La câțiva ani, inevitabil, un asigurător crapă. Nu oricare, ci, de regulă, liderul pieței, după ce a urcat rapid în top câștigând cea mai mare cotă pe segmentul principal al pieței: RCA. Pe cadavrul lui crește următorul lider, repetându-i, în oglindă, și rețeta avansului, și pașii prăbușirii, după ce politicieni, autorități de supraveghere și alți oficiali și-au repetat la rândul lor, în oglindă, asigurarea că noile măsuri nu vor mai permite astfel de situații în viitor.
Prețul fiecărui faliment e plătit de restul pieței, prin contribuții mărite la fondul de garantare care achită despăgubiri în locul firmei moarte, și, mai departe, de toți asigurații, prin tarife mărite la polițele noi. Când Fondul de garantare este aproape golit de prea desele falimente recente, cum e cazul acum, iar noi majorări de contribuții pentru restul asigurătorilor riscă să arunce și mai mult în aer tarifele deja explodate, tabloul dezastrului urmează să se completeze cu un bailout: guvernul va începe să vireze direct bani, din ce a luat de la toți contribuabilii, pentru a plăti despăgubiri în locul celui mai nou falit RCA, de data asta Euroins.
Ceva putred la un nivel mult mai adânc în piața RCA locală permite repetarea în buclă a acelorași erori de management, de supraveghere, a fraudelor, a raportărilor false, care se sparg în inevitabile falimente. Însăși construcția asigurării de răspundere civilă auto și caracterul ei obligatoriu poartă în ADN o genă a potențialului dezastru, a hazardului moral care își găsește rapid, în particularitățile pieței locale, prilejuri de eșec, de furat căciula, de ascuns apoi mizeria sub preș, până când ajunge să îngroape piața cu totul și să îndepărteze ideea de asigurare de scopul pentru care de fapt există.
Scopul oricărei polițe de răspundere civilă față de terți este să-l protejeze pe asigurat de obligația legală de a plăti despăgubiri altor persoane cărora le-ar produce vătămări. Te asiguri ca să nu ajungi executat pe tot ce ai în cazul în care greșești și produci daune mari sănătății, vieții sau bunurilor altor oameni.
În trecut, astfel de asigurări nu au fost obligatorii, dar erau oricum încheiate. În Statele Unite, unde un proces în justiție pentru astfel de despăgubiri te poate lăsa rapid fără tot, șoferii care circulă mult și știu că au risc mare să producă accidente se asigură și peste limitele minime obligatorii stabilite. O fac chiar și în statele în care nu au astfel de obligații sau cer acoperire și pentru daune materiale, chiar dacă legislația statală ar impune doar pentru vătămări corporale. Perspectiva unui proces pentru despăgubiri, povara costurilor cu avocații și a despăgubirilor imense ce ar trebui acoperite din buzunar în caz că provoacă pagube mari sunt suficiente pentru a prefera costul mai mic de prevenție al asigurării. Procesele se mișcă rapid în justiție, iar statele lasă o oarecare libertate în alegerea dimensiunii poliței, în condițiile în care fiecare om ar trebui să fie responsabil în evaluarea propriului risc și a propriei situații financiare.
Cei care stau cu mașina mai mult nemișcată în curte și o scot din an în Paște pe distanțe mici încheie polițe RCA cu acoperire minimă, strictul legal care să le permită înmatricularea și circulația, pentru că știu că au un risc mai mic de a produce accidente. Sunt și state în care asigurarea nu este deloc obligatorie dacă șoferul are suficiente active pentru a plăti despăgubiri terților vătămați.
În România, ca și în toată Uniunea Europeană, șoferii nu sunt considerați de legiuitor suficient de responsabili pentru a-și alege o acoperire mai mică sau mai mare a poliței, în funcție de riscul auto-estimat. Nici pentru a încheia, spre exemplu, o asigurare doar pentru vătămări corporale, care uneori pot presupune despăgubiri imense, nu și pentru daune materiale, dacă le-ar considera pe acestea din urmă suportabile din bugetul propriu.
Cei drept, la noi nici Justiția nu se mișcă atât de repede încât să știi că, dacă nu ești suficient asigurat, riști să fii executat rapid pentru tot ce ai într-un proces de daună. Polița este obligatorie pentru toată lumea, chiar și pentru cei care nu scot niciodată mașina din garaj, la o acoperire stabilită unitar pentru toți. Primele de asigurare pot fi mai mici sau mai mari doar în funcție de riscul șoferului (vârstă, cazier rutier), de puterea mașinii sau de locul înmatriculării (mai scumpe în orașele mari, cu trafic ridicat).
Sistemul prezumă iresponsabilitatea șoferilor asigurați, fiind gândit pentru a proteja în principal terții care ar putea fi vătămați de aceștia. În centrul reglementării și construcției poliței obligatorii RCA sunt puse deci victimele accidentelor, care ar trebui să se bucure astfel, teoretic, de protecție maximă în fața șoferilor ce pot produce accidente.
Cumva, însă, deși toată reglementarea, supravegherea, construcția polițelor și organizarea pieței sunt centrate pe protecția victimelor din accidente, fix acestea ajung să fie cel mai mult afectate în piața RCA locală. De la despăgubiri plătite cu întârziere, la greutăți în avizarea dosarelor de daună și emoții recurente că ar putea fi lovite de un șofer cu asigurare la cel mai nou “lider al pieței RCA”, care, la fel ca predecesorii, fie nu plătește, fie e deja în faliment și trebuie să-ți cauți despăgubire la fondul de garantare.
Prezumați iresponsabili de reglementarea obligativități maximale a asigurării, mulți șoferi ajung să se conformeze așteptărilor. Dacă despăgubirile vor fi încasate de alții, ce îmi pasă la ce asigurător fac polița? Nu e ca la Casco, unde știu că eu sunt cel care trebuie să aștepte mai mult sau mai puțin plata daunelor mașinii proprii, în funcție de cât de bine am ales societatea. Fac Casco la firmă “serioasă”, și RCA unde e mai ieftin.
Pentru oameni cu venituri foarte mici, un astfel de calcul nici nu este neapărat iresponsabil. Mai ales dacă sunt din categoria celor care folosesc rar mașina, conduc prudent și nu au produs niciodată un accident din vină proprie, dar ar trebui să plătească prime de asigurare tot mai mari. Tarifele de primă au crescut recent chiar și pentru șoferii cu cazier rutier curat, în condițiile în care efectul falimentelor recente asupra fondului de garantare și contribuțiilor suportate de asigurători au anulat funcționarea firească a sistemului bonus-malus. Un cerc vicios, care va determina și în viitor tot mai mulți șoferi să caute tot cea mai ieftină poliță RCA.
Iar această căutare (pentru unii firească, pentru alții iresponsabilă) de “cel mai ieftin RCA” a stat la originea fiecărei măriri și decăderi în dezastru din piață.
Spune-mi cine e lider pe piața RCA ca să-ți spun cine va intra curând în faliment. Patru lideri au confirmat regula doar în ultimii opt ani: Astra în 2015, Carpatica în anul următor, City Insurance în 2021 și după nici doi ani, anul acesta, Euroins.
Trecutul mai oferise lecții și în cazul Ardaf, îngropată tot de politica dezastruoasă pe piața RCA, ale cărei despăgubiri au atârnat apoi mult timp ca o piatră de moară pentru Generali, societatea care a preluat-o. La fel cum și Asirom ajunsese la un moment-dat pe lista neagră a plăților de despăgubiri cu întârziere, după ce își adjudecase partea leului pe același segment de piață.
Absolut toate au urmat aceeași rețetă: ieșim cu cele mai mici tarife din piață la RCA, câștigăm rapid cotă, la început polițele obligatori sunt cash cow, doar încasăm, apoi, când încep să curgă daunele, amânăm cât putem despăgubirile, contestăm daunele, sperăm să fim amendați cât mai târziu de ASF și încercăm să cosmetizăm cât se poate situația reasigurărilor, a lichidității și solvabilității. Într-un final bula se sparge, autoritatea de supraveghere închide firma, fondul de garantare a asiguraților preia obligația despăgubirilor, majorează contribuțiilor asigurătorilor sănătoși rămași în piață pentru a acoperi gaura, aceștia cresc tarifele mai departe și e timpul ca o nouă vedetă a pieței să se nască din nevoia unor oferte mai ieftine. Punct și de la capăt.
