
Iată ce spunea jurnalista de investigație Amanda Ripley în cartea „Cei mai deștepți copii din lume și modelele de învățământ care i-au format”: „Prea mult timp profesori mediocri le-au servit elevilor o hrană care nu trebuia mestecată. Dacă eșuau, consecințele erau puține. Abia mai târziu, după liceu, tinerii aveau să descopere că fuseseră înșelați. Lumea reală nu dădea întotdeauna a doua sau a treia șansă; lumea reală nu dădea credit pentru prezență.”
Seara trecută a încheiat al 11-lea an de “Legile Afacerilor” cu o ediție despre business-ul dus la rang de artă …sau invers. Ne dorim ca până în toamnă, atunci când ne vom revedea, să vă lăsăm cu un zâmbet cald, în ton cu vremea de afară, zâmbet pe care arta are darul să ni-l ofere.
Am ascultat tot ceea ce s-a spus până acum cu foarte mare atenție și cred că nu vă voi putea atrage atenția cu un discurs mai aplicat, mai critic sau mai corect și util contextualizat decât au făcut-o antevorbitorii mei de la înălțimea experienței pe care o au și care nu poate fi contestată. Așa că voi încerca pe scurt să vă prezint o temă care mă preocupă de mai multă vreme și pe care am lansat-o cu titlu de semnal într-un articol din ultimul număr al Palatului de Justiție.
Casa de avocatură Suciu Popa, una dintre cele mai activ implicate societăți în cazuri complexe, cu preponderent în domenii precum Energy, M&A, Dispute Resolution, anunță promovările a trei colegi „excepționali, care au demonstrat dăruire, expertiză și leadership de neegalat.”
Nuit Blanche En Provence 2023 Famille Negrel este un cupaj roze obținut din Grenache și Cinsault.
Acum mulți ani, în căutarea unui vin pentru nașterea fiicei sale, Mihai Oprea a descoperit o pasiune care avea să-i schimbe viața. Aceasta l-a purtat dincolo de simpla degustare, îmbinând vinul cu hobby-uri precum fotografia, gătitul și istoria.
Dealu’ Negru by Jelna Sauvignon Blanc 2023, recomandarea noastră de astăzi, a primit titlul de Top Wine of the Year la Authentic World Taste 2024.
Borgo Molino Prosecco Extra Dry, vinul de astăzi, este obținut din struguri Glera și cucerește în special cu perlajul fin, persistent.
Unvinpezi.ro, magazinul online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România, aniversează 12 ani de la lansarea sa din 2012. Platforma dedicată iubitorilor de vinuri premium pregătește o serie de surprize pentru clienții săi fideli.
Apa Nova, furnizorul serviciilor de alimentare cu apă și canalizare din Municipiul București, a publicat raportul de sustenabilitate pentru anul 2023, care evidențiază soluțiile implementate, realizările și angajamentul ferm al companiei față de dezvoltarea durabilă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0879 | -0.0024 | -0.05 % |
1 USD | 4.4034 | +0.0129 | +0.29 % |
1 GBP | 5.8418 | -0.0142 | -0.24 % |
1 CHF | 5.4759 | +0.0095 | +0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro