Mișcarea Vestelor Galbene a reușit în ultimele zile să-i înverzească la față, nu doar la vorbe, pe politicienii francezi și nu numai. Și asta pentru că impozitarea bunurilor cu cerere inelastică este esențială pentru cuferele statelor moderne.
Față de alte mișcări populare contemporane, noua mișcare de protest, cel puțin în varianta sa inițială, pleacă de la o realitate economică de necontestat: impozitarea agresivă a unui produs esențial. Dacă în secolul XVII pâinea (în Franța) și ceaiul (în SUA) au stat la bazele celor mai importante revoluții premoderne, în perioada modernă combustibilii ar putea juca, pe bună dreptate, același rol. Pentru că, în pofida discursurilor verzi, ecologiste, ale tehnocraților și politicienilor, petrolul, benzina, motorina și gazele sunt încă principalul motor al economiei moderne.
“Poți să îi prostești pe unii oameni tot timpul și pe toți oamenii un timp, dar nu poți să îi prostești pe toți oamenii tot timpul”, este aforismul lui Lincoln care descrie cel mai bine situația actuală. În spatele unor discursuri “savante”, construite pe un limbaj de lemn pe care și Stalin sau Lenin ar fi invidioși (dezvoltare durabilă, decarbonizare, tranziție energetică), politicenii și tehnocrații moderni au reușit să majoreze impozitarea unor bunuri la niveluri inimaginabile nici pentru cel mai fanatic etatist al secolelor trecute. Peste 50% (în unele state europene, printre care și Franța, și peste 60%) din prețul carburanților reprezintă taxe și impozite.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Iar aceste sume nu iau calea proiectelor ecologiste, ci cea a bugetului de stat, unde urma lor se pierde, pentru că, așa cum îi plăcea să spună unui fost ministru român de Finanțe, banii sunt fungibili.
Realitatea, recunoscută de orice economist onest, este că aceste produse (alături de altele precum tutunul sau alcoolul) sunt impozitate superagresiv nu din motive ce țin de “binele public”, fie el ecologic sau sanitar, ci pentru simplul motiv că sunt bunuri cu elasticitate redusă. Spre deosebire de alte bunuri, cererea pentru acestea nu scade proporțional cu majorarea prețului.
În cazul altor produse scumpite în mod artificial (prin majorarea impozitării), reacția consumatorilor este aceea de a căuta produse substituibile. Consumul scade, iar guvernele observă că, în pofida majorării taxelor, încasările la buget scad. În cazul carburanților însă, nu există produse substituibile, iar consumul se reduce doar marginal. Așa se face că guvernanții își freacă mâinile de bucurie văzând cum li se umplu cuferele.
O vreme, guvernele (inclusiv cele din România) au reușit să-i ducă de nas pe consumatori, transferând vina scumpirilor asupra companiilor din domeniu. Numai că, așa cum observa și Lincoln, păcăleala a ținut doar o perioadă și nu la toată lumea. Protestatarii din Franța nu se îndreaptă împotriva petroliștilor de la Total, ci a guvernului francez, pentru că între timp au devenit conștienți că peste 60% din prețul plătit de ei la pompă reprezintă accize și TVA.
Și în România, scumpirile de carburanți din ultima perioadă au avut drept principala cauză reintroducerea supraaccizei. Într-un singur an, de la introducerea accizei, care s-a suprapus unei aprecieri a petrolului pe piețele internaționale, prețul carburanților s-a majorat cu peste un leu pe litru. Norocul actualului guvern este că, între timp, prețul petrolului pe piețele internaționale s-a prăbușit, iar companiile au transferat imediat această ieftinire în preț. Într-o singură lună, combustibilii s-au ieftinit cu peste 50 de bani pe litru, în pofida și nu datorită politicii fiscale a actualului guvern. Iar dovada că suprataxarea n-are nicio legătură cu motivele invocate pentru introducerea ei (asigurarea de fonduri pentru infrastructură) e numărul de km de autostradă realizați în ultimul an în România. În plus, dacă motivațiile de mediu ar fi fost decisive, banii strânși din accize ar fi trebuit să ia calea unor astfel de programe, ceea ce evident nu s-a întâmplat.
Faptul că guvernele sunt interesate nu de bunăstarea contribuabililor, ci de propria visterie din care-și trag rente, este demonstrat și de măsurile adoptate în ultimul an în domeniul gazelor naturale.
