
Primăriile trebuie să învețe să prioritizeze programele de finanțare la care aplică și să le aleagă în primul rând pe acelea cu cele mai mari beneficii în comunitate și impact multiplicator, care aduc venituri la buget, la rândul lor sursă ulterioară de finanțare a unor noi proiecte, spune la Maratonul Economia Sustenabilă, organizat de Profit.ro TV, Cosmin Drăgoi, CEO-ul companiei de consultanță de investiții FINACON.
Compania austriacă Intercargo, specializată în servicii de transport rutier de mărfuri, a intrat în România, relevă date analizate de Profit.ro.
ROCA Industry, holdingul industrial specializat în materiale de construcții, raportează o cifră de afaceri consolidată de 133,8 milioane lei pentru primul trimestru al anului 2025. EBITDA totală la nivelul companiilor productive din holding atinge valoarea de 9,4 milioane lei, înregistrând o marjă de 7%, în linie cu bugetul.
CEO-ul CITR, Paul-Dieter Cîrlănaru, a declarat, la conferința INSOL Europe – Eastern European Countries' Committee, organizată la București, că susținerea economiei trebuie să înceapă de la reconstrucția sănătății companiilor și că fără performanță nu există finanțare, iar fără finanțare nu există creștere.
ROCA Investments a obținut, în cazul Frigotehnica, companie vândută grupului francez Vinci, un multiplu al investiției de 50x, și caută în continuare oportunități similare, anunță Andrei Cionca, cofondator ROCA Investments.
Caroli Foods Group, unul dintre liderii pieței locale de mezeluri, extinde activitatea de export, începând să fabrice pentru Sigma, grupul cu sediul în Mexic din care face parte, o selecție de produse care vor fi comercializate de acesta pe piața din Spania.
Grupul Long Bamboo, unul dintre liderii industriei produselor din bambus din China și furnizor Ikea, a intrat în România pentru producția de mobilă, relevă date analizate de Profit.ro.
Producătorul de hrană uscată pentru animale de companie Nutrimax, din Georgia, vrea să intre în România, văzută ca piață strategică în strategia de expansiune internațională a companiei. Compania caută acum un partener local pentru distribuția produselor, iar pentru viitor nu exclude nici deschiderea unui fabrici.
Gigantul american Wendy's, al treilea cel mai mare lanț de fast-food din lume, după McDonald's și Burger King, a deschis primul restaurant din București și va continua extinderea, până la sfârșitul verii, cu alte 2 lansări în Capitală și o unitate la Ploiești. Pe termen lung, Wendy's vizează peste 100 de restaurante în România, în urma unor investiții de peste 200 de milioane de dolari.
Grupul de firme Dacris, care reunește furnizorul de produse destinate spațiilor de birouri Dacris Impex și tipografia Dacris Prod din Constanța, a bugetat pentru acest an o creștere a business-ului de două cifre, de la 32 milioane euro în 2024, și urmărește atent piața în căutarea de achiziții.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0963 | +0.0047 | +0.09 % |
1 USD | 4.3898 | +0.0246 | +0.56 % |
1 GBP | 5.8842 | +0.0180 | +0.31 % |
1 CHF | 5.4805 | +0.0101 | +0.18 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro