Deocamdată niciunul dintre datornicii din România nu a aruncat cheile imobilului pe masa băncilor. Au fost lipsiți de instrumentul legislativ pentru a face acest lucru, așa-numita lege "a dării în plată", votată de Parlament la finele anului trecut, dar trimisă spre reexaminare din dealul Cotrocenilor.
Aruncate în plata Domnului pare a fi însă unele dintre argumentele venite de la Banca Națională a României împotriva acestui act normativ. Se pare că afirmațiile privind posibilul impact asupra sectorului bancar au fost cu totul exagerate și nici măcar BNR nu crede în ele. Cel puțin așa reiese din ultima mutare a instituției.
Banca centrală a păstrat joi dobânda de referință la nivelul de 1,75% și chiar a luat o deciziei în sensul relaxării politicii monetare reducând nivelul rezervelor minime obligatorii la valută la 12%, de la 14%. Condițiile de acces la lichiditatea BNR de către băncile comerciale nu par a reflecta riscuri precum cele avansate de oficialii instituției în dezbaterea privind legea dării în plată.
Șeful supravegherii de la Banca Națională, Nicolae Cinteză, afirmase, invitat la Comisia juridică a Camerei Deputaților, că dacă proiectul de lege ar trece, o bancă riscă să dea faliment, iar alte trei ar fi amenințate prin contagiune (riscuri care nu neapărat s-ar materializa, dar care există). Pe turnantă au venit și alți reprezentanți ai BNR și ai lobby-ului bancar au vorbit despre pierderile de ordinul a 2-4 miliarde lei, ca urmare a aplicării legii.
Sunt alerte reale sau reprezintă o retorică forțată în dezbaterea publică ce a însoțit procesul legislativ? După cum mută BNR, înclinăm către ultima variantă.
CITEȘTE ȘI De ce BNR nu vede copacii din cauza pădurii în cazul legii dării în plată? Din înțelepciunea piețelor financiare știm că entitățile sau sistemele care sunt împovărate cu asemenea riscuri sunt creditate la dobânzi penalizatoare, de (cele mai) multe ori cu două cifre. Cum explicăm atunci o dobândă de 1,75% pentru creditarea băncii centrale în România și reducerea nivelului rezervelor minime obligatorii la valută? Reflectă în preț asemenea riscuri precum cele invocate de supravegherea de la BNR?
Nedumerirea este cu atât mai mare cu cât Banca Națională nu are o proiecție clară despre ce se va întâmpla în Parlament cu legea (retrimisă) dării în plată. La o întrebare din partea Profit.ro pe această temă, guvernatorul Mugur Isărescu a dat un răspuns prudent, care mai degrabă lasă loc tuturor scenariilor: „Parlamentul hotărăște legile. Așteptăm să aibă în vedere aceste recomandări, ca și recomandările Băncii Centrale Europene, și să iasă o lege mai bună. O lege care să pună în concordanță scopul ei, protejarea celor care au credite pentru locuințe, nu a altora, cu textul legii.”
Dacă BNR spune că Parlamentul decide, de unde nu știm că legea adoptată cu un singur vot împotrivă (și în aplauze) în Camera Deputaților nu se va întoarce într-o formulă foarte apropiată la Președinție unde de data aceasta Klaus Iohannis nu are decât opțiunea promulgării?
Și atunci, dacă riscurile menționate - falimente, pierderi de miliarde lei, înghețare cvasi-totală a creditării ipotecare - ar fi reale, ce putem spune de dobânda de 1,75%? Că BNR importă risc de la un sistem într-atât de șubred? Că emitentul leilor care țin în mișcare întreaga economie este gata să preia pe făraș și să bage în imobilul din Casa Doamnei așa gunoi financiar?
CITEȘTE ȘI Confuzie la BNR. Ce nu știa cel mai mare adversar al legii dării în plată Ceva nu se leagă. Trei variante: ori dobânda de 1,75% este cu totul deplasată, ori BNR este dispusă să înghită pierderile bancare pentru a le pasa întregii societăți, ori retorica împotriva legii dării în plată a fost dramatizată.
Înclinăm către ultima dintre ele. Nu ar fi pentru prima dată când Banca Națională nu mizează cu banii acolo unde îi sunt vorbele, pentru a parafraza expresia americană. Spre exemplu, discursul anti-inflaționist din anii 2009-2012, când în sistemul financiar românesc leii apăreau cu zecile de miliarde.
Dacă sistemul bancar a fost amenințat de falimente, aceasta s-a întâmplat în anii 2008-2010, când șocul devalorizării leului i-a transformat pe datornicii români în rău-platnici, iar creditele neperformante au început să bubuie în toată economia. Inflația acelor miliarde de lei apărute prin emisiuni de titluri de stat a fost cea care a salvat de la faliment băncile pe cârca populației, care a înghițit din pierderile bancare prin scumpiri.
