Managerul energetic al celui mai mare mall din România, propus de USR ca secretar de stat în ministerul de resort

Managerul energetic al celui mai mare mall din România, propus de USR ca secretar de stat în ministerul de resort
scris 26 ian 2021

Vlad Sincă, managerul responsabil cu activitatea din sectorul energetic a companiei care operează cel mai mare mall românesc, AFI Cotroceni din București, a fost propus de către USR pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei.

Sincă este membru USR din 2018, el contribuind la elaborarea capitolului despre energie din programul de guvernare al alianței USR-PLUS.

Urmărește-ne și pe Google News

Posibilul nou secretar de stat de la Energie a absolvit ASE în 2012. El și-a început cariera profesională cu un an înainte, în 2011, ca economist la traderul și furnizorul de energie Lord Energy din grupul Tinmar al omului de afaceri Augustin Oancea. În 2013 a ajuns director general al companiei. 

Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online

În 2015 a trecut la compania-mamă Tinmar, ca manager de proiect însărcinat cu gestionarea participării atât la licitațiile de vânzare de energie electrică de pe platformele burselor de profil OPCOM și BRM, cât și la cele organizate de mari consumatori industriali precum Automobile Dacia, Vel Pitar sau Lidl.

Din 2017 a lucrat ca manager de tranzacții cu electricitate al producătorului de gaze naturale Mazarine Energy, controlată de asset-managerul Carlyle Group. Acesta exploatează în România un număr de 28 perimetre de hidrocarburi preluate de la OMV Petrom și deține și 5 centrale de producție de energie situate lângă zăcăminte de gaze, cu o putere instalată totală de 8,3 MW.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Începând din toamna anului 2019 și până în prezent inclusiv, Vlad Sincă este manager responsabil cu activitatea din sectorul energetic a Cotroceni Park SA, operatorul celui mai mare mall din România, AFI Cotroceni din București. Firma activează din 2011 pe piața locală angro de energie, ca trader și furnizor, fiind înregistrată pe piața centralizată administrată de OPCOM. Pe lângă tranzacții angro, prin care asigură inclusiv consumul propriu al mall-ului operat, Cotroceni Park SA încheie și contracte de furnizare cu clienți finali, atât noncasnici, cât și casnici.

viewscnt
Afla mai multe despre
secretar de stat ministerul energiei
usr guvern
ministerul energiei
secretari de stat usr
cotroceni park sa
afi cotroceni
cotroceni park sa piata de energie