Acțiunile europene au închis în creștere, susținute de speranțele investitorilor într-o redresare economică rapidă

Acțiunile europene au închis în creștere, susținute de speranțele investitorilor într-o redresare economică rapidă
scris 9 feb 2021

Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de luni în creștere, susținute de speranțele investitorilor într-o redresare economică rapidă și de acorduri de preluare a unor companii, de ordinul miliardelor de dolari, transmite Reuters.

Indicele pan-european STOXX 600 a urcat cu 0,3%, continuând creșterea de 3,5% înregistrată săptămâna trecută, care a fost în ton cu piețele globale, Wall Street și un indice al acțiunilor la nivel mondial, care au atins maxime record, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
Tranzacție în IT: Americanii de la Orion Innovation cumpără compania românească Tellence Technologies. Orion își va extinde operațiunile de R&D în România CITEȘTE ȘI Tranzacție în IT: Americanii de la Orion Innovation cumpără compania românească Tellence Technologies. Orion își va extinde operațiunile de R&D în România

Titlurile Dialog Semiconductor au avansat cu 16%, la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, în urma unui acord prin care producătorul japonez de cipuri Renesas Electronics a convenit preluarea designerului de cipuri listat la Frankfurt, pentru 4,9 miliarde de euro în numerar.

”Sunt multe companii europene care au pierdut interesul investitorilor internaționali, iar acest acord arată că investitorii globali, în special americani, japonezi sau chinezi vor să investească în astfel de nume”, a spus Chris Bailey, analist european la firma Raymond James.

Compania franceză Veolia Environnement a anunțat că lansează o ofertă pentru preluarea integrală Suez, care o evaluează la 11,3 miliarde de euro, după ce a renunțat la eforturile de a obține sprijinul consiliului de administrație al Suez.

Indicele german DAX a stagnat, după ce a atins un nivel record la începutul tranzacțiilor. CAC 40 al bursei din Paris a avansat cu 0,47%, iar FTSE 100 al bursei din Londra a crescut 0,53%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni
piata de capital