
Compania Aerostar, din domeniul aeronauticii, acordă un dividend cu randament de 2%.
Producătorul de componente auto Compa acordă sub formă de dividende o cincime din profitul net al anului trecut.
Bursa românească este la a 3-a sesiune consecutivă de aprecieri, însă pe o lichiditate mică.
Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă acordă un dividend cu randament de 6%.
Compania Farmaceutica Remedia acordă un dividend cu randament de 5,5%.
A 4-a instituției de credit din sistemul bancar românesc, BRD – Groupe Société Générale, acordă un dividend cu randament de 5%.
Contrapartea Centrală ar urma să devină operațională și să ofere servicii de compensare din aprilie 2026, conform unei informări a entității către acționarul majoritar Bursa de Valori București. Deprecieri induse pentru BVB de respectiva investiție.
Într-o sesiune cu o lichiditate bine dispersată pe mai multe instrumente financiare, piața de acțiuni de la BVB s-a cuplat la raliul puternic al burselor dezvoltate.
Cel mai mare jucător din piața fondurilor de pensii a ajuns la o participație în valoare de 50 milioane euro la compania cu cea mai importantă listare a anului trecut.
Grupul TeraPlast cumpără pachetul de control de la Aquatica Experience Group, într-o tranzacție anunțată din februarie.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0953 | -0.0010 | -0.02 % |
1 USD | 4.3848 | -0.0050 | -0.11 % |
1 GBP | 5.8664 | -0.0178 | -0.30 % |
1 CHF | 5.4723 | -0.0082 | -0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro