Mulți sceptici s-au arătat neîncrezători în ultima perioadă cu privire la succesul noului model de la Dacia, Bigster, prezentat în premieră la Paris, în cadrul Salonului Auto francez. Prețul mult mai mare decât ce obișnuia Dacia să afișeze, dar și unele detalii care trag în jos mașina au fost argumentele pentru vânzări mai puțin spectaculoase. O analiză la rece a pieței de SUV-uri din Europa, realizată de Profit.ro, arată, însă, că Bigster nu are, practic, rivali.
Forvia, al șaptelea cel mai mare producător de tehnologii auto din lume, a semnat un contract cu Dacia pentru furnizarea propriei soluții software dedicate accesării de aplicații la bordul mașinilor. Contractul a intrat în vigoare cu noile modele Duster și Spring și, probabil, continuă cu noul Bigster.
Automobile Dacia a început producția mașinilor Renault Duster, care sunt exportate pe mai multe piețe internaționale. Prima dintre ele este Turcia, unde mașina a fost deja lansată, dar încă nu a pornit producția locală.
Chiar dacă Renault nu a prezentat niciodată noul model Symbioz ca pe o alternativă la Dacia Duster (nici nu putea să facă asta), SUV-ul creat de francezi pe platforma CMF-B, prin alungirea lui Captur a condus la o propunere care poate fi considerată un Duster „premium”, dacă ne uităm la finisaje și mai ales la interior. Analizele Profit.ro, care consideră cele două modele într-o rivalitate evidentă sunt confirmate de presa franceză, care face o comparație unu la unu între cele două SUV-uri ale grupului Renault.
SUV-ul Dacia Duster 3 a primit un nou preț de pornire în ofertele celor de la Dacia, după ce anterior fusese deja inclus în campania de vară. În acest moment, Duster 3 coboară sub 17.000 de euro, în premieră. Dacia Spring se ieftinește, la rândul său, pentru a face față cererii scăzute de pe piața de vehicule electrice.
Mașinile Dacia au primit, începând din această vară, un nou motor dezvoltat de inginerii Renault, folosit atât pe mașinile scumpe ale mărcii franceze, cât și pe cele mai accesibile ale Dacia. În curând, acesta va avea și alte declinări de putere și de tehnologie. Horse România, noua companie care produce motoarele pentru Dacia, lansează imagini video care marchează startul producției noului motor HR12.
Dacia este liderul absolut al motorizărilor cu GPL în Europa, fiind totodată și singura marcă cu astfel de motoare pe întreaga gamă (cu excepția Spring). După 14 ani de la lansarea primului motor, volumul vândut a depășit un milion de automobile.
Dacia Duster este unul dintre modelele preferate de compania germană Carpoint, datorită prețului foarte mic al mașinii, care face din întreg procesul de tuning o activitate mult mai accesibilă și, în același timp, profitabilă. Cea mai nouă generație Duster a intrat deja pe mâna specialiștilor Carpoint și rezultatul este spectaculos.
Trei modele ale Renault fac obiectul unei rechemări în service pentru erori ale sistemului care controlează buna funcționare a sistemului hibrid benzină – electric de pe motorul 1.6 hibrid. Acesta echipează mai multe mașini ale mărcii Renault, dar și două ale mărcii Dacia.
Nici măcar prin Programul Rabla vânzările de automobile noi nu reușesc să crească.
După debutul la nivel european a celui mai ieftin Symbioz, noua versiune intitulată Evolution a fost lansată și în România. Prețul pe piața noastră coboară periculos de mult, la nivelul unui Duster hibrid bine echipat.
Dacia a lansat noul SUV Duster în Marea Britanie, odată cu pregătirea startului producției versiunii cu volan pe dreapta, care va ajunge ulterior și pe alte piețe, inclusiv în Australia, dar cu sigla Renault. Prețul de lansare în regat este cu mult mai mare decât cel din Uniunea Europeană, probabil din cauza costurilor suplimentare, dar și pentru că piața are un potențial mult mai ridicat.
SUV-ul Renault Symbioz, un concurent direct pentru Dacia Duster, fiind totodată o versiunea mai lungă a lui Captur (în faza de proiect a fost botezat multă vreme Grand Captur), s-a lansat pe piață exclusiv cu motorul E-Tech hybrid 145. Acum, Renault anunță noi versiuni, mai ieftine, inclusiv cu motoare mild-hybrid, similare cu cele de pe Duster.
Duritatea tot mai mare a testelor de siguranță realizate de organizația independentă EuroNCAP începe să pună în evidență mașinile în care se investește mai puțin în tehnologia de protecție a pasagerilor, în favoarea prețului. Jeep și Renault sunt cele mai noi victime ale acestor teste, după ce Dacia Duster fusese sancționată în urmă cu doar câteva luni.
Mai este doar aproximativ o lună până când noul SUV Dacia va fi dezvăluit, la Paris, dar până atunci imaginația fanilor mărcii continuă să găsească răspunsul la întrebarea: care vor fi diferențele estetice dintre Duster și Bigster. Cele mai recente fotografii care surprind mașina camuflată, în teste pe străzile din Pitești sunt destul de elocvente.
Thierry Koskas, CEO-ul mărcii Citroen, aduce din nou în spațiul public reorientarea mărcii franceze către zonele accesibile ale pieței, confirmând intrarea pronunțată pe segmentul pe care îl monopolizase de cel puțin un deceniu Dacia.
Cât costă noul Duster, cu sigla Renault, în Turcia? Enorm!
Dacia a avut o lună foarte slabă în august, pe piața din Franța, unde toată lumea a înregistrat scăderi. Înmatriculările de autoturisme au intrat în picaj pentru 90% dintre mărci, inclusiv Renault și Peugeot.
Care ar putea fi cauza pentru care Dacia reușește să domine vânzările în Valonia, regiunea sudică a Belgiei, în timp ce în nord și în zona Bruxelles nu? Explicațiile au și un secret comercial care este tot în favoarea Dacia.
Noul MG ZS cu motorizare hibrid poate fi comandat deja la dealerii din România, în aceeași zi în care mașina este lansată în toată rețeaua din Europa. Mașina este un rival direct pentru Duster, dar oferă, odată cu noua generație, doar motorizări hibride.
„Bigster va fi mai mult un SUV, va fi un automobil pentru cruising, pentru călătorii mari, este ceea ce caută oamenii"
După clasamentele publicate de Jato Dynamics, noi cifre vin să confirme poziția solidă pe care Dacia o are în acest moment în Europa, cu cele două modele ale sale de bază, Sandero și Duster.
Lansarea pe piață a SUV-ului Dacia Duster aduce o creștere foarte mare pentru SUV-ul românesc, care urcă în clasamentul celor mai vândute mașini din Europa pe un loc pe care n-a mai fost niciodată. În același timp, Sandero reușește să-și conserve poziția de lider, cu un volum foarte mare de mașini vândute.
Brandul britanic MG, deținut de grupul chinez SAIC, a prezentat primele imagini ale noii generații a SUV-ului ZS, tot mai popular în Europa, datorită prețului mic raportat la echipamentele oferite. Generația actuală are propulsie electrică și hibrid, dar noul ZS ar putea fi lansat doar electric.
Prețul bateriilor folosite în industria auto a scăzut în ultimii ani, chiar dacă nu cu viteza pe care și-o doreau clienții și producătorii. În funcție de tehnologia folosită, prezența litiului este cea care ridică foarte mult prețul per kilowat oră. Noile chimii cu fier vor aduce însă mari reduceri de prețuri, chiar dacă unele dintre performanțe vor avea de suferit.