Guvernul a pregătit instituirea sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară. Decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări de către un polițist rutier, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, constatate cu ajutorul e-SIGUR, va fi întocmit în format electronic, sub semnătură electronică calificată.
UPDATE Proiectul de lege privind instituirea sistemului a fost adoptat de Guvern, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că este vorba de ”1.000 de sisteme de verificare a vitezei, 300 de radare mobile și 500 de camere de luat vederi care vor face parte dintr-un sistem integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România”.
Cinform proiectului pregătit, e-SIGUR este un ansamblu de sisteme informatice, infrastructură de comunicații, elemente de interconectare și interoperabilitate cu alte sisteme informatice, platforme hardware și software pentru stocare, procesare automată, procesare manuală, preluare, afișare și transmitere de date, mijloace tehnice certificate sau omologate și verificate metrologic și capabilități și/sau servicii de imprimare masivă și comunicare a documentelor. e-SIGUR va fi parte integrantă a centrelor de management al traficului pe drumurile de interes național, administrate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR).
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Datele ultimei rectificări bugetare din an: Deficitul scade procentual în PIB, dar se menține la 80 mild. lei. Ce ministere primesc bani în plus și de unde se taieSistemul va putea emite semnalări care vizează:
a) limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
b) interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
c) semnificaţia culorii roşii a semaforului;
d) interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată;
e) trecerea la nivel cu calea ferată;
f) interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
g) controlul achitării tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale.
Proiectul întocmit prevede însă că: ”decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări manuale făcute în mod conștient de către un polițist specializat (polițist rutier), pe baza prevederilor legale incidente”. Astfel, atât constatarea săvârșirii contravenției, cât și întocmirea procesului-verbal sunt activități deliberate ale agentului constatator, pentru fiecare caz în parte. Polițiștii rutieri din cadrul dispeceratelor de monitorizare vor avea competență teritorială generală de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale.
Sistem integrat va fi utilizat în vederea îndeplinirii următoarelor scopuri:
a) supravegherea și controlul respectării unor norme de circulație pe drumurile publice, inclusiv constatarea încălcării acestora;
b) identificarea unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.
c) stabilirea măsurilor necesare desfășurării fluente și în siguranță a circulației rutiere;
d) reducerea factorilor de risc care pot afecta transporturile cu caracter special sau care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice, constituirea și adaptarea dispozitivelor de pază și ordine publică;
e) administrarea drumurilor publice prin identificarea timpurie a factorilor care pot afecta starea părții carosabile și stabilirea unor măsuri preventive pentru diminuarea consecințelor;
f) protejarea spațiilor de servicii și a parcărilor amplasate de-a lungul drumurilor publice;
g) limitarea fenomenului de degradare a părții carosabile.
CITEȘTE ȘI LEGE Clarificare legislativă în Codul fiscal: Condițiile de îndeplinit pentru locuințele cu o cotă a TVA de 5%Guvernul are învedere și reglementarea întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, cu ajutorul e-SIGUR, în format electronic, sub semnătură electronică calificată.
Astfel, Codul rutier va fi amendat în sensul instituirii posibilității de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit ca înscris în formă electronică, cu ajutorul unor platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice.
Datele vor fi obținute prin intermediul echipamentelor/ ansamblelor de echipamente care permit colectarea automată a imaginilor, a sunetului, a informațiilor privind viteza de deplasare a unui vehicul, a informațiilor privind condițiile meteo ori a altor informații relevante pentru scopul monitorizării traficului rutier.
Aceste echipamente/ ansamble de echipamente pot fi: camere video/ sisteme de televiziune cu circuit închis, cinemometre, bucle inductive, stații meteo rutiere, senzori/ sisteme pentru cântărire în mișcare, senzori/sisteme de măsurare folosind tehnologia doppler/lidar.
Transmiterea informațiilor în timp real către participanții la trafic se realizează prin intermediul panourilor cu mesaje variabile/ indicatoarelor electronice, și pot afișa fără a se limita la, informații referitoare la condițiile de trafic, condițiile meteo, starea infrastructurii, limitele maxime ale vitezei de deplasare, lucrări, informații centralizate și procesate de către componentele centrului de management al traficului.
28 noiembrie - Profit Financial.forum