
Dezvoltările din turism sunt relansate după ce ani buni, în timpul crizei și în urma acesteia, au stagnat. Pentru a face față concurenței tot mai puternice din partea apartamentelor modernizate închiriate în regim hotelier, dar și unei efervescențe a celor care reîncep să investească în hoteluri, proprietarii unităților mai vechi se văd obligați să bage tot mai mulți bani în remodelarea camerelor. "Lupta din față e cu hotelurile de 4 stele de lanț, dar marile riscuri sunt spațiile nereglementate de pe Airbnb și Booking, care cât de curând vor intra pe piață și cu micul dejun."
Numărul angajaților din afara UE în restaurantele românești, printre care nepalezi, filipinezi sau etiopieni, va depăși 10.000 în cel mult 1 an, față de aproximativ 500 în prezent, estimează, într-o discuție cu Profit.ro, Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din România. Aducerea lucrătorilor străini este văzută ca singura soluție pentru proprietarii de restaurante de a acoperi deficitul tot mai mare de forță de muncă.
Românii iau cu asalt stațiunile autohtone pentru Revelion, astfel că mare parte din pensiunile și vilele din Maramureș și Bucovina sunt rezervate încă din primăvară. În egală măsură, chiar și hotelurile de lux din Poiana Brașov, Păltiniș ori Băile Felix sunt rezervate aproape în totalitate, deși un pachet de Anul Nou costă între 1.000 și 2.000 de euro, mai scump decât un sejur de 7 nopți într-o destinație exotică precum Thailanda sau Dubai.
După câțiva ani de pauză, în care agențiile românești de turism nu au mai trimis turiști în Egipt, pentru că au considerat această țară nesigură, zborurile charter către această destinație s-au reluat și sunt tot mai căutate. În ultimii doi ani, Egiptul a devenit nu doar o destinație de vară, ci și o atracție pentru sărbătorile de iarnă. "Pentru mulți români, Egiptul este o destinație pe care și-au dorit să o viziteze încă din școală, când învățau la istorie despre piramide și faraoni."
Omul de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului hotelier Phoenicia, a deschis un nou restaurant, în zona de nord a Bucureștiului, în care a investit 1 milion de euro. Restaurantul, Mandaloun, are specific libanez și internațional.
Stațiunile din sudul litoralului, însumând peste 30.000 de locuri de cazare, se vor uni, în premieră, într-o structură unică, după un model din Bulgaria, și vor aplica un plan în care diferite măsuri, precum scoaterea de pe stradă a câinilor fără stăpân, vor fi aplicate simultan și unitar. În noua structură vor fi incluse atât autorități și patronate, cât și hoteluri, magazine și restaurante. Mangalia, Saturn, Jupiter, Venus, Cap Aurora, Neptun și Olimp s-au înscris deja pe listă și vor "gândi" la unison, încercând inclusiv să atragă fonduri UE. "Este cel mai avansat proiect, cu cea mai mare densitate de stațiuni și cele mai multe locuri de cazare."
Autoritățile reacționează în continuare haotic în problema pestei porcine, iar statul nu dispune nicio măsură coerentă pentru stoparea epidemiei, susțin crescătorii de porci, care reclamă că nici măcar măsurile propuse de ei și care în alte state din UE au avut succes nu sunt luate în seamă.
Memento Bus, compania de transport care face parte din grupul de firme Memento Group deținut de Cristian Pandel, proprietarul touroperatorului Christian Tour, introduce curse temporare spre Iași, în perioada 10-14 octombrie, cu ocazia pelerinajului la Cuvioasa Parascheva, sărbătoare care adună în fiecare an, la Catedrala Mitropolitană din oraș, sute de mii de credincioși din întreaga țară.
Ionuț Iakub, un om de afaceri care construiește vile și apartamente în România și Austria, intră pe piața hotelieră și aduce brandul Mercure în Timișoara, simulat de cererea mare de locuri de cazare pentru acest oraș. Hotelul, a cărui construcție a fost anunțată zilele trecute de lanțul Orbis, va necesita o investiție de peste 6 milioane de euro, iar managementul va fi asigurat de firma Hotel Biz, deținută de Lucian Marinescu.
Întoarcerea elevilor la școală face ca vânzările marilor autori români din bibliografia obligatorie, de la Eminescu la Preda și Cărtărescu, să crească doar în luna septembrie de zece ori față de tot restul anului, spune pentru Profit.ro Lucian Pricop, președintele Societății Editorilor din România și director al editurii Cartex. Prin comparație, vânzările de carte din librării nu cresc atunci când se întorc studenții la cursuri, la 1 octombrie, însă urcă exponențial numărul cărților piratate de pe internet.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro