După debutul la nivel european a celui mai ieftin Symbioz, noua versiune intitulată Evolution a fost lansată și în România. Prețul pe piața noastră coboară periculos de mult, la nivelul unui Duster hibrid bine echipat.
Noul Renault Symbioz Evolution a fost lansat în România, la un preț de 27.350 euro, chiar mai ifetin decât nivelul de 28.000 de euro estimat de Profit.ro cu doar câteva zile în urmă. Acesta face din Symbioz cel mai accesibil SUV de clasă B hibrid, aflat de altfel la limita superioară a acestui segment, la un pas de clasa următoare, cea compactă, evident cu excepția lui Duster.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Singura provocare reală a acestui model Renault este noul Duster, o mașină foarte bună, care ajunge însă, în echiparea hibrid, la prețul lui Symbioz. Cele două mașini riscă să concureze puternic, fiind expuse, în foarte multe cazuri, în showroom-uri învecinate, la același dealer. Evident, cel care ar putea suferi simțitor de pe urma noului Symbioz este Duster, care nu-și mai justifică prețul ridicat, dar poate apărea și o concurență din sens invers, dacă luăm în calcul versiunile 4x4.
Noul Symbioz Evolution este echipat cu același motor 1.6 E-Tech 145 care se află și pe Duster 140 Hybrid, diferența de 5 CP dintre cele două fiind nesemnificativă și, evident, simbolică.
Printre echipamentele anunțate standard de Renault se numără senzorii de parcare spate, cu cameră video pentru marșarier, card hands-free, frână de parcare electronică, climatizare cu reglare automată și sistemul OpenR link cu ecran tactil de 10,4".
Renault Symbioz este un automobil cu o lungime de 4,41 metri, fiind, din punct de vedere tehnic, versiunea alungită a lui Captur. Pe de altă parte, el are în comun o mulțime de componente cu Dacia Duster 3, diferențele dintre ele fiind, în special, specificațiile mai reduse ale unor componente ale platformei CMF-B, pe care o folosesc ambele.
CITEȘTE ȘI Horse, divizie a Renault Group, a prezentat primul motor range-extenderÎn echiparea Extreme cu motor 140 Hybrid, Duster are o serie de echipamente standard generoase, dar este simțitor comparabil cu noul Symbioz Evolution, la un preț de pornire de 26.650 euro. Dacă adăugăm o culoare populară a acestui model, Lichen Kaki, și un pachet Techno Pack, cară să ofere Media Nav Live, frână de parcare electronică și încărcător wireless, avem un preț de 27.450 euro, cu 100 de euro peste cel al lui Symbioz, o mașină cu un nivel evident mai rafinat de confort, finisaje și imagine.
Anul viitor Renault a anunțat deja că va lansa noi versiuni de motorizare pentru Symbioz, bazate pe noile propulsoare de 1.2 litri în trei cilindri, aceleași care sunt regăsite pe Dacia Duster. Singurul argument care mai rămâne de netrecut pentru Symbioz va fi tracțiunea 4x4, care nu va fi disponibilă sub nicio formă și în nicio echipare pe acest model.
CITEȘTE ȘI Primul oraș din lume care interzice publicitatea la combustibilii fosili și călătoriile cu avionulDiferențele de dimensiuni dintre Duster și Symbioz sunt infime: Duster ar numai 7 cm în minus față de SUV-ul francez, iar ampatamentul acestuia este de 2,65 metri, față de 2,64 metri. Portbagajul lui Duster are 456 litri, pe motorizarea 4x4, iar cel al lui Symbioz are 492 litri.