
Alamos Catena Wines este o parte a celebrului brand argentinian Catena, proiect înființat în 1993.
ESG – un concept de care auzim din ce în ce mai des aduce împreună trei factori specifici – Environmental, Social, Governance și creează un set de standarde menit să fie integrat în strategia societăților pentru a le ajuta la creșterea valorii acestora prin dezvoltarea unei activități sustenabile pe termen lung, într-un mod benefic dezvoltării relațiilor umane.
P3 Logistic Parks (“P3”) a încheiat, în România, în primele nouă luni ale acestui an, tranzacții pentru 78.000 de metri pătrați de spații logistice și de birouri. Din totalul tranzacțiilor, 34% sunt contracte noi pe termen lung (26.533 m2), iar două treimi sunt contracte pe termen scurt sau prelungiri ale contractelor existente (51.505 m2).
Pentru a diminua consumul de energie în special pe timp de iarnă, majoritatea proprietarilor acordă o atenție izolării termice a pereților, ignorând însă faptul că cel puțin o treime din transferul de căldură are loc prin intermediul ferestrelor și ușilor.
Ford Trucks a atins un volum important de camioane livrate pe piața din România, prin importatorul Cefin Trucks, care și-a fixat deja strategia pentru următoarele 3.000 de camioane.
Crama Col Sandago este situată în provincia Treviso, Italia, fiind dotată cu echipament modern și inovativ. Vinurile produse aici sunt de o calitate superioară, o dovadă fiind și propunerea noastră de azi.
Cum a reușit UNIKA, producătorul român de agende, să fie primul brand autohton listat pe Amazon și care este strategia care ajută compania să preconizeze o creștere de peste 25% pentru 2022
Soare Blanc de Noir s-a născut din dorința de a întregi gamă Vinarte cu un vin dintr-un soi exploatat în zona Samburesti în mare parte în varianta lui de origine, roșu
Alira este o cramă mică, de doar 80 de hectare, situată pe dealurile Dobrogei, care surprinde periodic cu vinurile sale pline de caracter, care păstrează întotdeauna amprenta terroir-ului local.
Mesele de birou reglabile în înălțime devin din ce în ce mai populare. Și pe bună dreptate: birourile reglabile în înălțime permit o schimbare simplă a posturii de lucru, de la poziția așezată la cea în picioare și invers.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro