Prețul mediu al unei locuințe din Regat a depășit pragul de 250.000 de lire sterline pentru prima dată în istorie, potrivit statisticilor oficiale.
Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un declin puternic în prima lună din acest an, cu un volum mai mic cu 24% față de ianuarie 2020. România a înregistrat cea mai mare scădere, motivele fiind, în mare parte explicate deja într-o analiză Profit.ro.
Constructorul german de automobile Volkswagen va depăși volumul de vehicule electrice vândute anual de Tesla, în următorii cinci ani, potrivit analiștilor, odată ce gama de noi modele pe baterie a fost lansată.
SUV-ul de clasă B construit de Ford la Craiova, Puma, a depășit pentru prima dată de la lansarea sa două dintre modelele cu care concurează pe piața internă. Este vorba despre Sandero și Duster, de la Dacia, afectate de schimbările de legislație a emisiilor.
Constructorul german BMW a reușit să se poziționeze din nou pe primul loc în exporturile de automobile din SUA, după valoarea mașinilor expediate de uzina din Spartanburg.
Piața auto a lăsat impresia în luna ianuarie că a clacat, după ce în decembrie urca până la cer. Mai mulți români s-au plâns că au fost trimiși de urgență de dealeri să înmatriculeze mașinile, în decembrie. De fapt, la mijloc au fost mai multe cauze care au dat peste cap piața auto din România în ultimele două luni.
Programul de ofertare a gazelor, prin care producătorii interni au fost obligați să scoată la licitație 40% din producție pe piețele centralizate (Gas Release Program - GRP), ar putea conduce la reducerea considerabilă a cantităților de gaze înmagazinate pentru iarna anului gazier 2021-2022, în detrimentul exporturilor, cu un important efect asupra securității energetice a României, susține un studiu al Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de luni în creștere, susținute de speranțele investitorilor într-o redresare economică rapidă și de acorduri de preluare a unor companii, de ordinul miliardelor de dolari, transmite Reuters.
Gigantul din industria alimentară Nestle, cel mai mare jucător de profil la nivel global, vrea să își extindă portofoliul de cafele solubile în România și să își consolideze afacerile pe piața locală în acest an, au declarat reprezentanții companiei într-un interviu pentru Profit.ro. Multinaționala elvețiană, care și-a închis, în 2019, singura fabrică din România, nu exclude însă noi achiziții pe viitor.
Numărul cererilor săptămânale de șomaj din SUA a scăzut peste așteptări, până la cel mai mic nivel din ultimele două luni, semn că piața muncii din cea mai mare economie a lumii începe să își revină după al doilea val al pandemiei.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, care de anul trecut a intrat mai agresiv pe segmentul de piață al consumatorilor casnici în perspectiva dereglementării prețurilor pentru aceștia, inclusiv după "semnale" în acest sens ale șefului Ministerului Energiei, acționarul său majoritar, spune că nu mai face față logistic cererilor persoanelor fizice care vor să încheie contracte de furnizare concurențiale și ia în calcul fie automatizarea, fie externalizarea procesării acestor cereri.
Anul 2021 a început extrem de prost pentru industria auto, înmatriculările anunțate de DRPCIV pentru luna ianuarie fiind în scădere cu aproape 50% față de anul anterior.
Acțiunile societății de securitate cibernetică Safetech Innovations vor intra la tranzacționare pe piața AeRO din cadrul Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al BVB, sub simbolul SAFE.
Acțiunile societății de securitate cibernetică Safetech Innovations vor intra vineri, 29 ianuarie, la tranzacționare pe piața AeRO din cadrul Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al BVB, sub simbolul SAFE.
Vlad Sincă, managerul responsabil cu activitatea din sectorul energetic a companiei care operează cel mai mare mall românesc, AFI Cotroceni din București, a fost propus de către USR pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei.
Europa a suferit un impact important al pandemiei de coronavirus, în 2020, asupra pieței de autoturisme, cu cea mai mare scădere din istorie. Volumul total al vehiculelor de pasageri vândute nu a reușit să treacă de pragul de 10 milioane de unități, după un decembrie modest, în scădere față de anul trecut.
Piețele financiare au fost afectate de pandemia COVID-19, care a influențat evoluțiile macroeconomice și financiare pe tot parcursul anului 2020. Noul context a generat un comportament febril în rândul investitorilor și a adus provocări fără precedent pentru factorii de decizie politică.
Sectorul de electricitate din România a trecut cu bine peste perioada mai friguroasă din ultimele zile, în pofida unui nivel record al consumului pentru acest an, care s-a apropiat de maximul ultimilor 5 ani, asta și ca urmare a importurilor efectuate.
Datele actualizate ale raportului Media Fact Book, realizat de agenția Initiative, estimează că piața de media din România a scăzut cu 2,7% în 2020, până la valoarea de 467 milioane de euro. În 2021, este așteptată o revenire de 4%, până la valoarea de 485 milioane de euro, susținută în mod special de investițiile media în digital și TV.
Numărul cererilor noi de șomaj din SUA a înregistrat, săptămâna trecută, cea mai mare creștere din luna martie, solicitările apropiindu-se din nou de pragul de 1 milion.
Vânzările de vehicule în China, cea mai mare piață auto din lume, au scăzut cu 1,9% anul trecut, la 25,31 milioane de unități, arată datele publicate de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmit Xinhua și Reuters.
Piața auto din România a încheiat anul 2020 cu patru luni consecutive de creștere, marcând potențialul unei reveniri în 2021. O analiză realizată de APIA arată că înmatriculările de autovehicule din țara noastră, în 2020, au scăzut cu 22,6%.
BMW AG, compania germană care deține poziția de cel mai mare producători de automobile premium din lume, a anunțat o creștere în ultimul trimestru și un nivel al vânzărilor de peste 600.000 de unități, ceea ce reduce declinul anual la o singură cifră.
Volkswagen a vândut în 2020 un număr foarte mare de automobile electrice, chiar dacă piața auto a scăzut, inclusiv Germania. Vânzările de vehicule exclusiv electrice au crescut cu 197%, iar cele electrificate, în total, au crescut cu 158%.