, că, așa cum hăhăia un fost președinte, tot ce poate scoate sînt tinichigii și ospătari. Numai că, dacă în 2009, era vorba de absolvenții de liceu, citez: „Cei peste 50% absolvenți de liceu care au căzut la Bac vor forma o generație de ospătari, tinichigii și mecanici auto”, astăzi, după 14 ani, constatăm că și liceul devine un vis prea îndepărtat.
Nu că ar fi o rușine să dai la sapă, să încarci paleți sau să speli bătrâni demenți la cur, fără so poți socoti ori vorbi cât de cât corect. Cineva trebuie să facă și asta. Nu munca sau poziția socială sunt de rușine, ci procentul e îngrijorător. Media, curba lui Gauss dau frisoane. Unde e masa de mijloc, unde e majoritatea? Capetele curbei reprezintă excepționalitatea și incapacitatea. Însă marea masă dă trendul, formează societatea și garantează viitorul. Consecințele pe o perioadă îndelungată sunt mizerabile.
Asta arată că reformele, schimbările și redefinirile, reorganizarea, ministerul, inspectoratele, școala românească capotează tot mai devreme. „Schimbările” care se succed cu viteză au acoperit realitatea cu o pojghiță de jeg și minciună. Ele încearcă să împace capra (lumea actuală) cu varza (mintea românului de pe urmă).
Știrea dimineații mai spune ceva: că educația a căzut definitiv în grija părinților. Părinții sunt ultimii și singurii care se mai zbat să iasă la liman. Însă nu toți părinții, deși cei mai mulți și-ar dori din rărunchi. Numai cei cu dare de mână, potenți sau semi-potenți material au acces la resurse. Cine are la dispoziție 2000-4000 de lei lunar pentru meditații are și minima speranță într-un viitor mai bun. De aceea, văd industria meditațiilor ca pe o necesitate absolută.
Doamne ferește să dispară meditatorii, buni sau răi! Am avea, în aceeași cliă, un colaps fabulos, nemaivăzut nicăieri pe glob. Dar hai să fiu și mai exact. Părinții cu bani și cu oleacă de conștiință. Pentru că avuții care au la dispoziție un mic imperiu în care progenitura să se miște liber, cu facilitățile materiale și sociale asigurate n-au nicio treabă. De la mașina bengoasă la diploma lucioasă (dar inutilă), totul e posibil.
Posturi pentru beizadele, obținute prin relații economice sau de partid (e plină administrația de odrasle care nici nu calcă pe la serviciu, pentru că muncește pulimea pentru ei), viitorul e solid și mângâios. În schimb părinții care au un vis înțeleg că nu se pot baza pe societate să și-l îndeplinească. În timp ce se dau peste cap și-și mănâncă de sub unghii, să poată plăti meditațiile necesare și suficiente, organizează în secret evadarea copiilor lor din România tuturor posibilităților.
„Străinătate” scrie pe fruntea tinerei generații. Iar cei care își marchează copiii cu fierul roșu al emigrației sunt ei, părinții. E o disperare, pe care pojghița subțire de dezvoltare economică a statului nu o va putea vopsi multă vreme.
Pentru că tot am vorbit despre curba lui Gauss, hai să explic un lucru simplu și, tocmai de aceea, necunoscut. Într-o populație, inteligența și talentul nu țin seama de bogăție și relații. Sunt egal răspândite la sat și la oraș, la săraci și bogați. Doar că săracii nu au posibilitatea de a asigura copiilor studiul suplimentar care să țină loc de școală. Mi se va spune că cine vrea poate. Poate 0,0001%.
Numai că istoria lumii nu e construită numai de cei care s-au descurcat singuri și au reușit, de cei care au trecut prin iad, ca să răzbească în final, ci și din mii și milioane de eșecuri. Calități și capacități irosite, ratate. Nu vorbesc de cei lipsiți de calități intelectuale. Aia e altă mâncare de pește. Progresul fiecărei nații care a izbândit a fost și urmarea unui efort politic de extragere a fiecărui ins din condiții grele, repunerea și folosirea lui optimă în societate, a fost urmarea unui plan național urmărit cu obstinație.
Reușita lui Spiru Haret, la noi, luminat fie-i numele în veci pe plaiurile astea mioritice, a fost condiționată la începutul secolului trecut de proiectul general și genial de ridicare a maselor, a copiilor, și a fost un proiect inteligent și fezabil, executat meticulos, împotriva fatalismului neaoș. Iar timpul i-a dat dreptate. Pe la 1920, România dădea Europei o generație formidabilă (nu socotim aici cât de politizată, ci cât de pregătită profesional).
Ce vedem acum, însă, e un eșec monstruos, o palmă zdravănă dată copiilor, de li se zguduie măselele-n gură părinților. Școala nu numai că nu mai poate da absolvenți de bac, dar nu mai e capabilă, după 30 de ani de aiureală, nici să ofere liceelor materia primă. Afurisita de curbă a lui Gauss ne spune că nivelul mediu de inteligență care e necesară liceelor la un nivel onorabil nu scade. Ci că inteligența copiilor s-a irosit, s-a năclăit, s-a pierdut.
Procesul de învățare a fost înlocuit, vorba lui Creangă, cu un cumplit meșteșug de tâmpenie. Pe scurt, învățământul românesc nu mai e sustenabil. Din ce în ce mai amenințător, la orizont, liceele „de renume” construiesc ziduri de apărare împotriva elevilor nedoriți. Se construiesc caste, colonii, cluburi exclusiviste, se cern „aleșii”. Mda. Și dispare o țară.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole.
