Statul nu ar trebui să fie arbitrul moralității în societate. Virtutea, indiferent cum este definită, devine goală de conținut atunci când nu mai este rezultatul liberei alegeri și străduințe este impusă prin lege și supravegheată de Poliție. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre oameni nu realizează asta și își doresc guverne care să oblige pe toată lumea să respecte sistemul de valori etice la care ei aderă.
Bineînțeles că politicienilor puțin le pasă de virtute. Îmbrățișând însă discursul despre morală, aceștia capătă, cu complicitatea, inconștientă sau nu, a cetățenilor, o formidabilă armă de dobândire și conservare a puterii și de realizare sub camuflaj seducător a adevăratelor lor scopuri.
De exemplu, guvernele au obiceiul de a încrimina viciul "lăcomiei". Prea puțini oameni controlează prea multe resurse. E prea multă inegalitate în societate. Oamenii cu inițiativă, dispuși să-și asume riscuri, care reușesc să satisfacă nevoile semenilor lor și sunt răsplătiți natural pentru asta, prin succes în afaceri, trebuie ținuți sub control, ba chiar reprimați.
Cu alte cuvinte, statul se erijează în conștiință morală a societății și ia măsuri ca să echilibreze lucrurile. Bunăstarea trebuie redistribuită pentru egalizarea veniturilor. Succesul trebuie penalizat pentru că are la bază lăcomia. Evident că, pentru a putea face asta, statul trebuie să controleze resursele care se cer, din punct de vedere etic, redistribuite. O poate face soft, prin taxe, impozite și reglementări, sau "din topor", prin naționalizare. În oricare din scenarii, rezultatul e că elita politică capătă acces și control fraudulos asupra resurselor private.
Bineînțeles, în tot acest proces, puterea ignoră faptul că societatea n-ar putea exista ca atare fără solidaritate, generozitate și bunăvoință liber consimțite. Că, dacă n-ar fi reprimate de monopolul de stat, ar putea apărea și chiar au apărut în istorie forme voluntare private de ajutorare a celor aflați în nevoie și sisteme de asigurări sociale neimpuse de sus cu forța. Și mai ales că statul este acela care impune bariere în economie și pe piața muncii de pe urma cărora cel mai mult au de suferit șomerii și săracii, care sunt împinși astfel în brațele statului asistențial, întru justificarea monopolului redistribuționist.
În varianta sa contemporană, statul are o selecție foarte interesantă a "viciilor" pe care vrea să le combată și a "virtuților" pe care vrea să le recompenseze. În general, tot ce este taxabil cade sine die în categoria viciilor care se cer reprimate, cum ar fi alcoolul, tutunul sau combustibilii fosili care "distrug planeta". Explicația este foarte simplă. Colectarea taxelor aferente acestor vicii este extrem de ușoară pentru că poate fi pusă în sarcina distribuitorilor produselor respective, în primul rând prin intermediul accizelor. În acest fel, statul de fapt nu combate viciile respective, ci se folosește pervers de ele pentru a deturna resurse din societate, sub masca unui scop pretins etic și generos.
Pe de altă parte, lucruri pe care morala clasică le trece în categoria viciilor, cum ar fi sexualitatea necontrolată sau homosexualitatea, se bucură de discriminare pozitivă. Aici nu este vorba de libertate, statul rămâne arbitru al moralei. Dacă pe vremuri aceste lucruri erau reprimate, acum sunt promovate, ba chiar subvenționate. Ceea ce permite statului să pozeze în activist progresist.
