Aproape 20 de oferte au fost depuse la o licitație organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru produse software și hardware necesare dezvoltării platformei STS de interoperabilitate a serviciului de semnătură calificată la distanță și pentru dezvoltarea serviciului electronic pentru păstrarea și garantarea pe termen lung a semnăturii electronice. Contractul a fost estimat la 45,75 milioane de lei, fără TVA, pentru 5 luni.
Cancom Romania a câștigat o licitație organizată de Transelectrica pentru modernizarea sistemului de mesagerie electronică al companiei. Bugetul procedurii a fost estimat la 32,3 milioane de lei, fără TVA, pentru 5 ani, iar contractul s-a semnat pentru suma de 26,98 milioane de lei, fără TVA.
Guvernul a aprobat ridicarea unei construcții noi pentru adăpostirea echipamentelor aferente farului militar de aterizare de la Gura Portiței, la aproape 6 ani după ce și-a pus problema oficial că acesta trebuie relocat, pentru a nu fi înghițit de ape.
Deși au mai existat în trecut diverse inițiative care au propus ca toate tipurile de semnături electronice, avansate sau simple, să aibă efect juridic, pandemia a jucat un rol important în accelerarea adopției acestora.
Parlamentul, prin votul final al deputaților, a adoptat proiectul de lege privind utilizarea semnăturii electronice, care prevede efecte juridice în cazul fiecărui tip de astfel de semnătură (electronică calificată, electronică avansată și electronică simplă), condițiile prestării serviciilor de încredere de către persoane de drept privat, cât și atribuțiile autorităților și instituțiilor publice în domeniu. De asemenea, certificatul pentru semnătura din buletinul electronic va avea o limită de 5 ani, față de 2 ani pentru certificatul de semnătură avansată.
Parlamentul, prin votul final al deputaților, a adoptat proiectul de lege privind utilizarea semnăturii electronice, care prevede efecte juridice în cazul fiecărui tip de astfel de semnătură (electronică calificată, electronică avansată și electronică simplă), condițiile prestării serviciilor de încredere de către persoane de drept privat, cât și atribuțiile autorităților și instituțiilor publice în domeniu. De asemenea, certificatul pentru semnătura din buletinul electronic va avea o limită de 5 ani, față de 2 ani pentru certificatul de semnătură avansată.
Firmele au fost scutite de amenzi pentru neîndeplinirea obligației de a încărca facturile și în sistemul e-Factură în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2024, dar vor putea fi sancționate și pentru facturile din acea perioadă dacă ulterior ANAF vine în control, solicită contribuabilului ca pentru verificarea derulată în e-Factură să fie disponibile și facturile din perioada în care amenzile au fost suspendate, dar obligația de raportare a existat, iar contribuabilul nu le poate pune la dispoziție conform solicitării în sistemul e-Factură, potrivit unei note primite de către Profit.ro de la Ministerul Finanțelor.
ANAF va aplica primele amenzi pentru nereguli la raportarea facturilor și în sistemul e-Factură, neraportare efectivă sau depășirea termenului de 5 zile lucrătoare, abia la începutul lunii iulie, au declarat surse din Ministerul Finantelor pentru Profit.ro. ANAF va analiza la începutul lunii iulie situația pentru întreaga lună iunie, iar o firmă va fi amendată o singură dată pentru iunie, indiferent dacă în luna respectivă are una sau mai multe abateri legate de raportarea în e-Factură.
Material redactat de către av. Miruna Ioana Hera, sub coordonarea av. Andrei Dima, Managing Partner Dima Andrei & Asociații
Neîndeplinirea obligației legale de a raporta și în sistemul e-Factură, în termen de cinci zile, facturile emise devine criteriu în analiza de risc a ANAF, în urma căreia sunt selectate firmele pentru verificări, documentare sau alte tipuri de controale, potrivit informațiilor Profit.ro.
Fintech-ul Filbo face un pas important în strategia de a oferi un ecosistem integrat de soluții financiare pentru antreprenori, prin autorizarea de către Banca Națională a României a companiei Filbo PAY ca instituție emitentă de monedă electronică.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a raportării obligatorii pentru toate facturile dintre firme a generat în primă fază probleme de adaptare unui număr semnificativ de firme.
Perioada în care nu sunt aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a transmite și în sistemul e-Factură facturile emise va fi extinsă până la 31 mai, potrivit unui proiect de oronanță pregătit acum de către Ministerul Finanțelor, care confirmă informația anunțată anterior de către Profit.ro. În prezent, sancțiunile sunt suspendate până la 31 martie. După adoptarea modificării propuse, primele sancțiuni ar veni, astfel, cu data de 1 iunie în loc de 1 aprilie. De asemenea, sunt operate unele modifcări și în ce privește amenzile, pentru a preciza că se dă o singură amendă pe lună, indiferent de numărul facturilor neraportate în termenul de 5 zile, și că nu se dau amenzi retroactiv, adică amenzile de după 1 iunie vor viza doar facturile emise după 1 iunie și neraportate, nu și eventuale restanțe din lunile anterioare.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a raportării obligatorii pentru toate facturile dintre firme a generat în primă fază probleme de adaptare unui număr semnificativ de firme.
