
Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții alternative, Nova Protect Fond, care se adresează unor categorii profesionale cu un anumit specific: pompieri, angajați în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), polițiști/angajați în cadrul Poliției Române, angajați ai Administrației Penitenciarelor, jandarmi angajați ai Jandarmeriei Române, angajați ai Poliției Locale și ai Poliției de Frontieră, precum și pensionarii din cadrul acestor structuri care au vârsta maximă de 55 de ani.
Retailerul suedez de haine și accesorii H&M va închide 240 de magazine la nivel global, inclusiv ca efect al sistării operațiunilor din Rusia, Belarus și Ucraina, pe fondul războiului.
Elon Musk, directorul general al producătorului american de automobile electrice Tesla, a preluat 9% din acțiunile Twitter, pachet în valoare de 2,89 miliarde de dolari.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cu cele mai mici costuri de producție, având cea mai avantajoasă ofertă de furnizare pentru gospodăriile populației de pe piață, cu preț final de numai 0,66 lei/kWh pentru București, a decis să prelungească cu încă 3 luni, până la finele lunii iunie, perioada în care poate primi noi clienți la acest tarif.
Agroland Business System, grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, pregătește noi obligațiuni care să fie listate la bursă, acum în cuantum de până la 20 milioane lei, relevă date analizate de Profit.ro.
"Ferește-te întotdeauna de persoanele necunoscute care îți propun să transferi banii lor prin conturile tale. În spatele acestei cerințe se ascund, de cele mai multe ori, afaceri ilegale și periculoase pentru care poți ajunge să răspunzi și tu în fața legii. Asta pentru că, fără să îți dai seama, devii cărăuș de bani, cunoscut și ca ”money mule", își avertizează ING clienții printr-un mesaj personalizat.
Dezvoltatorul imobiliar Alinso Group, controlat de familia antreprenorului Jan De Clerck, unul dintre cei mai bogați belgieni, cumpără parcul industrial Metav din cartierul bucureștean Băneasa, informația, anunțată anterior de Profit.ro, fiind acum confirmată oficial.
Lanțul american de restaurante de tip fast-food Popeyes intră în România, confirmând stfel informațiile anunțate de Profit.ro în toamna anului trecut.
Mai multe zone din Japonia au suferit întreruperi de curent, după ce guvernul a emis primul său avertisment din istorie pentru limitarea alimentării cu energie electrică și i-a sfătuit pe locuitori să economisească energia, ca efect al unui cutremur masiv, de săptămâna trecută.
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, a pregătit semnarea actelor pentru admiterea la tranzacționare pe bursă a unor acțiuni, după închiderea operațiunii de majorare a capitalului social, fiind luată în calcul și emiterea unor obligațiuni cu o valoare nominală de până la 10 milioane euro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0903 | -0.0024 | -0.05 % |
1 USD | 4.3905 | -0.0077 | -0.18 % |
1 GBP | 5.8560 | +0.0104 | +0.18 % |
1 CHF | 5.4664 | +0.0059 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro