
Indicele BET și-a reluat tendința ascedendentă, însă impulsul este pe o lichiditate slabă.
ASF a autorizat board-ul Bursei în componența votată de acționari în noiembrie.
Grupul TeraPlast a realizat anul trecut un câștig pretaxare EBITDA de 51,2 milioane lei, cu 3% mai mic decât cel din 2022.
Fondul de investiții de tip închis PTENGETF lansat de SSIF TradeVille și Patria Asset Management, a avut un interes constant din partea investitorilor și a emis constant unități noi. Coroborat cu evoluția din piață a prețului, entitatea a ajuns la o valoare de 13 milioane lei.
Indicii principali de la BVB au închis în teritoriu negativ, însă acțiunile de pe podium au dat semnale contradictorii.
DN Agrar Group a convocat acționarii pentru aprobarea unor contractări de credite și de constituire a ipotecilor aferente, cel mai important împrumut fiind cel garantat pentru subsidiara DN Agrar Straja.
Penultima zi de tranzacționare a fost caracterizată de volume mici și deviații infime la nivelul principalilor indici.
Aflate pe un impuls ascendent, titlurile OMV Petrom au susținerea unui dividend bun. Din punct de vedere tehnic, sunt în mijlocul unui canal de variație, într-o zonă neutră, așa cum este și ultima recomandare dintr-un raport de analiză al unei case de brokeraj din Polonia.
Premier a achiziționat, plătind 15 milioane euro, compania CEZ Vânzare cu un portofoliu circa 1,4 milioane de clienți.
Bursa a reușit o nouă sesiune pozitivă și indicele BET în atacarea maximelor, dar povestea zilei a fost în piața deal.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0879 | -0.0024 | -0.05 % |
1 USD | 4.4034 | +0.0129 | +0.29 % |
1 GBP | 5.8418 | -0.0142 | -0.24 % |
1 CHF | 5.4759 | +0.0095 | +0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro