Poliția anunță modificări legislative în ceea ce privește șoferii amendați contravențional care refuză primirea procesului-verbal. Conform noilor prevederi, dacă persoanele sancționate contravențional sunt înregistrate de către polițist cu mijloacele audio-video din dotare, în timp ce refuză să primească documentul, se consideră că procedura comunicării procesului-verbal a fost îndeplinită pe loc, nemaifiind nevoie ca procesul verbal să fie trimis la domiciliul contravenientului.
Polițistul va fi obligat să efectueze testarea conducătorilor auto dacă observă într-un vehicul sunt observate recipiente ce pot conține băuturi alcoolice sau substanțe cu efecte psihoactive. Semnătura unui martor și comunicarea procesului-verbal nu vor mai fi necesare dacă fapta contravenționlă a fost înregistrată cu mijloace audio-video, iar amenzile vor fi date pe baza acestor înregistrări, inclusiv ale celorlați șoferi.
Toate procesele-verbale de contravenție auto vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu doar la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă promulgată de președinte.
Toate procesele-verbale de contravenție auto vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu doar la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată prin vot final de către Parlament.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, afirmă că inspectorii antifraudă urmează a emite decizia de impunere către compania OMV pentru suma de 581 de milioane de lei pe care aceasta trebuie să o achite către Fondul de Tranziție Energetică, confirmând informațiile anunțate de Profit.ro.
Ministrul Finanțelor - OMV va plăti taxa de solidaritate!
Proiectul de lege care instituie sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, a fost promulgat de președintele Iohannis. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.
Guvernul a pregătit instituirea sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară. Decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări de către un polițist rutier, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, constatate cu ajutorul e-SIGUR, va fi întocmit în format electronic, sub semnătură electronică calificată.
Guvernul a pregătit instituirea sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară. Decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări de către un polițist rutier, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, constatate cu ajutorul e-SIGUR, va fi întocmit în format electronic, sub semnătură electronică calificată.
Toate contravențiile, inclusiv cele privind regulile de circulație, vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată de Parlament și promulgată acum de președintele Klaus Iohannis.
Toate contravențiile, inclusiv cele privind regulile de circulație, vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Vodafone va scumpi mai multe abonamente cu aproape 1 euro, începând cu luna august, abonații afectați fiind deja informați, conform informațiilor transmise Profit.ro.
ANAF va introduce sau va modifica mai multe formulare necesare în activitatea de control desfășurată de inspectorii direcției Antifraudă, potrivit unui proiect de ordin de președinte ANAF. Formularele vizate sunt "Proces-verbal", "Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri", "Proces-verbal de sigilare/desigilare", "Proces-verbal de prelevare probe", "Invitație", "Somație" și "Notă explicativă". Mai multe dintre modificări, prezentate mai jos, vin în sprijinul contribuabililor, ca urmare a modificărilor legislative din ultima perioadă.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pierdut definitiv un proces cu Vodafone România pe subiectul majorării prețului abonamentelor, după ce Curtea de Apel București a respins, pe motiv de tardivitate, cererea de apel împotriva unei sentințe din noiembrie 2019, prin care Tribunalul București a anulat o amendă aplicată operatorului telecom în primăvara anului trecut. Sancțiunea a precedat ordinul ANPC prin care instituția a blocat aplicarea deciziei de majorare a tarifelor abonamentelor, ordin care a fost însă suspendat de instanță.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a contestat o decizie a Curții de Apel București (CAB) din noiembrie 2019, care a anulat o amendă de 70.000 de lei aplicată în aprilie 2019 Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, pentru că operatorul a majorat unilateral tarifele abonamentelor cu un euro începând cu luna mai 2019. Sancțiunea a precedat ordinul ANPC prin care instituția a blocat aplicarea deciziei de majorare a tarifelor abonamentelor, ordin care a fost însă suspendat de instanță.
Instanța a anulat procesul verbal prin care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 70.000 de lei decizia unilaterală a Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, de majorare a tarifelor abonamentelor cu un euro începând cu luna mai. Amenda a precedat ordinul ANPC prin care instituția a blocat aplicarea deciziei de majorare a tarifelor abonamentelor, ordin care a fost suspendat de instanță.
Toate procesele-verbale de contravenție auto vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată tacit de Senat.
Procesele-verbale de contravenție vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta, prevede o inițiativă legislativă.
Conducătorii de autovehicule care au fost sancționați definitiv cu suspendarea dreptului de a conduce vor putea să predea poliției permisul de conducere prin curier, fără a se mai prezenta în persoană. De asemenea, dovada depunerii plângerii împotriva procesului verbal de suspendare a permisului va putea fi depusă la poliție de reprezentantul legal al conducătorului de autovehicul. Termenul maxim de la care se reia sancțiunea suspendării dreptului de conducere, în urma deciziei definitive a instanței, va fi dublat, totodată, de la 15 la 30 de zile.
Dezvoltatorilor, dar și proprietarilor le va fi interzis să permită ca un imobil să fie locuit înainte de semnarea procesului verbal de recepție a construcției, conform unui proiect care urmează să fie discutat. Toate locuințele vor trebui asigurate de investitori cu branșamente definitive la rețelele de utilități. Argumentul: prea multe incendii în blocuri fără procesele verbale de recepție sau fără branșamente autorizate, iar vinovații morali - investitori, dezvoltatori sau proprietari - nu pot fi sancționați din cauza lacunelor legislative.
Controalele Anifraudei Fiscale, care se vor intensifica în luna decembrie, vizează atât comercializarea de bunuri și prestarea de servicii către populație, cât și anumite operațiuni sau activități, iar riscul ca inspectorii să estimeze obligații suplimentare de plată este ridicat, arată Eugenia Ion, tax manager Contexpert,într-o analiză referitoare la desfășurarea controalelor, atribuțiile inspectorilor, drepturile și obligațiile contribuabillilor.