Apple investește aproape 1 miliard de dolari în al doilea centru de date din Danemarca

Apple investește aproape 1 miliard de dolari în al doilea centru de date din Danemarca
scris 10 iul 2017

Apple va investi 6 miliarde de coroane daneze (921 milioane dolari) într-un nou centru de date în Danemarca, a doua sa unitate din această țară, ce va fi alimentată în întregime cu energie din surse regenerabile.

Centrul de date va fi construit în sudul Danemarcei, aproape de granița cu Germania, urmând să devină operațional în al doilea trimestru din 2019, scrie Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Primul centru de date al Apple din Danemarca, ridicat în aproprierea orașului Viborg, va intra în funcțiune până la finele acestui an.

VIDEO O fostă angajată Facebook vrea să transforme telepatia în realitate în următorii 8 ani CITEȘTE ȘI VIDEO O fostă angajată Facebook vrea să transforme telepatia în realitate în următorii 8 ani

Danemarca este unul dintre cei mai mari producători de energie eoliană și biomasă.

“Soliditatea rețelei daneze de energie reprezintă unul dintre principalele motive pentru care am ales să avem două centre de date în această țară”, a spus, pentru Reuters, Erik Stannow, directorul Apple pentru Europa de Nord.

Și Facebook a anunțat că va construi un centru de date în statul nordic, în orașul natal al scriitorului Hans Christian Andersen.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
centru date
danemarca
energie regenerabila
investitie