
Posesorii de dispozitive Apple din 12 țări pot plăti aplicațiile, muzica și filmele descărcate din App Store, Apple Music, iTunes și iBooks folosind contul de PayPal, cele două companii încheiind un parteneriat în acest sens.
Reprezentanții Daimler au fost somați să răspundă acuzațiilor legate de vânzarea a peste 1 milion de vehicule ce poluează excesiv, a anunțat Ministerul german al Transporturilor.
Acțiunile europene au consemnat miercuri cel mai mare avans zilnic din ultimele două luni și jumătate, susținute de sentimentul pozitiv generat de declarațiile președintelui Fed cu privire la politica monetară din următoarea perioadă și de companiile din energie, ale cător titluri s-au apreciat odată cu scumpirea barilului de petrol.
Românii călătoresc mai puțin în vacanța de vară comparativ cu ungurii și polonezii, potrivit unui sondaj realizat de agenția de turism Wizz Tours pe baza rezervărilor primite până la 30 iunie.
Recuperatorul ceh de creanțe APS Holding a preluat de la banca cipriotă Hellenic Bank divizia de gestionare a portofoliului imobiliar și de administrare a creditelor neperformante, pentru care a plătit 20,6 milioane de euro. Divizia administrează împrumuturi neperformante în valoare de 2,3 miliarde de euro, portofoliul imobiliar fiind evaluat la 150 milioane de euro.
Retailerul grec Jumbo vrea să deschidă în următorul an trei hipermarketuri de jucării și decorațiuni în România, rețeaua de magazine operate pe piața românească urmând să crească la circa 25 de unități până în anul 2022, de la 8 magazine în prezent.
Proprietarul BRD, grupul francez Societe Generale, a depus planul de intervenție cerut de Banca Angliei în contextul Brexitului înainte de termenul limită, stabilit pentru 14 iulie, a anunțat marți directorul adjunct al grupului, Severin Cabannes.
Băncile elene Piraues Bank, Eurobank, National Bank of Greece (NBG) și Alpha Bank, toate cu operațiuni și în România, vor să vândă la licitație participațiile pe care la dețin la fermele piscicole Nireus Aquaculture și Selonda Aquaculture, printre cei mai mari furnizori de acvacultură mediteraneană.
Procurorii olandezi investighează dacă Suzuki și Jeep au folosit un soft nepermis pentru a modifica emisiile de noxe, după ce autoritatea națională din domeniul drumurilor (RDW) a constatat că modele Suzuki Vitara și Jeep Grand Cherokee poluează peste limita admisă de lege.
Apple va investi 6 miliarde de coroane daneze (921 milioane dolari) într-un nou centru de date în Danemarca, a doua sa unitate din această țară, ce va fi alimentată în întregime cu energie din surse regenerabile.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro