Rog distinșii cititori ai acestui text să nu mă eticheteze chiar de la-nceput ca fiind un tip pedant dacă am să-ncep cu un plagiat. Însă, ca și femeile, cutremurele sunt un magnet pentru ziariști, orice ar face nu se pot desprinde de ele. Iar necunoscutul îi împinge și mai adânc între plăcile tectonice ale acestora. Nu întâmplător, în lipsa altor subiecte (fotbal, eventual politică), bărbații preferă să discute la un pahar de bere despre femei, precum ziaristul în pană de idei despre cutremure. Nu trebuie să cunoști subiectul, e de ajuns să-l vizualizezi și să-i admiri dimensiunile.
“Calamitatea de cutremur” are acest mare avantaj: documentarea este facultativă, subiectul se vinde singur: poți prezenta imagini (eventual de alte cutremure dacă nu ai obținut niciuna de la acesta: clădirile și victimele seamănă între ele), poți ilustra subiectul cu grafice și enumera cifre - rețeta articolului sau reportajului ideal, potrivit oricărui redactor șef. În plus, misterul este garantat: ca și în cazul unei crime, suspansul este cel care atrage interesul: e musai ca autorul să fie necunoscut, sau, dacă vorbim de seisme, să avem de-a face cu un autor necunoscut jurnaliștilor (Natura). Ca și în cazul femeilor, și în cazul cutremurelor pare inutil să identifici logica din spatele faptelor, ceea ce nu face altceva decât să deschidă calea unor infinite dezbateri semiotice, ce evoluează în adevărate teorii ale conspirației.
Discuțiile biblice despre originea divină și menirea sexului frumos pe această lume sunt înlocuite de întrebări retorice care fac trimitere nu la autoritatea lui Dumnezeu, ci la cea a Cezarului: “Dar autoritățile? Ce fac autoritățile!? Nu ar fi trebuit ca statul (cu puterile lui supranaturale - n.r.) să fi prevenit dezastrul?” Și așa se ajunge la adoptarea unor soluții tehnocrate de birocratizare, suprareglementare, se trece la închiderea unor sedii de firme și chiar la naționalizare. Ignorându-se faptul că naționalizarea comunistă a fost cea care i-a izgonit pe proprietarii de drept din casele lor, case care au rămas în paragină și nereabilitate. Asta în cazul în care blocurile cu bulină roșie nu sunt chiar creația statului, în marșul său industrializat către construcția socialismului științific!
În plus, niciunul dintre jurnaliștii și experții citați de presă nu pomenește nimic despre singurul lucru pe care ar trebui să-l facă un om responsabil care se teme de cutremur: să se mute din aglomerările urbane, create tot de planificatorii centrali ai statului. Și care în continuare sunt promovate prin diverse reglementări. Pentru că tehnocrații, politicienii și clienții lor dezvoltatori imobiliari au tot interesul ca localitățile să se extindă pe verticală și nu pe orizontală. Numai astfel, prețul terenurilor, dar și cel al locuințelor, poate crește exponențial! Așa se face că autoritățile au impus prin legislație o limită de intrare pe piața imobiliară: certificatul de urbanism. Dacă nu deții un teren intravilan, ci doar agricol, șansele tale de a-ți construi o casă departe de aglomerările urbane (rețetă pentru dezastru în cazul unui cutremur mai zdravăn) sunt aproape nule. În plus, accesul la autorizația de construcție îți poate fi limitat nu numai de primării, ci și de alte instituții (CNADR, poliția rutieră, agențiile de mediu, MAPN, SRI… sau chiar de distribuitorii de electricitate, mai nou).
Însă niciun ziarist onorabil nu are timp pentru astfel de discuții aplicate. Dezastrele se vând singure, nu trebuie să le împachetezi. Asta spre norocul ziariștilor, pentru că “nu poți face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl ești. E engramat acolo (…) în înțelepciunea minții tale”, care se cutremură când universul se cutremură și se retrage când cutremurul se retrage.
