ANAF vrea să scoată la concurs anul următor toate cele 1.490 de posturi vacante, a declarat pentru Profit.ro președintele instituției, Lucian Heiuș.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect amplu de modificare a Codului de Procedură Fiscală, printre schimbările pregătite fiind prevederi în sensul întăririi accesului la dosar în cadrul inspecției, introducerea unei notificări de conformare care urmează să fie transmisă înainte de selectarea firmei sau persoanei pentru efectuarea inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale, informarea contribuabilului prin avizul de inspecție că poate corecta, doar până la data începerii inspecției, declarația de impunere aferentă perioadei și creanțelor care vor face obiectul inspecției, precum și reducerea perioadei în care contribuabilul trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată, precum și creanțele stabilite de alte organe decât organele fiscale și transmise spre recuperare organelor fiscale, precum și amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării deciziei de eșalonare la plată, de la 180 de zile la 90 de zile. De asemenea, proiectul vizează creșterea plafoanelor aferente obligațiilor fiscale sub care nu se acordă eșalonare la plată, atât pentru firme, cât și pentru persoane fizice.
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand anunță că a sesizat Agenția Națională de Administrare Fiscală să confiște de la un restaurant din Herăstrău aproximativ 1 milion de euro, bani obținuți ilegal după ce administratorii ar fi ignorat dispozițiile de suspendare a activității date de Poliția Locală. Ea precizează că la acest moment sunt în evidențe 10 unități în această situație.
CFR Marfă a plătit datorii de 22,4 milioane lei către bugetul statului, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, inclusiv contribuțiile care trebuiau virate la sănătate și pensie din salariile angajaților, potrivit informațiilor transmise de companie la solicitarea Profit.ro. Aceste sume intrau sub incidența reincriminării ca faptă penală, începând cu luna martie, a reținerii fără virare ulterioară la buget a unor impozite și contribuții cu stopaj la sursă. ANAF a dus în ultimele luni o campanie susținută pentru a convinge firmele aflate în această situație să plătească, inclusiv prin notificări cu variante de eșalonare sau informații transmise în presă.
Profit.ro a anunțat că lista datornicilor trimisă de ANAF la Poliție are în frunte CFR Marfă și la coadă mii de firme cu datorii mai mici de 100 de lei.
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a dezvăluit că a început să primească mesaje de amenințare, dar a adăugat că acestea nu îl intimidează și că este normal să primească astfel de mesaje având în vedere funcția pe care o ocupă.
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a afirmat că în România sunt aproximativ 300.000 de firme care nu au cont bancar, dintr-un total de 1,6 milioane de firme. Heiuș a precizat că se lucrează la modificarea Codului de procedură fiscală, însă aceste firme nu pot fi obligate să își deschidă conturi.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a obținut încasări de 246,2 miliarde de lei în primele opt luni din 2022, iar până la finalul anului suma ar urma să ajungă la aproximativ 375,9 miliarde de lei, a anunțat, duminică, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuș, citat de Agepres.ro.
Declarația 112, prin care firmele declară la ANAF impozitul și contribuțiile la sănătate și pensie ale angajaților, generează un număr mare de erori cu numai câteva zile înaintea termenului limită de depunere, motivul principal fiind introducerea supraimpozitării unor contracte part-time, pe care specialiștii IT de la CNIF, centrul IT al Ministerului Finanțelor, nu au reușit să o implementeze funcțional în formularul inteligent. Contabilii sunt nemulțumiți, deoarece autoritățile au știut din iulie că trebuie modificată declarația, dar prima variantă de formular a apărut abia pe 21 septembrie, în jurul orei 15.
Ministerul Finanțelor propune Guvernului înființarea unui Centru de Excelență în Tehnologie în vederea asigurării transferului de expertiză în tehnologii noi și bune practici din companii de tehnologie către minister și instituțiile subordonate, cum ar fi ANAF și Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF).
Lista celor aproape 53.000 de contribuabili trimisă de către ANAF, săptămâna trecută, Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) pentru cercetări penale are în frunte, potrivit informațiilor Profit.ro, o companie de stat, CFR Marfă, cu restanțe de aproape 22 milioane de lei intrate sub incidența prevederilor care au reincriminat, de la 1 martie, reținerea fără virare la buget a unor contribuții și impozite cu stopaj la sursă. La coada acestei liste sunt peste 4.000 de contribuabili cu restanțe mai mici de 100 de lei. Aceștia riscă și ei să ajungă în atenția polițiștilor, în funcție de cum vor selecta aceștia dosarele pentru lucru, deși, logic ar fi ca cercetarea să înceapă întâi cu cei mai mari restanțieri.
