ANRE plătește printre cele mai mari salarii dintre toate instituțiile de stat. Astfel, președintele Autorității, Dumitru Chiriță, a încasat din salariu anul trecut, în primele circa 2 luni de mandat (care a început în ultima parte a lunii octombrie 2017), suma totală de 115.833 lei, respectiv cam 51.000 lei pe lună (în jur de 11.000 euro). Peste jumătate din bugetul pe 2018 al ANRE, de 150,8 milioane lei, reprezintă cheltuieli de personal.
Legislația în vigoare privind contractele îi dezavantajează pe furnizorii de energie electrică în raport cu clienții industriali, aceștia din urmă bucurându-se de mai multe drepturi, ceea ce creează un dezechilibru, a afirmat, la Profit Energy.forum, Cristina Micu, membru al board-ului Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
Arielle Malard de Rothschild, membră a familiei de bancheri Rotschild, una dintre cele mai influente familii în mediul financiar global, care controlează grupul Rotschild implicat în afaceri din sectorul bancar și imobiliar inclusiv în România, a demisionat din postul de membru al Consiliului de Administrație la Electrica.
În mai puțin de 44 de ore, curentul electric tranzacționat pe piața pentru ziua următoare (PZU) a evoluat de la un preț minim al anului, 0 euro/MWh, la un preț cu numai 3 euro sub nivelul maxim al acestui an, 114 euro/MWh.
Guvernul vrea să modifice legislația subvenționării cogenerării de înaltă eficiență, după ce multe CET-uri care alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire a populației au început să se confrunte cu probleme financiare din cauza majorărilor ample de prețuri la gazele naturale pe care le folosesc ca materie primă și la certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pe care sunt obligate să le achiziționeze. Efectul - pregătit chiar pentru acest an. Contribuția pentru cogenerare reprezintă 2,2% din valoarea unei facturi de energie electrică achitată de un consumator final. Profit.ro a anunțat anterior că Guvernul analizează posibilitatea introducerii unui nou sistem, diferit, de subvenționare a cogenerării.
Primăriile și asociațiile de dezvoltare comunitară care dețin sisteme centralizate de încălzire (SACET) vor fi obligate să scumpească gigacaloria în cazul în care furnizorii de gaze naturale și energie electrică ai acestor sisteme majorează prețurile de furnizare, prevede noua lege a termiei, adoptată recent de Parlament și aflată în prezent în procedură de reexaminare.
ANRE are în vedere "instituirea, pentru furnizorii de energie electrică, a obligației de a publica, în aplicația de pe pagina de internet a ANRE, cel puțin o ofertă de furnizare a energiei electrice pentru fiecare categorie de clienți finali, respectiv clienți casnici și clienți noncasnici, și de a menține actuale ofertele de furnizare a energiei electrice".
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat o decizie a Comisiei Europene din 2014, de aprobare a ajutorului de stat acordat de Marea Britanie proiectului de construire a centralei nucleare Hinkley Point C în parteneriat cu compania chineză de stat China General Nuclear Power și cu francezii de la EDF, respingând contestația Austriei și Luxemburgului, care reclamaseră în 2015 că ajutorul de stat respectiv ar încălca normele UE.
Din cauza crizei, care a dus la explozia prețurilor pe piața angro de energie, în primul trimestru din 2017, Electrica SA a șocat investitorii de la BVB, afișând pierderi de peste 51 milioane lei. Ulterior, la jumătatea anului trecut, compania a revenit pe profit, însă cu un plus de doar 8 milioane lei.
Din 2013, autoritățile de la București au început să taie semnificativ din subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă sub formă de certificate verzi adăugate pe facturile de curent electric ale tuturor consumatorilor de energie electrică din România, pentru a ține sub control prețul final plătit de clienți.
Motivația principală a amendamentului la Legea energiei a fost aceea că numeroase instituții de stat, care au achiziționat energie concurențial, prin licitații publice, s-au trezit cu contractele denunțate de furnizori înainte de finalizarea acestora, întrucât furnizorilor nu le mai convenea prețul negociat și aveau oportunitatea de a vinde energia mai scump altor consumatori.
Unele centrale de producție de energie electrică din România ar putea primi subvenții decontate obligatoriu de consumatori pe facturile lor lunare doar pentru a rămâne în funcțiune și a fi capabile oricând să introducă electricitate în sistemul energetic național la nevoie, în momente de vârf de consum, în baza unui sistem aplicat deja în Uniunea Europeană.
Cei de la Petrotel s-ar putea vedea nevoiți însă să-și modifice proiecția bugetară pe parcursul anului, ca urmare a evoluției cotațiilor mondiale la țiței. Astfel, bugetul Petrotel pe 2018 a fost întocmit pornind de la ipoteza unui preț mediu al țițeiului Brent de 50 dolari/baril, iar sortimentul se tranzacționează în prezent în jurul unei valori semnificativ mai mari, de aproape 80 dolari/baril.