Cercurile vicioase sunt, de fapt, mai numeroase și generează, de la un faliment la altul, un hazard moral tot mai mare. Vina pentru probleme se aruncă dintr-o curte în alta. Mici războaie paralele nu s-au încheiat niciodată între asigurători și transportatori sau service-uri auto. Patronii de service-uri sunt acuzați că umflă artificial costul reparațiilor când acestea trebuie decontate de un asigurător, ceea ce adesea se și întâmplă, iar aceștia dau vina pe riscul mare de încasare cu întârziere a costului reparațiilor atunci când trebuie să aștepte banii de la anumiți asigurători, ceea ce de asemenea este adesea adevărat. Nu o dată, șoferul care a avut ghinionul de a trebui să valorifice la service RCA-ul unui client cu poliță la firma X a preferat să rezolve problema mai repede plătind singur reparația dacă nu era prea costisitoare.
Posibilitatea încheierii unei asigurări RCA cu decontare directă, după modelul Casco, în care asiguratul este despăgubit de propriul asigurător chiar și când a fost lovit de un alt șofer, cu poliță în altă parte, urmând ca firmele să își deconteze apoi între ele sumele în regres, a rezolvat doar o mică parte din problemă. Polițele cu decontare directă sunt, firesc, mai scumpe, deoarece asigurătorul preia obligația de a plăti imediat în locul altei firme, rămânând să recupereze apoi banii de la aceasta. Introducerea lor a îndepărtat doar o parte a asiguraților de ofertele semnificativ mai ieftine ale companiilor cunoscute pentru întârzieri la plata daunelor.
Presiunea pentru tarife cât mai mici este puternică. O întreține, pe de o parte, situația deteriorată a veniturilor oamenilor, pentru care polița obligatorie RCA a devenit deja prohibitivă și o percep ca pe o taxă împovărătoare. O întrețin și companiile, de transport și nu numai, afectate de creșterea altor costuri, cu carburanți, energie, etc. O întrețin politicienii, care simt nemulțumirea publică și își găsesc loc de câștigat capital electoral luptând retoric cu scumpirile. O întreține și ASF, care nu a fost niciodată insensibilă la presiunile politice sau publice, și se simte adesea obligată să mai lanseze “avertismente” către asigurători care sar calul cu creșterile de tarife. Deși tot ea, în alte contexte, dă avertismente de sens contrar, îndemnând la prudență în fața unor tarife care nu pot acoperi suficient riscurile preluate în asigurare. Acum, cea mai fierbinte idee de calmare a pieței este plafonarea tarifelor, soluție căreia istoria economică i-a arătat mai mult neajunsurile și efectele nadorite, decât șansele de rezolvare reală a unei probleme.
Cât timp au ținut tarifele mici în piață, lideri pieței RCA din diferite perioade de timp au avut parte de îngăduință, de sancțiuni nu foarte dure sau date cu întârziere pentru indisciplina de plată sau pentru becuri roșii aprinse în privința lichidității și solvabilității. Încă din perioada pieței dominate de Ardaf, acum mulți ani, retragerea licenței de a practica RCA a fost evitată cât de mult s-a putut, chiar dacă problemele erau evidente. De la un nivel în sus, chiar și o firmă de asigurări era cumva considerată too big to fail și a-i interzice să mai vândă RCA echivala cu a o trimite în faliment. Datele cosmetizate, majorările de capital promise și nerealizate la timp, măsurile de redresare tărăgănate au fost îngădiute cât timp s-a putut.
Buba a explodat, însă, de fiecare dată. Și fiecare nou faliment a adăugat o piatră în plus peste piața deja împovărată. Acum, când s-au adunat deja mama și tata hazardului moral și când din toate părțile se striga nevoia de temperare a scumpirilor, prețul noului faliment de la Euroins trebuie plătit de cineva. Într-o perioadă în care nu s-a terminat de plătit încă nici prețul celorlalte falimente recente.
Doar anul trecut, din Fondul de garantare a asiguraților (FGA) s-au plătit despăgubiri pentru polițele firmelor falimentare de peste 665 milioane de lei, grosul pentru City Insurance, după ce din același fond s-au despăgubit cu peste 550 milioane de lei polite Astra și aproape 500 milioane de lei pentru Carptica. Restul asigurătorilor și-au văzut mărite contribuțiile la Fond de la 1% la 2,5% anul trecut, iar anul acesta ridicate din nou la 4%. Asigurarea RCA s-a scumpit în consecință în toată piața, chiar și pentru șoferi cu cazier rutier impecabil, cărora lipsa accidentelor i-ar fi îndreptățit la reducerea primelor. Cu noi creșteri de tarife la orizont și fără nicio măsură care să schimbe ceva din construcția putredă de la rădăcină a funcționării pieței, e timpul ca un nou lider de piață să apară, ridicând fundația viitorului faliment răsunător.
