Agențiile de știri și ziarele scriu frecvent că românii alocă puțini bani pentru educație și sănătate. Această informație conține însă o anumită doză de eroare. Pentru că, în cea mai mare parte, sănătatea și învățământul sunt publice. Adică, nu românii decid, ci Guvernul hotărăște câți bani se alocă acestor domenii, din banii luați de la români prin taxe și impozite.
În consecință, informația corectă ar fi fost: Românii alocă mai puțini bani pentru serviciile de sănătate și educație private decât mulți alți europeni. Pentru că doar pe varianta privată a acestor servicii se scot bani din buzunar în mod voluntar. Iar la servicii private putem include și așa-numitele plăți informale care se dau în spitalele de stat.
În același timp însă, mass media scrie și că veniturile fiscale, adică, pe șleau spus, povara fiscală, e redusă în raport cu PIB-ul, fiind una dintre cele mai mici mici din UE. Dar atunci de ce, dacă povara taxării e redusă, nu cheltuiesc mai mult românii pe servicii de învățământ și sănătate private? Fiindcă, de fapt, impozitele și contribuțiile sunt mari în comparație cu veniturile de care dispunem.
Dacă mutăm focusul de la macro la micro, se observă că un salariat român dă mai mulți bani pe taxe decât pe mâncare, iar atunci e posibil ca perspectiva să se schimbe. Nemții achită taxe mai mari decât românii, dar rămân cu suficienți bani după aceea și își manifestă încrederea în consum, alocând mai mulți bani pentru sănătate și educație private.
Deci: taxele și contribuțiile trebuie evaluate în raport cu venitul disponibil al populației, nu cu PIB-ul. Atunci devine limpede de ce nu au oamenii bani de școli și spitale private sau chiar de mers la restaurant, fiindcă și la acest ultim capitol suntem la coada Europei. Dar nici pentru asigurări de viață nu au bani, sau pentru pensii private din pilonul III, pentru investiții în actiuni prin intermediul sau nu al unor fonduri mutuale. De aceea e piața de capital atât de subțire la noi.
Cel care capitalizează ori se îndatorează, pentru ca apoi să-și achite datoriile cu ajutorul taxelor, este doar statul, precum se vede în China comunistă. Stat care angajează cheltuieli de 3-4 ori mai mult decât veniturile, cu care întreține corupția.