ANAF a analizat introducerea unui plafon minim, dar, neavând bază legală, a ....renunțat la idee și a transmis Poliției informații despre toate firmele cu datorii, indiferent de sumă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are acces din august la datele Registrului Auto Român despre samsarii de mașini care încearcă să vândă autoturisme fără să plătească taxe, a declarat președintele Agenției, Lucian Ovidiu Heiuș, menționând că sunt persoane fizice care aduc zeci de mașini, "poate sute de mașini într-un an".
ANAF a început o campanie de acțiuni de control la contribuabilii care au în proprietate, administrare/gestiune spații cu destinație principală de organizare eveniment, nunți, botezuri, aniversări etc. Controalele vizează, la fel ca în cazul celor derulate în cluburi, baruri și la alte societăți, fiscalizarea veniturilor, inclusiv prin dotarea și utilizarea caselor de marcat în cazurile în care există această obligație legală, existența documentelor justificative pentru bunurile destinate comercializării, dar și verificarea existenței formelor legale pentru încadrarea în muncă a persoanelor care participă la activitatea comercială respectivă.
Inspectorii Antifraudă ai ANAF au controlat în iulie și august discoteci și baruri/cluburi de noapte, pentru a verifica fiscalizarea veniturilor și existența documentelor justificative pentru produsele vândute. de asemenea, acțiuni de control au avut loc și la firme din stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre și din regiunea Delta Dunării.
ANAF a făcut sesizări penale unui număr de 52.976 de contribuabili activi pentru neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, reincriminată ca faptă penală din luna martie a acestui an. Acești contribuabili aveau înregistrate ca obligații totale o sumă de 372 milioane lei. Urmează ca IGPR să transmită fiecărui inspectorat județean de poliție agenții economici care își desfășoară activitatea în acel județ și să înceapă acțiunile specifice privind cercetarea penală, a transmis, într-o conferință de presă, președintele ANAF, Lucian Heiuș.
ANAF a declanșat în august o acțiune de control la persoanele fizice care livrează produse alimentare prin intermediul platformelor consacrate (curieri), fiind identificate, într-o primă fază, aproape 200 de societăți partenere ale celor mai mari platforme din România. În perioada 2019-2022 nu au declarat aproximativ 4,8 milioane de ore de muncă prestate de curieri, potrivit ANAF.
Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF vor declanșa, alături de Inspecția Muncii, controale la circa 300 de firme pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii, a anunțat președintele ANAF, Lucian Heiuș. Campania în cadrul căreia sunt inițiate verificările, numită Cronos, s-a desfășurat pentru început în București și Ilfov, dar va fi extinsă acum, în următoarele luni, la nivel național. ANAF menționează activitatea de transport alternativ ca zonă de neconformare sistemică pe linia fiscalizării relațiilor de muncă. Cei care fac transport prin aplicațiile de ridesharing au fost controlați de Antifraudă și anul trecut.
ANAF va șterge datoriile a 10 companii din apărare, un proiect de ordin în acest sens fiind pregătit de instituție. Scopul este redresarea activității, având în vedere importanța strategică a acestor companii, și menținerea potențialului capacităților de producție pentru apărare.
Jumătate din formularele utilizate de contribuabili în relația cu ANAF au fost transpuse în format digital, potrivit ANAF. Astfel, 54 de formulare au fost digitalizate, iar 55 se află în diferite etape, arată datele Fiscului. Formularele nedigitalizate sunt trimise, din martie, când comunicarea cu ANAF a trecut complet în online, prin formularul de contact al Spațiului Privat Virtual (SPV), serviciul online al Fiscului pentru relația cu contribuabilul.
ANAF a pregătit modelul de declarație pe care furnizorii de servicii poștale o vor depune lunar pentru a informa Fiscul referitor la trimiterile contra ramburs efectuate pentru clienți. ANAF încearcă să îi depisteze astfel persoane sau firme care vând frecvent, inclusiv pe platformele online, și se sustrag de la declararea veniturilor. Nu sunt vizate persoanele care vând ocazional pe astfel de platforme.
Guvernul a pregătit alocarea suplimentară a 30 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru acordarea unui sprijin de 20 lei/persoană găzduită/zi pentru asigurarea hranei și a unui sprijin de 50 lei/persoană găzduită/zi pentru asigurarea cazării, luând în calcul un număr mediu de 14.000 cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina și găzduiți de persoane fizice.
Peste 6.400 de cetățeni ucraineni sunt integrați pe piața muncii din România, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi.
Banii luați pentru refugiați sunt neimpozabili și nu se declară la ANAF.
ANAF a controlat în ultimele luni 87 de persoane fizice care au obținut venituri din activități de influencer și a constatat, pentru 56 dintre aceste persoane, că nu au declarat integral - sau chiar deloc - impozite în valoare de aproape 1 milion de euro, a anunțat președintele instituției, Lucian Heiuș.