
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a mulțumit locuitorilor Moscovei pentru contribuția lor la ceea ce a numit „războiul comun, just și drept”. El a subliniat disponibilitatea acestora de a lupta și de a munci în numele patriei, scrie azi publicația rusă de business Kommersant.
Mii de polonezi se înscriu la cursuri voluntare de pregătire militară, în timp ce armata caută să-și completeze rândurile cu personal profesionist și voluntar, pe fondul îngrijorărilor crescânde legate de agresiunea militară a Rusiei, scrie publicația Straitstimes, preluată și de Reuters.
Demis Hassabis, CEO al Google DeepMind și laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2024, a declarat vineri că cea mai importantă abilitate a noii generații va fi „să învețe cum să învețe”, pentru a ține pasul cu schimbările pe care Inteligența Artificială le aduce în educație și pe piața muncii.
Grecia coordonează o inițiativă regională pentru modernizarea coridorului de transport Alexandroupolis – Odesa, care va trece prin Bulgaria, România și Moldova.
Fundația Rusă pentru Știință (RSF) și-a intensificat sprijinul pentru proiectele medicale legate de îmbătrânire și longevitate în ultimii ani, a relatat vineri publicația în exil Novaya Gazeta Europe, citată de The Moscow Times.
În 2014, salariul mediu net în învățământ era cu 11% sub media pe economie, dar din 2017 trendul s-a inversat. În prezent, profesorii câștigă mai mult decât media națională, diferența fiind de aproximativ 6% în 2025. Evoluția nu a fost însă liniară, ci marcată de două momente decisive: 2018 și 2023.
De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Bulgaria are o creștere istorică a industriei sale de apărare. Aceasta aduce cea mai mare parte din creșterea economică a țării vecine și a atins 4% din PIB-ul național. Între timp, în România, ultima Strategie a statului pentru acest tip de industrie evidențiază o cifră cumulată de afaceri, pe trei ani, de 1,1 miliarde de euro, și promisiuni de reparații pentru echipamente vechi sovietice.
Agenția de presă de stat rusească Ria Novosti titrează pe prima pagină că premierul Poloniei, Donald Tusk, susține fără dovezi că deasupra țării sale au fost doborâte „drone rusești”, și că nu a prezentat dovezi în acest sens.
Anton Siluanov, ministrul de Finanțe al Rusiei a dat un amplu interviu în presa locală în care a estimat că va scoate 100 de miliarde de ruble (aproximativ un miliard de euro) din companiile confiscate de statul rus, până la sfârșitul anului. El a mai vorbit despre ce preț al petrolului ia în calcul pentru calcularea bugetului Rusiei pe 2026, despre nevoia de investiții în Orientul Îndepărtat și a îndemnat investitorii străini să cumpere fără teamă titluri de stat.
Satoshi Nakamoto rămâne în frunte, cu un tezaur neatins de aproximativ 1,1 milioane BTC, valorând peste 125 miliarde de dolari la prețurile actuale. Fondatorii de burse domină lista: rezerva de BNB a lui Changpeng „CZ” Zhao a atins aproape 73 miliarde de dolari, iar stocul timpuriu de XRP al lui Jed McCaleb depășește 27 miliarde de dolari.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0899 | -0.0020 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3664 | -0.0043 | -0.10 % |
| 1 GBP | 5.8200 | -0.0110 | -0.19 % |
| 1 CHF | 5.4342 | -0.0085 | -0.16 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro