DECIZIE Perioada fără amenzi la e-Factură, extinsă de Guvern. Vor fi trimise notificări

DECIZIE Perioada fără amenzi la e-Factură, extinsă de Guvern. Vor fi trimise notificări
scris 28 mar 2024

Perioada în care nu sunt aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a transmite facturile emise și în sistemul e-Factură este extinsă până la 31 mai, prin decizie a Guvernului, a anunțat premierul Ciolacu.

”Adoptăm azi și măsuri convenite cu mediul de afaceri în privința sistemului electronic RO e-Factura. Prelungim, prin ordonanță de urgență, cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. Cred că așa e corect, să dăm răgaz suplimentar și companiilor cât timp sistemul are încă nevoie de unele update-uri”, a explicat Marcel Ciolacu.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, după cum a anunțat Profit.ro, primele sancțiuni pentru neîndeplinirea obligației de a raporta și în e-Factură, în termen de 5 zile lucrătoare, facturile emise ar urma să fie aplicate de la 1 iunie. În prezent, potrivit legislației în vigoare, sancțiunile sunt suspendate doar până la 31 martie.

DOCUMENT Taxele în campanie electorală: PNL propune lege pentru a proteja până în 2033 \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Taxele în campanie electorală: PNL propune lege pentru a proteja până în 2033 "cota unică de impozitare asupra veniturilor și profiturilor"

De ce este important: Până la 1 iulie sunt valide în continuare facturile utilizate și în anii trecuți, care trebuie doar raportate (încărcate) și în sistemul eFactură. De la 1 iulie, însă, nu se vor mai putea emite facturi decât prin sistemul eFactură. În perioada 1 ianuarie-30 iunie este obligatorie raportarea facturilor și în e-Factură, în termen de 5 zile, nerespectarea obligației urmând să fie sancționată cu amendă. Termenul actual până la care sunt suspendate aceste sancțiuni este 31 martie, urmând să fie extins acum până la 31 mai. 

De asemenea important: Introducerea, de la 1 ianuarie, a raportării obligatorii pentru toate facturile dintre firme a generat în primă fază probleme de adaptare unui număr semnificativ de contribuabili. De asemenea, Ministerul Finanțelor a operat modificări în ultimele luni, pentru a ține seama de nevoile celor care folosesc e-Factură.

"Am decis. (Extindem, n.r.) până în 31 mai, ca urmare a faptului că încă sunt 74.000 de plătitori de TVA care nu folosesc e-Factura. Vor primi notificări. Contribuabilii trebuie, însă, să fie atenți - cu data de 1 iulie amenda este de 15% din valoarea facturii", precizase anterior și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, întrebat de Profit.ro dacă a luat decizia de extindere a termenului până la care sancțiunile sunt suspendate.

O decizie pentru extinderea termenului fără sancțiuni trebuie adoptată și publicată în Monitorul Oficial pentru a produce efecte.

CONFIRMARE Deficit record pentru primele două luni CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Deficit record pentru primele două luni

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiți potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiți potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Potrivit ministrului Finanțelor, sunt trei categorii de utilizatori ai modulului e-Factură care vor primi acum notificări:

1. Care au sume in decont TVA, dar nu folosesc e-Factură;
2. Care au TVA colectat în decont mai mic decât în modulul e-Factură;
3. Care au TVA deductibil în decont mai mare decât în modulul e-Factură.

Boloș a declarat în ianuarie pentru Profit.ro că ia în calcul extinderea perioadei fără sancțiuni, în funcție de cum se conformează contribuabilii. Recent, ministrul a spus, la o conferință News.ro, că termenul până la care se putea lua în calcul o eventuală extindere a suspendării sancțiunilor era finalul lunii iunie. Finalul lunii iunie era limita maximă posibilă, în contextul în care de la 1 iulie devine obligatorie emiterea facturilor dintre firme în sistemul e-Factură (în timp ce până la final de iunie este obligatorie raportarea și în e-Factură în termen de 5 zile).

Ministerul Finanțelor a anunțat anterior că ANAF va transmite notificări în Spațiul Privat Virtual (SPV) firmelor în cazul cărora consideră că ar fi trebuit să utilizeze e-Factură, dar nu au transmis încă nicio factură prin sistemul electronic pus la dispoziție.

Finanțele estimează un total de 700.000 de firme care ar trebui să utilizeze e-Factură, pe baza numărului de companii care depun bilanțul. De asemenea, situația din e-Factură este confruntată și cu situația firmelor care depun formularul D394, unde sunt 490.000 de companii.

Comisia Europeană către România: Angajatorii ar putea răspunde la majorarea salariului minim prin concedierea celor mai puțin productivi angajați CITEȘTE ȘI Comisia Europeană către România: Angajatorii ar putea răspunde la majorarea salariului minim prin concedierea celor mai puțin productivi angajați

Implementarea e-Factura

În situația în care sistemul național privind factura electronică e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore, obligația de transmitere prevãzutã la art.10 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.120/2021 se suspendã pânã la repunerea în funcțiune a sistemului.

Termenul-limitã pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrãrile de bunuri și prestãrile de servicii care au locul livrãrii sau prestãrii în România, în sistemul național privind factura electronicã RO e-Factura este de 5 zile lucrãtoare (n.r. de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrãtoare de la data-limitã prevãzutã pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limitã pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronicã e-Factura nu se sancționeazã.

Procesul de implementare e-Factura în două etape

În prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 - 30 iunie 2024, operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022.

De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligația, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul național privind factura electronică e-Factura toate facturile emise în relația B2B pentru livrări de bunuri și prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.

Următoarele operațiuni sunt exceptate de la obligația utilizării sistemului național privind factura electronică e-Factura:

  • livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
  • livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcațiunilor și a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat;
  • livrările intracomunitare de bunuri.

Facturarea electronică nu se aplică în situația prevăzută de art.6 din OUG nr.120/2021 (ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau în cazul în care atribuirea și executarea contractului de achiziție publică au necesitat impunerea, potrivit dispozițiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esențiale de securitate ale statului).

Furnizorii, persoane impozabile stabilite în România, pentru operațiunile efectuate în relația B2B, persoane impozabile stabilite în România pentru operațiunile efectuate în relația cu instituții publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, și persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art.319 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care atât furnizorul/prestatorul, cât și destinatarul sunt înregistrați în Registrul e-Factura.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiți potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiți potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Prin excepție, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică e-Factura nu se sancționează.

DOCUMENT Reorganizarea ANAF - Serviciile și birourile fiscale vor fi redenumite \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Reorganizarea ANAF - Serviciile și birourile fiscale vor fi redenumite "unități fiscale". Crește numărul total de posturi, o parte a executărilor în cazuri speciale trece la regionale

În a doua etapă, începând cu data de 1 iulie 2024, emitenții facturilor electronice au obligația de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Începând cu data de 1 iulie 2024, pentru operațiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin.(2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021. Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, cu excepția facturilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.120/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, primirea și înregistrarea de către destinatari - persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin. (2) din Codul fiscal, a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în România, în relația B2B, fără a fi transmisă prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă egală cu cuantumul TVA înscris în factură.

viewscnt
Afla mai multe despre
e-factura
e-factură simplificată
marcel bolos
e-factura microintreprinderi
facturare electronica
anaf
efactura b2b
ministerul finantelor