Există încă multe persoane care se întreabă dacă semnarea documentelor online cu semnătură electronică sau digitală este legală în România. Răspunsul scurt este da, semnăturile electronice, inclusiv cele care nu sunt calificate, sunt legale și produc efecte juridice și în România.
ANAF va transmite notificări în Spațiul Privat Virtual (SPV) firmelor în cazul cărora consideră că ar fi trebuit să utilizeze e-Factură, dar nu au transmis până la acest moment nicio factură prin sistemul electronic pus la dispoziție, potrivit Ministerului Finanțelor. Numărul firmelor care ar urma să primească notificări este de circa 100.000. Notificările for fi trimise, potrivit informațiilor primite de Profit.ro, începând cu data de 15 martie.
Ministerul Finanțelor ia în calcul o posibilă amânare până, cel mult, la sfîrșitul lunii iunie a termenului în care nu se dau amenzi pentru netransmiterea facturilor și în sistemul e-Factură, a declarat ministrul Finanțeloor, Marcel Boloș, la conferința „Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României pe 2024”, organizată de News.ro. Boloș a anunțat, încă din ianuarie, pentru Profit.ro, că Ministerul Finanțelor analizează situația eFactură și ia în calcul o potențială amânare a termenului de la care încep să fie aplicate sancțiuni. La momentul respectiv, ministrul nu a spus până la ce termen ar putea fi extinsă perioada fără amenzi.
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi lansarea versiunii simplificate a aplicației e-Factura. Inițiativa are ca obiectiv principal creșterea accesibilitãții și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii. Profit.ro a prezentat ieri informații despre noua aplicație.
Ministerul Finanțelor va lansa miercuri varianta simplificată pentru e-Factură, o aplicație de completare a facturii într-un format simplificat, aceasta fiind introdusă ca răspuns la solicitările transmise de microîntreprinderi, ce nu utilizează în mod curent elemente operaționale complexe. Modulul Antifraudă pentru analiză de risc (și controale) pe baza informațiilor transmise în e-Factură va deveni operațional de la 1 mai, cu câteva luni înainte de termenul asumat, de 1 iulie.
Ghidul de accesare și utilizare a sistemului e-Factura a fost actualizat, în contextul îmbunătățirii aduse în ultimele luni, pe fondul colaborării cu firmele care oferă servicii de contabilitate și cu reprezentanții mediului de afaceri, anunță Ministerul Finanțelor.
Cancom Romania și asocierea formată din ASEE Solutions (lider), Power Net Consulting și Bithat Solutions au depus oferte la Transelectrica pentru modernizarea sistemului de mesagerie electronică al companiei, contractul fiind estimat la 32,3 milioane de lei, fără TVA, pentru 5 ani.
e-Factură a depășit astăzi 100 de milioane de facturi încărcate în acest sistem, însă doar ușor peste 25 de milioane sunt facturi transmise de la începutul acestui an, moment de la care a devenit obligatorie raportarea și a facturilor dintre firme (b2b - business to business). În timp ce contribuabilii se confruntă, încă, cu dificultăți la utilizare, iar Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF), centrul IT al Finanțelor și al ANAF, încearcă să rezolve probleme și să aducă îmbunătățiri, Ministerul Finanțelor analizează, după cum a declarat pentru Profit.ro ministrul Marcel Boloș în ianuarie, o posibilă extindere a termenului până la care nu se sancționează cu amendă nerespectarea obligației de raportare și în e-Factură în perioada prevăzută.
Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național de Informații Financiare (CNIF), a adus o serie de noi îmbunătățiri sistemului e-Factură. Astfel, a fost introdusă funcția de autofacturare și a fost îmbunătățită interogarea listei de mesaje, prin utilizarea de filtre. De asemenea, a fost implementat și un buton care să ducă către sistemul e-Factură în momente în care sistemul Spațiul Privat Virtual (SPV) va fi în mentenanță sau va avea probleme de funcționare. Ministrul Finanțelor, Marcel, Boloș, a avut astăzi o nouă ședință cu reprezentanți ai CNIF, STS și ANAF.
Ministerul Finanțelor analizează situația eFactură și ia în calcul o potențială amânare a termenului de la care încep să fie aplicate sancțiuni pentru neraportarea și în sistemul eFactură a facturilor emise, în termenul de 5 zile stabilit, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Sancțiunile sunt acum suspendate până la 1 aprilie. În sistemul eFactură sunt raportate în prezent aproximativ o treime din numărul total de facturi la care estimează autoritățile că trebuie să se ajungă, dacă raportează toți cei care au obligația.
Ministerul Finanțelor a programat încă doua webinarii pentru lamurirea dificultăților la utilizarea sistemului eFactură, pe datele de 7 și 8 februarie. Decizia organizării de noi webinarii a venit după ce primele 2.000 de locuri disponibile la webinariile din 23 și 25 ianuarie s-au epuizat în doar câteva ore de la anunț.