Soluția de piață pentru atenuarea procesului de convergență a prețurilor din România cu cele europene ar fi fost majorarea ofertei, stimularea producției interne. Un regim fiscal favorabil producției de gaze ar fi majorat producția (și onshore și offshore), ar fi crescut nivelul ofertei (cu atât cu cât în prezent, exportul de gaze este practic imposibili, ca urmare a absenței interconectivității). Iar majorarea ofertei s-ar fi văzut inevitabil și în evoluția prețurilor. Acesta ar fi fost principalul efect al declanșării cât mai rapid a producției în Marea Neagră.
Reprezentanții puterii, și nu numai, au preferat însă să majoreze fiscalitatea pentru a-și asigura veniturile la buget necesare acordării de rente. Rezultatul: companiile au amânat adoptarea deciziei finale de investiție și implicit, orice perspectivă de atenuare a procesului de convergență a prețurilor din România cu cele din UE.
Însă pentru guvernanți acest lucru nu a fost suficient. La începutul anului au introdus în formula redevenței ca preț de referință prețul de pe bursa vieneză, adică prețul european. Iar cei care plătesc diferența de impozitare transferată inevitabil în prețul final de companii sunt consumatorii finali.
Mai nou, parlamentarii PSD vor să utilizeze prețul de la Viena nu numai la calculul redevenței, ci și la cel al impozitului special pe liberalizarea prețului gazelor, care ajunge până la 80% din preț, aplicabil sectorului onshore. Ceea ce va conduce la închiderea sondelor mai puțin profitabile și la micșorarea, nu la majorarea ofertei. Cu alte cuvinte, guvernanții încurajează companiile să majoreze prețurile la nivelul celor europene, chiar și peste, numai pentru a încasa ei mai mulți bani la buget. Consumatorii să plătească!
O parte din bani au fost utilizați ce-i drept pentru majorarea salariului minim și a salariilor din sectorul bugetar. Numai că efectul inflaționist al scumpirii unor bunuri precum carburanții sau gazele este unul extrem de important, tot ca urmare a inelasticității cererii. Ce au dat cu o mână vor lua cu alta, și îndoit. Pentru că, așa cum observa ironic H.L. Mencken la începutul secolului trecut, referindu-se la bunăstarea americanilor, “au fost înregistrate progrese. Americanul obișnuit plătește în prezent taxe de două ori mai ridicate decât salariul pe care-l primea în trecut”.
Guvernul României nu s-a confruntat cu mișcări precum cea a “vestelor galbene” ca urmare a faptului că încă reușește să păcălească o parte din contribuabili. Însă exemplul Franței este relevant: nu o să poată face acest lucru la infinit. Și nu cu toți contribuabilii.
Marea problemă a supraimpozitării produselor cu elasticitate scăzută este absența debușeelor. În momentul scumpirii unui bun, consumatorii își manifestă frustrarea îndreptându-se către produse substituibile. În cazul produselor energetice, în special în cazul carburanților, nu există această posibilitate de defulare. Frustrarea se acumulează și, în final, rezultatul este același: proteste, urmate de violență.
În plus, față de alte mișcări populiste, mișcarea Vestelor Galbene are potențial și ca urmare a faptului că este îndreptată împotriva alianței nesănătoase dintre stat și corporații. Fie corporațiile din petrol și gaze, care comercializează aceste bunuri, fie cele din domeniul utilităților, care promovează politicile de “decarbonizare” și fiscalizare agresivă a hidrocarburilor. Politici susținute și de tehnocrații europeni rupți de realitate și pentru care Acordul de la Paris (sic!) trebuie implementat “cu forța”, dacă este necesar.
Iar această temă, a "capitalismului de cumetrie” (crony capitalism), are priză atât la electoratul de stânga, cât și la cel de dreapta. Aceasta este explicația pentru care la protestele din Franța participă reprezentanții unor grupuri extrem de eterogene, de la fermieri, transportatori sau locuitori ai suburbiilor până la grupări de extremă stângă sau de extremă dreaptă.
Cu alte cuvinte: când Gulerele Albe ignoră Vestele Galbene, preferându-le pe cele verzi, câștigătoare ies Sumanele Negre și Brigăzile Roșii!
