Antifrauda confirmă informația Profit.ro și impune OMV Petrom aproape 120 milioane euro suplimentar de plată

Antifrauda confirmă informația Profit.ro și impune OMV Petrom aproape 120 milioane euro suplimentar de plată
scris 30 mar 2023

Președintele ANAF, Lucian Heiuș, afirmă că inspectorii antifraudă urmează să emită decizia de impunere către compania OMV Petrom pentru suma de 581 de milioane de lei pe care aceasta trebuie să o achite către Fondul de Tranziție Energetică, confirmând informațiile anunțate de Profit.ro.

”În urma verificărilor care au fost făcute s-a constatat că pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie anului trecut modul în care au calculat această contribuție la Fondul de Tranziție Energetică, care este altceva decât taxa de solidaritate, au fost câteva erori și erorile s-au cumulat în 120 de milioane de euro”, explică șeful Fiscului, care se arată convins că OMV va plăti suma impusă.

Urmărește-ne și pe Google News
Electrica pregătește lansarea unei emisiuni masive de obligațiuni CITEȘTE ȘI Electrica pregătește lansarea unei emisiuni masive de obligațiuni

”Antifrauda a identificat și a și întocmit deja procesul-verbal de control, urmează să fie făcută verificarea în documentare și emisă decizia de impunere, 581 de milioane de lei, aproximativ 120 de milioane de euro pentru Fondul de Tranziție Energetică. (...) În urma verificărilor care au fost făcute s-a constatat că pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie anului trecut modul în care au calculat această contribuție la Fondul de Tranziție Energetică, care este altceva decât taxa de solidaritate, au fost câteva erori și erorile s-au cumulat în 120 de milioane de euro. Și eu sunt convins că vor fi plătite”, a afirmat Lucian Heiuș.

”Dacă discutăm de taxa de solidaritate, este o altă discuție pe care putem să o avem după 25 iunie pentru că Ordonanța 186 (...) are ca termen de depunere a acestei declarații și de plată 25 iunie, până în data de 25 iunie ANAF-ul nu poate să meargă la niciun contribuabil să îl întrebe dacă plătește sau nu plătește. Ăla este termenul prin lege. După 26 iunie putem discuta”, a adăugat șeful ANAF.

De asemenea, întrebat dacă inspectorii fiscali vor mai face controale la compania cu capital majoritar austriac, șeful ANAF a răspuns că verificările făcute de Fisc se fac numai în baza unor analize de risc.

”Toate firmele vor fi controlate doar pe baza unei analize de risc și doar atunci când va fi nevoie. Ăsta este un mecanism pe care eu l-am impus și insist foarte mult pe el: niciun inspector al ANAF-ului nu trebuie să mai ajungă la un agent economic, indiferent cum îl cheamă pe acel agent, dacă nu are în spate făcută o fișă din care să rezulte o analiză de risc din care practic să se identifice din birou că există riscuri ca acea firmă să încalce legea. De ce să mă duc și să-mi trimit oamenii, care oricum sunt puțini, și să stau câteva luni la o firmă și să constate că nu aveam ce să caut acolo? Dacă, în cazul OMV-ului, din analizele pe care le facem vor rezulta că există elemente care să ducă la un risc ridicat, da, vom face controale în continuare”, a mai spus Lucian Heiuș.

CONFIRMARE FOTO Milionarii francezi Faure și Machet, proprietarii FM Logistic, vând către CTP centrele de distribuție din rețeaua locală, cu scopul închirierii CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Milionarii francezi Faure și Machet, proprietarii FM Logistic, vând către CTP centrele de distribuție din rețeaua locală, cu scopul închirierii

Pe baza celor identificate de către controlul Antifraudă, ar urma să fie emisă în perioada următoare o decizie de impunere.

Contribuția la Fondul de Tranziție Energetică este o taxă diferită față de taxa de solidaritate introdusă la finalul anului trecut prin transpunerea unui regulament european.

Inspectori Antifraudă specializați în domeniul produselor energetice se află de mai mult timp într-un control prelungit la OMV Petrom, iar aceștia strâng inclusiv date pe care le furnizează Ministerului Finanțelor pentru discuțiile purtate cu Comisia Europeană, a transmis președintele ANAF, Lucian Heiuș, într-o conferință de presă desfășurată în prima parte a lunii martie.

"Încă avem la OMV Petrom inspectori Antifraudă specializați în produse energetice. Verifică modelul de business de anul trecut și transmitem Ministerului Finanțelor informații pentru discuțiile cu Comisia Europeana", a spus atunci Heiuș.

Șeful ANAF a explicat, la momentul respectiv, că depunerea declarației anuale, în baza căreia se va face plata taxei suplimentare, are termen abia la mijlocul anului. ANAF a declanșat controlul la OMV Petrom în contextul în care compania a anunțat că nu datorează această taxă.

La Fondul de Tranziție Energetică se strâng banii din supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, precum și a traderilor de energie electrică și gaze naturale. Banii sunt folosiți la acoperirea diferențelor dintre costurile reale totale ale furnizorilor de energie și gaze și cât recuperează de la clienții finali prin aplicarea prețurilor plafonate.

Contribuția de solidaritate reprezintă suprataxa de 60% aplicată profiturilor din 2022 care depășesc cu cel puțin 20% media profiturilor din 2018-2021 ale companiilor a căror cifră de afaceri a fost compusă în 2022 în proporție de peste 75% din încasări provenind din extracția țițeiului, gazelor naturale și huilei, fabricarea produselor petroliere rafinate și fabricarea produselor de cocserie.

Taxa de solidaritate

Ministerul Finanțelor este în prezent în dialog cu Comisia Europeană pentru clarificări asupra aplicării taxei de solidaritate. La finele lunii ianuarie, cum a anunțat atunci Profit.ro, Comisia afirma că are nevoie de informații suplimentare pentru a înțelege speța fiscală ridicată de partea română.

Discuțiile la nivel tehnic au încă loc. Consultările sunt esențiale pentru a stabili aplicarea contribuției de solidaritate și în cazul OMV Petrom, companie care a anunțat că, potrivit propriei interpretări a situațiilor sale financiare, nu datorează taxa. Cazul, o speță fiscală complexă care trebuie clarificată de către autoritățile europene, a fost politizat puternic.

Un oficial al Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (TAXUD) a fost la București la mijlocul lunii martie pentru a discuta cu autoritățile române o gamă mai largă de aspecte privind politica fiscală a UE, dar vizita nu a fost "legată în mod special de contribuția de solidaritate sau de politica energetică a UE.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat la Prima News că OMV va plăti taxa de solidaritate.

”Așteptați luna iunie”, a spus ministrul, arătând că această taxă se declară pe 25 iunie și se plătește pe 25 iunie, pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
antifrauda
omv petrom
taxa
proces verbal
decizie de impunere
proces verbal anaf