Inflația nu mai este demult considerată un fenomen monetar de autorități, fie ele guverne, autorități de reglementare sau bănci centrale, evoluția prețurilor fiind influențată, în opinia lor, de diferiți factori, alții decât politicile salariale sau monetare, de deficite fiscale sau cvasifiscale. Ieri seara au fost indicați de către decidenți și unii dintre aceștia: prețurile la energie, gaze și combustibili. Și, cel puțin la o primă vedere statistică, au dreptate.
Printre acestea se numără reducerea rentabilității procentuale garantate pentru anumite investiții ale operatorilor, eliminarea anumitor mijloace fixe din baza de calcul a tarifelor, eliminarea taxei de concesiune și a impozitului pe monopol din calculul tarifelor sau reclasificarea costurilor determinate de cazuri de forță majoră, cum ar fi fenomenele meteo extreme, din necontrolabile în controlabile.
Furnizorii de energie electrică ar trebui să fie obligați să factureze consumul real, nu pe cel estimat, al clienților cărora le-au fost instalate contoare inteligente de măsurare a energiei de către operatorii de distribuție regionali, pentru ca și clienții să beneficieze de pe urma acestora, nu doar distribuitorii, se arată într-un document al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Ministerul Energiei, cel mai mare acționar al grupului de distribuție și furnizare a energiei electrice Electrica SA, cu peste 48% din acțiuni, i-a propus pentru a ocupa funcții de membri ai Consiliului de Administrație al companiei pe Valentin Radu, fost CEO al Țiriac Holdings, în prezent managing partner la Platinum Capital, precum și pe Ramona Ungur, șefa Departamentului Restructurare IMM al BCR.
Numărul de consumatori casnici de electricitate care au optat pentru un regim concurențial și au făcut astfel o economie la factură a depășit 1 milion la finalul anului trecut, dintr-un total de aproximativ 8 milioane de astfel de consumatori. Spre deosebire de cei care au preferat să-și negocieze energia electrică pe piața liberă cu mai mulți furnizori și care beneficiază acum de un preț fix pe perioada contractuală, cei care au rămas captivi în sistemul reglementat achită un preț variabil.
Asigurătorul Elite Insurance Company Ltd a intrat în întrerupere de activitate în vara anului trecut, adică a încetat să mai subscrie polițe noi de asigurare, continuând să administreze portofoliul de clienți și contracte existent, potrivit informațiilor omoloagei ASF din Gibraltar, Gibraltar Financial Services Commission (GFSC).
Compania a primit licență de furnizor de energie de la ANRE în 2013, însă a început activitatea propriu-zisă în 2015, la început doar pentru consumatori industriali. Ulterior, în 2016, s-a atacat și piața clienților casnici. La finalul acelui an, RCS&RDS se clasa pe locurile 9-10 în topul furnizorilor de energie pentru clienți finali din România, cu o cotă de piață de 2,57%, egală cu cea a OMV Petrom.
"În contextul geopolitic actual, caracterizat de existența unui conflict armat pe o parte a teritoriului din Ucraina și a instabilității politice din această țară, există un risc tot mai ridicat ca linia de interconexiune dintre Romania și Ucraina să devină indisponibilă, situație în care menținerea siguranței în funcționare a zonei de nord – vest a țării devine extrem de dificilă și costisitoare", se arată într-un document guvernamental.
Prețul mediu al energiei electrice pe piața pentru ziua următoare (PZU) a OPCOM a atins cel mai mare nivel înregistrat în acest an, urcând astăzi cu 75%, la un nivel de 291 lei/MWh, de două ori mai ridicat decât media de 155 de lei/Mwh înregistrată în luna ianuarie. Evoluția prețului pe piața spot confirmă previziunile de luni ale Profit.ro, când anticipa că “săptămâna aceasta va fi una cu scumpiri masive ale electricității pe piețele europene, ca urmare a înrăutățirii vremii, situație care se va resimți și în România”.
Operatorii feroviari privați fac de mai mult timp lobby pe lângă autorități în favoarea acestor modificări legislative. Acestea au fost solicitate Ministerului Transporturilor, de exemplu, în 2016, printr-o scrisoare adresată de către Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) ministrului de atunci, Dan Marian Costescu.
Vremea mai rece decât media istorică a perioadei a condus săptămâna trecută la scumpirea cu 25% a curentul electric tranzacționat pe piața spot OPCOM însă chiar și cu aceste scumpiri, Români rămâne una dintre cele mai ieftine piețe de electricitate din UE. În weekend, curentul s-a ieftinit, fiind tranzacționat la 35 de euro/MWh, cu 15 euro mai puțin decât prețul maxim înregistrat, pentru scurt timp, vineri, de 50 de euro/MWh.
Criza de energie din iarna trecută, când prețurile spot au explodat pe piața angro și au dus la insolvența și chiar falimentul unor furnizori importanți, a spulberat în bună măsură mitul în care se complăcea România de mai mulți ani, cum că nu avem nici un fel de probleme în a ne asigura necesarul de electricitate din producția internă chiar și în condiții de avans puternic al consumului.