Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, care de anul trecut a intrat mai agresiv pe segmentul de piață al consumatorilor casnici în perspectiva dereglementării prețurilor pentru aceștia, inclusiv după "semnale" în acest sens ale șefului Ministerului Energiei, acționarul său majoritar, spune că nu mai face față logistic cererilor persoanelor fizice care vor să încheie contracte de furnizare concurențiale și ia în calcul fie automatizarea, fie externalizarea procesării acestor cereri.
Potrivit unui document al Hidroelectrica analizat de Profit.ro, oferta de piață liberă pentru populație a companiei "s-a dovedit a fi competitivă și de aceea un număr consistent de clienți casnici au solicitat contractarea furnizării de energie electrică optând pentru pachetul mai sus menționat".
Problema companiei este însă că, în prezent, contractarea se face fie prin e-mail, fie prin poștă. În acest scop, clienții trebuie să trimită Hidroelectrica, printr-una dintre aceste două modalități, 5 documente: cerere de încheiere a contractului concurențial, notificare de schimbare a furnizorului actual, act de identitate, ultima factură de consum de la fostul furnizor și act de proprietate asupra locului de consum.
CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibridÎn prezent, folosind aparatul propriu, Hidroelectrica efectuează următoarele operațiuni: scanează documentele primite prin poștă, clasifică documentele pe tipologia de mai sus, extrage toate metadatele, completează contractul de furnizare și diseminează cererile de delegare a serviciului de furnizare de energie electrică în sistemele informatice ale companiilor de distribuție de energie electrică, în funcție de regiunea geografică a locurilor de consum.
"Volumul de documente și cereri neprocesate crește zilnic, riscul fiind cel al nefructificării potențialului de contractare și deci pierderea unor venituri viitoare", se menționează în documentul citat.
CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?În aceste condiții, Hidroelectrica vrea să crească viteza de procesare a cererilor venite de la populație, cu rezultate cât mai rapide la nivel operațional, astfel încât să fie fructificat în timp util interesul de contractare al clienților casnici.
CITEȘTE ȘI Donald Trump a fost nominalizat la premiul Nobel pentru Pace"În acest sens, așteptăm o propunere de maximum 1-2 pagini care să indice un proces tehnologic (fie că e vorba de automatizare prin tehnologie IT, fie că e vorba de externalizarea procesării de documente către un furnizor de servicii, fie alte soluții), un buget estimativ pentru procesarea a 50.000 cereri (în speță procesarea a 250.000 de documente) și un termen de implementare cât mai scurt cu putință", se arată în caietul de sarcini al unei consultări de piață demarate de Hidroelectrica.
Producătorul a lansat o consultare similară și pentru achiziția de licențe software SAP I-SU în regim de exploatare cloud, pentru completarea sistemului informatic ERP existent (bazat pe soluția SAP) cu un modul nou SAP IS-U, integrat în soluția actuală.
"Prin acest proiect se urmărește atingerea următoarelor obiective generale: - Integrarea procesului de vânzare de energie către beneficiari finali (casnici, industriali, alte tipuri de beneficiari) și a tuturor proceselor suport necesare, procese desfășurate în principal de către departamentul de Furnizare, cu procesele desfășurate în celelalte departamente Hidroelectrica, colaborarea în timp real - ceea ce determină creșterea eficienței operaționale, prevenirea erorilor operaționale, reducerea costurilor, creșterea vizibilității și a transparenței activității; - Optimizarea activității și o creștere globală a eficienței proceselor de vânzare de energie prin procesul de modelare a fenomenelor și identificarea elementelor neconforme cu bunele practici, prin conștientizarea carențelor și realiniere la standardele din industria energetică, optimizare percepută ca un proces continuu; - Creșterea eficienței procesului managerial – decizional prin obținerea informațiilor necesare, în timp real, la toate nivelurile: strategic, funcțional și operațional; - Creșterea eficienței tuturor activităților din cadrul Hidroelectrica, cu prioritate a celor privind creșterea diversității serviciilor oferite, creșterea satisfacției clienților, reducerea erorilor și îmbunătățirea controlului intern; - Creșterea cotei de piață a Hidroelectrica în ceea ce priveste piața de furnizare de energie electrică în Romania, conform planului de dezvoltare strategică; - Îmbogățirea portofoliului cu produse și servicii conexe vânzării de energie și pregătirea sistemului informatic pentru a sprijini aceasta dezvoltare, intr-un mod proactiv, ușor adaptabil dinamicii pieței", se spune în documentația consultației.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Prăbușire inexplicabilă a înmatriculărilor din RomâniaDupă cum a relatat Profit.ro, compania vrea să-și cumpere și o aplicație software centralizată de management al relațiilor cu clienții finali cărora le furnizează electricitate, atât persoane juridice, cât și fizice. Astfel, Hidroelectrica vrea să implementeze un sistem informatic integrat CRM (Customer Relationship Management) care să sprijine procesul de vânzare de energie electrică prin instrumente specializate de gestiune a clienților potențiali și actuali și a fluxurilor de ofertare și contractare a acestora, precum și prin instrumente de raportare managerială.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara în vara anului trecut pentru Hotnews că Hidroelectrica i-a transmis că nu poate vinde energie electrică direct către consumatorii casnici din cauză că nu ar avea un soft. "Să-și cumpere soft, dacă nu au soft. Că i-am întrebat de ce nu pot, au zis: Nu avem softul care să ne facă facturile. Ei, asta e problema? De soft? Dar la nivelul Hidroelectrica să spui că nu ai soft mi se pare mult prea mult", spunea Popescu.
Profitul net al Hidroelectrica a scăzut cu 3,9% în primele 9 luni din 2020, față de perioada similară a anului trecut, la 1,264 miliarde lei, potrivit datelor prezentate de acționarul minoritar al companiei, Fondul Proprietatea. În primele nouă luni ale anului 2020, compania a raportat o cifră de afaceri de 2.759,7 milioane lei, în scădere cu 15,8% față de 9L 2019.
Cantitatea totală de energie electrică vândută de Hidroelectrica din producția proprie a ajuns la 10,87 TWh, în scădere față de 12,04 TWh în cursul intervalulul ianuarie-septembrie 2019, în timp ce cantitatea de energie electrică totală vândută a ajuns la 12,0 TWh, în scădere de la 12,9 TWh în primele trei trimestre din 2019.