
Senatul a adoptat astăzi un proiect de lege care clarifică regimul fiscal aplicabil indemnizației de detașare transnațională. De asemenea, ANAF nu va putea reîncadra din urmă, pentru perioada 1 iulie 2015 - data intrării în vigoare a legii, sumele de această natură și nu va putea emite decizii de impunere. Sumele stabilite de ANAF și plătite de firme vor trebui restituite. Proiectul de lege a fost inițiat de mai mulți parlamentari PNL la finalul lunii septembrie și trebuie aprobat și de Camera Deputaților pentru a intra în vigoare.
Obligația montării până la finele acestui an a repartitoarelor de căldură, în apartamentele din blocurile racordate la sistemul de încălzire centralizat, va fi amânată cu un an, respectiv până la 31 decembrie 2022, conform unui amendament admis de deputați în comisia de specialitate și care mai trebuie doar votat în plenul Camerei Deputaților.
Persoanele fizice nu vor mai putea crește, în cadrul propriilor gospodării, pentru consum, decât cel mult 5 porci. Porcii vor fi crescuți numai pentru îngrășare, fiind interzisă reproducția acestora și hrănirea lor cu ”resturi alimentare”. Persoanele fizice vor putea crește și chiar comercializa doar în exploatații comerciale, autorizate sanitar-veterinar, cel mult 15 porci anual, prevede un proiect de lege adoptat de Senat.
Declarația anuală privind beneficiarul real va fi eliminată din nou în Parlament după ce mai multe amendamente în acest sens au fost admise, în comisiile de specialitate, la un proiect de lege privind prevenirea și combaterea spălării banilor.
Primăriile care administrează sisteme centralizate de furnizare a energiei termice către populație vor putea primi împrumuturi totale în sumă de 1 miliard lei din Trezoreria Statului, pentru finanțarea cheltuielilor curente de funcționare a acestui serviciu, respectiv pentru plata facturilor restante și acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului de termoficare, prevede un proiect legislativ inițiat în urmă cu două săptămâni și avizat acum de senatori, în procedură de urgență.
Taxa de pod peste Dunăre plătită de șoferi pentru podurile Fetești-Cernavodă și Giurgeni-Vadu Oii va fi eliminată, după ce un proiect legislativ în acest sens a primit raport favorabil și urmează a fi supus spre adoptare, prin vot final, în Parlament. Comisiile de specialitate ale deputaților au revenit asupra deciziei inițiale de respingere a proiectului și i-au întocmit acum raport de adoptare.
Primarii de sectoare ai Municipiului București precum și primarii municipiilor reședință de județ vor primi și ei informații din domeniul securității naționale, prevede un proiect legislativ susținut de PSD, PNL și USR. Din argumentația proiectului nu reiese foarte clar însă care ar fi motivul pentru care primarii ar trebui să primească astfel de informații.
Amplasarea oricăror mijloace de publicitate sau reclamă va fi interzisă în curbe și în intersecții, precum și în zonele de asigurare a vizibilității, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Cota redusă de 5% a TVA va fi aplicată, începând de anul viitor, și pentru vânzarea de cărți, manuale, ziare și reviste în format electronic, nu doar pentru comercializarea celor tipărite, ca în prezent, a decis marți Parlamentul, prin votul final al deputaților.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unor modificări legislative pregătite de Guvern. De asemenea, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro