Ziua 1: Dragul meu Jurnal, după milenii de oprimare, femeilor li s-a făcut dreptate! Guvernul României a decis azi, 8 februarie, să oblige toate instituțiile publice și companiile, inclusiv pe cele private, dacă au mai mult de 50 de angajați, să creeze un post nou în organigramă: expertul în egalitate de șanse. O zi istorică pentru feminism, dar și pentru mine, Viorica Dezabuzescu. Da, mi-am găsit jobul de vis, profesiunea de credință: voi fi ochiul și timpanul societății, de veghe 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână (mai puțin sărbătorile legale și concediul cuvenit potrivit Codului muncii), într-o companie privată din care voi eradica orice discriminare și voi stârpi orice miroase a hărțuire ori abuz al porcilor de masculi misogini împotriva femeilor.
Ziua 2:
Rectific: adevărata zi istorică a fost, de fapt, cea în care premier al României a fost numită tiza mea, Viorica. Să mi se usuce mâna cu care am atribuit ieri meritul deciziei revoluționare întregului Guvern, unde bărbații oprimă în mod evident femeile, dominându-le abuziv prin număr. Sunt de două ori mai numeroși! Groaznic! Sper să repare abuzul omoloaga mea, cea care va fi angajată expert în combaterea discriminării din Guvernul Dăncilă, potrivit proiectului de lege inițiat și trimis Parlamentului chiar de Guvernul Dăncilă!
Doar cu o Viorică în frunte nu se face primăvara egalității de șanse în Palatul Victoria! Oricâte merite ar avea ea...și a avut destule. I-am urmărit cu speranță luările de cuvânt în Parlamentul European. O bravă activistă a feminismului politic, a luptat eroic, de la tribună, pentru impunerea administrativă și birocratică a egalității de gen în toate colțurile planetei...sau măcar în UE. Îmi amintesc cum a combătut chiar intolerabilele deficite bugetare de gen ale Uniunii: "Cred că este vital să promovăm ideea consecventă de a integra dimensiunea de gen pe tot parcursul întregii proceduri bugetare, atât în strategiile europene cât și în cele naționale, pentru a permite evaluarea bugetului general al UE și dintr-o perspectivă de gen. Totodată, aș vrea să atrag atenția asupra faptului că Fondul european pentru investiții strategice nu conține o perspectivă de gen."
Ce viziune! Dar n-ai cu cine în această societate retrogradă! Bineînțeles că s-au trezit rău-voitori (mânați de miosoginism, altfel cum?) să-i ironizeze absența de sens și abundența limbii de lemn. La fel cum s-au trezit să presupună și că în altă luare de cuvânt feminist-europarlamentară se referă de fapt, cu autocompătimire, chiar la precaritatea propriului job, în care e nevoită să mănânce în fiecare zi, prin declarații politice, ceva neplăcut: "Femeile sunt suprareprezentate în munca precară, aceasta fiind nu doar o cauză importantă a diferențelor de salarizare între femei și bărbați, ci și un obstacol în calea perspectivelor de a avansa în locuri de muncă mai bune."
Ziua 3:
Preasfântă Simone de Beauvoir, măiculiță Yoko Ono, câtă treabă o să am!!! Compania care m-a angajat expert în egalitate de șanse e mai rea decât Guvernul României! Doar 10% din top management sunt femei! În schimb, în munca precară...ce să vezi... exact cum avertiza premierul: suprareprezentare feminină. “Sunt femeile de serviciu, doamnă, ce vreți...”, mi-a zis directoarea de HR.
Da, o femeie…dacă și ea tot misogin se raportează la situație, îmi închipui ce e în rest. I-am semnalat că a folosit încă din primele cuvinte un stereotip de gen. Femei de serviciu? Serios? Asumăm așa, fără discernământ, că mătura e doar pentru femei în companie? Asta e cultura de corporație pe care o transmitem? Și-a înghițit începutul de glumă cu încercări de masculinizare a denumirii postului, a acceptat că vom avea “persoane de serviciu” în viitor și că trebuie să găsim și bărbați cu care să reducem suprareprezentarea feminină în această muncă precară. Nu am acceptat sugestia de compensare statistică prin calcularea bărbaților suprareprezentați în alte activități, precum cele de instalatori.
Ziua 4:
Persoanele de serviciu din companie se uită urât la mine. Azi nu mi-au aspirat biroul. Le-a zis cineva că vreau să aduc bărbați care să le ia jobul unora dintre ele și, poate, să fie redistribuite în posturi de instalatori pentru echilibru statistic de gen. În mod clar sunt victime ale lipsei de educație. Voi cere traininguri tematice pe problematic de gen, e nevoie acută în companie la toate nivelurile.
Ziua 5:
În mod bizar, nu doar persoanele de serviciu mă privesc chiorâș, ci și femeile din middle și top management, de la care aș fi avut pretenții mai mari. Am cerut să fie stabilită o cotă minimă obligatorie de reprezentare a femeilor în conducerea executivă, măcar 40%, dacă nu 50% cum ar trebui. Voi trimite oricum raport la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu situația actuală precară, așa că ar fi bine să se ia măsuri măcar pentru viitor.
În loc să aplaude măsura, după ce ani de zile au fost victime ale discriminării de gen, condamnate la subreprezentare statistică în posturile de conducere, femeile manager mă bodogăne mai rău decât persoanele de serviciu salvate de la suprareprezentare în munci precare. Cică e umilitoare pentru ele tocmai sugestia de a intra “la cotă” în conducere, pe posturile rezervate special femeilor, asemeni locurilor păstrate pentru persoanele cu handicap sau celor rezervate în facultăți studenților din categorii entice defavorizate. Auzi! Se simt jignite de propunerea de a fi avansate “la cotă”, nu pentru competențe și merit! Cică n-au nevoie de discriminare pozitivă, pentru că nu suferă de niciun handicap.
Asta e! Va trebuit să lupt pentru dezideratul egalității de gen și pentru protejarea femeilor de discriminări potențiale chiar împotriva voinței acestora. Nu putem aștepta să se schimbe mentalități ca să clădim societatea egalitaristă de gen multilateral dezvoltată!
Ziua 6:
Pentru început, am repurtat doar o mică victorie: ca să scape de gura mea și de eventuale reclamații, compania a introdus în raporturile anuale de guvernanță corporatistă și de responsabilitate socială angajamentul de a crește reprezentarea femeilor în structurile de conducere. Au făcut-o de formă, gândind că dă oricum bine, dar să nu-și închipuie că scapă doar cu atât!
Ziua 7:
M-am concentrat prea mult pe remedierea dezechilibrelor de gen la nivel statistic și managerial și am neglijat alte niveluri, planuri, birouri și cotloane din companie în care se pot petrece abuzuri împotriva femeilor.
Azi am intrat în departamentele de marketing și publicitate. Împărțirea echilibrată pe sexe a personalului era cât pe ce să-mi anihileze vigilența și să nu mai verific și ce lucrează. Oroare! Compania nu e putredă doar în interior… otrăvește mai departe și societatea cu reclame pline de stereotipuri de gen, în care femeia e prezentată fericită în captivitatea unor activități casnice, ce-i sunt rezervate exclusiv, conform mentalității paternalist-misogine a cărei propagare ar trebui interzisă.
Pe scurt, în reclama pentru fiarele de călcat produse de firmă apare o femeie care calcă o bluză! Oribil! Iar ea zâmbește mulțumită! Au încercat să mă anestezieze cu cifre: “Doamnă, cei mai mulți cumpărători pentru produsele noastre sunt femei, avem date...” Sigur că da…și vreți să propagăm mai departe situația asta anormală, în care femeile calcă rufe și gătesc? “Păi, așa am vrea, că doar vânzând avem venituri!”
Le-am explicat că în țările civilizaate deja se discută serios despre interzicerea stereotipurilor de gen în publicitate. S-a terminat cu femeile învârtind singure la cratiță, cu fetițele jucându-se cu păpuși, iar băieții cu mașini și avioane. Nici măcar stereotipuri de culoare nu vor mai fi acceptate, d-apoi imagini de astea cu femei călcând rufe, din preistoria misogină a publicității!
Dar n-ai cu cine! Au început cu ironii, mi-au zis să mă calmez pentru că, uite, își calcă propria bluză, nu vreo cămașă de soț opresor. Au început să imagineze scenarii în care apare un bărbat călcând bluza respectivă, sugerând contexte vădit sexiste în care ar putea fi, totuși, convins să facă așa ceva de către o soție dezinhibată. Am trântit ușa! Voi face un raport mai amplu decât credeam!
Ziua 8:
Aflu că mai mulți colegi m-au poreclit Ana Pauker. Avem, deci, și problem de bullying. Voi face încă un raport!
Ziua 9:
Am nevoie să angajez subordonați, e necesar un department întreg, căci nu mă mai descurc singură cu problemele de gen din companie.
N-am apucat până acum să urmăresc și aspectele de hărțuire. Toate colegele mi-au spus că nu s-au confruntat până acum cu așa ceva, că nimeni nu le-a agresat niciodată. Nu pot pune temei pe ce zic…le bănuiesc că sunt în stare de negare sau incapabile să perceapă și să înțeleagă singure subtilitățile fenomenului.
Ion a invitat-o ieri la cafea pe Maria, colega de department. Maria l-a refuzat. Ion a invitat-o și astăzi din nou. Este hărțuire? De la al câtelea refuz în sus este chiar și repetarea invitației la cafea hărțuire? De la a câta invitație primită și refuzată ar trebui să raporteze victima incidentul la departamentul de resurse umane?
Va trebui, clar, să facem un cod de etică pentru “dating” în companie, cu mecanisme de verificare și personal responsabil de compliance! Există deja la firme în afară, dar primii cărora le-am împărtășit aici ideea au dat-o iar pe glumă, pe ironii, au sărit să ajute cu sugestii dubioase. Iar trebuie să fac raport!
Ziua 10:
Până concepem și implementăm codul corporatist de “dating”, i-am chemat pe Ion și pe Maria pentru a-i folosi ca studiu de caz. Le-am prezentat tabel cu numărul de ocheade pe care și le-au aruncat reciproc, cu coloane separate pentru cele la care observatorii nu au surprins feedback din partea feminină, plus o mini-analiză a invitațiilor la cafea repetate în ciuda refuzului anterior. Totul a fost atât de profi, încât Ion a holbat ochii mari și a jurat cu mâna pe legitimația de serviciu că nu mai invită pe nimeni la cafea niciodată.
Ziua 11:
Maria și-a exprimat verbal dorința de a mă agresa fizic. Iar trebuie să fac raport.
