"Legea dării creditelor proaste? Unde? Nu am auzit de așa ceva. Chiar este? A trecut prin Parlament o astfel de năzbâtie? Incredibil!" Nu. Nuuu... Este o lege de piață, o lege nescrisă, este legea după care funcționează sistemul bancar românesc.
Nu a fost o năpastă a crizei venită din America faptul că băncile românești au ajuns la peste o cincime credite neperformante în groapa recesiunii. Este un (model de) management defectuos și operarea în regim de hazard moral cea care a împins băncile într-un așa colț, cu bilanțurile într-atât de deteriorate.
Au scăpat încă ieftin. Putea să le mănânce falimentul. A fost, însă, acordul României cu FMI și Comisia Europeană din anul 2009 prin care în contul țării ne-am împrumutat cu 20 miliarde euro - deloc coincidență echivalentul datoriei pe termen scurt a economiei private, în cea mai mare parte credite subordonate contractate de instituțiile de credit românești de la băncile-mamă - bani puși la intimidare la Banca Națională pentru împiedicarea unei deprecieri mai abrupte a leului, care s-ar fi regăsit numaidecât într-un șoc mai mare pe neperformante. Peste toate, a fost inflația mare din anii 2010-2012 cea care a uns cu lichiditate un sistem financiar paradit.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Băncile nu numai că au rezistat în picioare, dar se mențin pe poziții dominante în economia locală, care nu chiar de mult timp a încheiat o recesiune de bilanț (a se citi indusă de piața creditului). Restructurarea bancară înseamnă nu numai reechilibrări de balanțe contabile, cu recapitalizări și primeniri de portofolii. Ar presupune și o revizuire drastică la nivelul comportamentului de piață.
Este exact locul unde nu vor băncile să cedeze. Pentru ele merge și așa. Vor menținerea legii dării creditelor proaste. Nu înțeleg cum să opereze altfel decât în condiții de hazard moral, nu concep o piață a creditului altfel decât una a banilor ieftini, nu văd riscul altfel decât dispersat în societate.
CITEȘTE ȘI De ce BNR nu vede copacii din cauza pădurii în cazul legii dării în plată? Niciunde nu transpare mai bine această (încremenire în) mentalitate decât în opoziția băncilor la așa-numita lege a "dării în plată", adoptată în Parlament la sfârșitul lunii noiembrie, dar retrimisă spre analiză în forul legislativ de președintele Klaus Iohannis.
Un act normativ care la fel de bine ar putea fi numit "legea creditării responsabile" sau "legea apărării băncilor de ele însele", legea inițiată de deputatul Daniel Zamfir și inspirată de avocatul Gheorghe Piperea se axează pe plasarea riscului de colateral acolo unde el și trebuie să fie prin natura funcționării pieței: la creditor.
Așa cum riscul de dobândă sau cel valutar îi aparține debitorului pentru că banca împrumută din resurse atrase (depozite, obligațiuni) și nu are control asupra fluctuațiilor viitoare ale pieței, riscul evaluării garanției trebuie să cadă în sarcina băncilor.
Absolvirea de orice alte obligații a debitorului după executarea garanției rezultă din bunul-simț al pieței și din logica economică, nefiind vreo năzdrăvănie din mediul politic, desprinsă de realități. Nu poți urmări omul până la finele vieții pe toate veniturile pentru un credit pe care tu bancă l-ai dat și tot tu bancă l-ai considerat acoperitor de o garanție evaluată de tine.
Creditul ipotecar, de aceea este ipotecar, pentru că include o ipotecă. Chiar originile termenului de secol XIII "mort-gage", din latina vulgata și franceza veche, ne spun despre ce este vorba: un zălog pentru momentul morții creditului.
Până și în zorii capitalismului, când însăși noțiunea de capital era difuză, participanții la piață înțelegeau că există un moment al morții creditului și că acesta trebuie acoperit printr-un activ gajat anterior. Era vorba de relații de piață de tip capitalist, contrapuse vechii stări de lucruri feudale în care mulți țărani erau legați de glie.
Cu 700 de ani mai înapoiați par bancherii români care văd și acum iobăgia ca o soluție la dezintegrarea creditului. Oameni hăituiți pe zeci de ani și cu popriri pe conturi, amanetându-și întreaga productivitate pentru o eroare din trecut. Greșeală - să fim înțeleși! - atât a lor, cât mai ales a băncilor; pentru că, teoretic, la instituțiile de credit se presupune că ar fi expertiza despre ce înseamnă alocare corectă a resurselor bănești sau nu.
Cu excepția unui faliment (preluarea Volksbank de către Banca Transilvania a fost de facto un faliment), băncile au scăpat, entități periculoase care umblă în economie, gata să arunce cu banii. Nu vor nicio ancoră, precum corelarea dimensiunii creditului cu valoarea garanției. Vor să opereze în hazard moral deplin.
Cu atât mai grav ne apare că se afișează în discursul public ca și când nu-și dau seama. Pentru ei, orice pași în vederea unei mai bune adecvări a riscului de colateral este percepută ca o restrângere a creditării. Păi, dacă așa înțelegeți să dați credite, mai bine că se restrânge creditarea să nu dăm iarăși cu economia în gard ca în 2008-2009!
CITEȘTE ȘI 5 amendamente depuse la proiectul privind darea în plată. LISTA completă a propunerilor Lobby-ul bancar se reorganizează și își pregătește argumentele în dezbaterea publică pentru a spune de ce o astfel de lege nu este bună. Suntem deschiși să ascultăm, deși uneori suntem nedumeriți ca de la entități care aveau până la 30% credite neperformante să avem vorbe înșirate delirant - "Pact pentru Prosperitate", "încredere reciprocă", "stabilitate", "sustenabilitate", "echitabilitate", "viață împlinită cu sprijinul unui credit", "piețe financiare puternice", "succesul economic", "raționalitate", "management prudent al riscului" - de ca și când în ultimii 10 ani, de umflare a balonului creditului și de implozie a acestuia, am fi fost pe altă planetă.
Avem un scepticism ancorat în realitate față de comportamentul băncilor. Din discursul lor public în dezbaterea privind legea dării în plată, după ce dăm la o parte ambalajul de PR, transpare un mesaj care ne pune pe gânduri. Bancherii români nu percep altfel politica de creditare decât în condiții de relaxare, de ascundere a riscurilor reale, finalmente chiar de hazard moral. Nu este ceva care să ne facă tocmai liniștiți. Pare că pur și simplu băncile noastre nu pot opera altfel. O criză bine-meritată va să vie peste ele...
