
Vinarte a fost fondată în 1998 de către acționari recunoscuți în domeniul viticol internațional. Astăzi, cele două plantații din sud-estul României, în Stârmina (Mehedinți) și Samburesti (Olt) oferă an de an struguri sănătoși, iar crama își exportă vinurile în peste 10 țări de pe trei continente.
Achiziția NextFitness & Wellness SRL este în conformitate cu strategia Vectr Fitness de a crește numărul de cluburi de health & fitness cu facilități și servicii de înalta calitate, din România.
La Migdali este o cramă din Valea Scheilor, aflată într-una dintre cele mai prestigioase zone viticole românești, Dealu Mare.
Colecția Cupola Sanctis este un demers care și-a dorit să reprezinte o plecăciune în fața celui mai adânc și intim aspect al Olteniei Profunde: credința.
Indicatorul de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) va crește de la 1 ianuarie, ceea ce înseamnă că și ratele românilor care au credite cu dobândă variabilă contractate după mai 2019 vor crește. Mai mult, de la 1 aprilie va urma o nouă majorare. Avansul dobânzilor pare că s-a calmat, însă, în condițiile în care Banca Națională a României este aproape de finalul ciclului monetar.
Malbecul este cel mai emblematic soi de struguri din Argentina. Nativ din sud-vestul Franței, acesta și-a găsit combinația perfectă de soare și climă în Argentina
Realizat din strugurii Corvina Veronese ai podgoriilor din regiunea Valpolicella, vinul este unul distins și foarte aromat.
Fetească Neagră de la Crama Oprișor este o creație impresionantă, un vin care scoate în evidență potențialul oltenesc și amprenta autentică a acestei zone cu o veche tradiție în domeniul viticol.
Crama Bouvet Ladubay a fost înființată în 1851 de către Etienne Bouvet și soția sa, Celestine Ladubay, devenind în timp una dintre cele mai apreciate și mai premiate case de vin spumant din Franța, din afara Champagne
Să-ți găsești parfumul care te caracterizează este ca și cum ți-ai găsi partenerul perfect! Totuși, ca în orice relație bună, trebuie să ai anumite standarde, nu? Cele care te fac să te simți bine și încrezătoare sau cele care îți trezesc ignoranță
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro