Peste 6.400 de cetățeni ucraineni au fost angajați în România. Ce meserii și-au ales

Peste 6.400 de cetățeni ucraineni au fost angajați în România. Ce meserii și-au ales
scris 17 aug 2022

Peste 6.400 de cetățeni ucraineni sunt integrați pe piața muncii din România, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi.

Cei mai mulți dintre ucraineni, 1.297, și-au găsit loc de muncă în București, 435 în județul Bistrița- Năsăud, 269 în județul Timiș, 235 în județul Arad, 216 în județul Maramureș, 161 în județul Bihor și 150 în județul Argeș.

Urmărește-ne și pe Google News
Autoritățile au blocat mii de carduri sociale. Scoase la vânzare sau date pe alcool și țigări CITEȘTE ȘI Autoritățile au blocat mii de carduri sociale. Scoase la vânzare sau date pe alcool și țigări
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Din totalul contractelor încheiate după declanșarea războiului din Ucraina, 1.155 sunt înregistrate în industria prelucrătoare, 616 în construcții, 495 în hoteluri și restaurante, în comerț cu ridicata și amănuntul sau reparații autovehicule și motociclete, iar 345 în domeniul activităților de servicii administrative sau activităților de servicii suport.

Statul a plătit în perioada aprilie-iunie aproape 108 milioane lei pentru cazarea și masa cetățenilor ucraineni. Din această sumă, 87,3 milioane sunt bani decontați de către persoane fizice care au cazat ucraineni, iar restul, de către persoane juridice, relevă date analizate de Profit.ro.

Cei care încasează bani pentru cazarea ucrainenilor - până la 2.100 de lei pe lună pentru fiecare persoană - nu trebuie să îi declare la ANAF și nici nu au obligații de plată, aspect care a făcut această activitate extrem de atractivă în detrimentul veniturilor clasice din chirii, unde veniturile sunt mai mici și există obligații fiscale. Guvernul nu doar că nu a acordat sprijinul de cazare direct refugiaților, ci acordă chiar și banii de hrană tot celor care îi cazează.

ULTIMA ORĂ VIDEO Guvernul anunță restricții la utilizarea apei potabile: Chiar dacă ne pare rău pentru roșii CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO Guvernul anunță restricții la utilizarea apei potabile: Chiar dacă ne pare rău pentru roșii

Lider în ce privește sumele decontate de persoane fizice este București-Ilfov - cu 18,4 milioane lei, Constanța - cu 10,6 milioane lei, urmate de Suceava - 6,85 milioane lei, Cluj - 5,61 milioane lei și Sibiu - 4,9 milioane lei (date pe județe sunt disponibile mai jos în articol).

IGSU a transmis pentru Profit.ro că nu centralizează date privind numărul de ucraineni pentru care a plătit. Decontarea de către persoanele fizice se face prin autoritățile locale și nu este clar cât de ferme sunt verificările și nici în ce măsură datele declarate pe proprie răspundere în solicitările pentru plată sunt corelate cu ieșirile din țară ale ucrainenilor sau cu decontările solicitate la alte autorități locale.

România, sub arșiță - Apă cu rația în peste 200 de localități din 17 județe. Zone cu fântâni secate parțial. Scădere a randamentului culturilor. Ședință de urgență la Guvern CITEȘTE ȘI România, sub arșiță - Apă cu rația în peste 200 de localități din 17 județe. Zone cu fântâni secate parțial. Scădere a randamentului culturilor. Ședință de urgență la Guvern

"Vă comunicăm faptul că la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu se regăsesc informații cu privire la numărul cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pentru care se decontează cheltuielile cu hrana și cazarea, întrucât acest număr este precizat doar în cererea depusă la autoritățile administrației publice locale de către persoanele fizice care îi găzduiesc pe cetățenii ucrainieni", a transmis IGSU pentru Profit.ro.

Banii luați pentru refugiați sunt neimpozabili și nu se declară la ANAF

Sumele pe care le primesc de la autorități persoanele care găzduiesc cetățeni ucraineni, respectiv 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, reprezintă cheltuieli decontate și nu un venit pentru care cei care îl încasează, astfel că nu datorează pentru aceste sume impozit și contribuții, a transmis ANAF pentru Profit.ro. De asemenea, nu trebuie să depună nici Declarația Unică.

Dacă la chirie pentru un apartament de 3 camere, un proprietar ar obține, să spunem ca exemplu, 2.000 de lei pe lună, pe care trebuie să îi declare prin Declarația Unică și la care trebuie să achite impozit și CASS dacă trec de plafonul anual, la veniturile din sumele de 20 de lei pe zi pentru hrană și 50 de lei/zi pentru cazare, deci până la 2.100 lei/persoană/lună, acordați pentru fiecare refugiat cazat, nu există obligații fiscale și nici de declarare, iar sumele pot ajunge destul de mari.

FOTO Cum arată noile uniforme de poliție. Sindicat: A primat cantitatea în fața calității CITEȘTE ȘI FOTO Cum arată noile uniforme de poliție. Sindicat: A primat cantitatea în fața calității

Persoane fizice - 87,3 milioane lei

Decontarea

  • Pentru cazare: cuantumul este de 50 lei/zi/persoană și se asigură conform OUG 28/2022;
  • Pentru hrană: cuantumul este de 20 lei/zi/persoană și se asigură conform HG 336/2022.

Persoanele fizice depun în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la autoritățile administrației publice locale pe raza cărora se află locuința în care sunt găzduiți cetățenii din Ucraina, o cerere în care se precizează: numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care aceștia declară că provin și intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor; aceasta trebuie însoțită de o declarație pe proprie răspundere care să ateste veridicitatea informațiilor cuprinse în cerere, copia actului de identitate al solicitantului și documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduiți cetățenii din Ucraina. Cererile depuse la autoritățile publice locale se soluționează în luna următoare.

Autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ teritoriale care au primit astfel de cereri întocmesc situații centralizatoare cu numele și prenumele fiecărei persoane fizice solicitante, numărul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona de conflict, găzduiți, numărul zilelor de găzduire, precum și suma solicitată de fiecare persoană fizică. În termen de 3 zile lucrătoare, autoritățile administrației publice locale transmit situațiile centralizatoare, întocmite și certificate pentru realitate, inspectoratului județean pentru situații de urgență/al București-Ilfov, după caz, precum și spre informare instituției prefectului. În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea situațiilor centralizatoare certificate, inspectoratele județene pentru situații de urgență/al București-Ilfov virează sumele solicitate în contul deschis la unitățile Trezoreriei Statului, la solicitarea autorităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea sumelor de la inspectoratele județene, autoritățile administrației publice locale efectuează plata sumelor cuvenite către beneficiari, în numerar sau prin virament bancar, în funcție de opțiunea înscrisă în cerere.

Cât a plătit statul

De la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernuiui nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a cheltuieiiiar cu hrana și cazarea cetățeniior străini sau apatriziior aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice, au fost efectuate plăți către autoritățile administrației publice locale, din sumele alocate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, până la data de 30 iunie 2022, în valoare de 87.305.825 lei.

Recenzarea populației, prelungită. Românii nu se înghesuie CITEȘTE ȘI Recenzarea populației, prelungită. Românii nu se înghesuie
    Total plăți
la 30 iunie
2022
aprilie mai iunie
  Total 87.305.825 5.158.540 37.978.638 44.168.447
1 București-Ilfov 18.385.920 905.120 7.379.160 10.101.640
2 Constanța 10.554.020 525.080 4.422.460 5.606.480
3 Suceava 6.848.990 804.400 2.664.590 3.380.000
4 Cluj 5.611.310 154.240 2.846.910 2.610.160
5 Sibiu 4.909.730 331.120 2.068.650 2.509.960
6 Brașov 4.473.900 195.400 1.584.688 2.693.812
7 Maramureș 3.542.880 219.470 1.693.420 1.629.990
8 Iași 3.368.940 172.760 1.446.780 1.749.400
9 Prahova 3.050.390 146.400 1.524.910 1.379.080
10 Timiș 2.288.590 59.260 850.240 1.379.090
11 Tulcea 1.808.030 200.320 752.800 854.910
12 Bistrița 1.673.730 119.900 898.900 654.930
13 Galați 1.625.860 125.440 702.200 798.220
14 Neamț 1.534.240 123.140 799.670 611.430
15 Mureș 1.368.750 69.940 664.330 634.480
16 Botoșani 1.361.390 134.580 661.380 565.430
17 Bacău 1.350.990 64.500 633.950 652.540
18 Satu-Mare 1.293.560 92.900 690.970 509.690
19 Brăila 1.253.220 13.900 687.880 551.440
20 Arad 1.155.570 71.840 568.780 514.950
21 Argeș 1.016.500 32.920 429.300 554.280
22 Alba 1.004.210 41.480 439.570 523.160
23 Dâmbovița 992.690 139.400 462.720 390.570
24 Hunedoara 833.630 50.080 386.440 397.110
25 Călărași 829.890 38.000 374.220 417.670
26 Vrancea 729.360 47.860 312.460 369.040
27 Bihor 660.305 33.220 425.970 201.115
28 Sălaj 474.400 36.980 243.160 194.260
29 Vâlcea 444.560 23.000 210.020 211.540
30 Dolj 400.970 21.240 194.160 185.570
31 Vaslui 388.090 20.470 188.490 179.130
32 Buzău 372.960 33.280 36.020 303.660
33 Giurgiu 330.970 29.040 132.910 169.020
34 Olt 304.100 18.180 156.620 129.300
35 Ialomița 236.360 14.280 108.610 113.470
36 Harghita 181.090 7.380 95.790 77.920
37 Caraș-Severin 163.170 15.400 88.410 59.360
38 Mehedinți 160.120 4.520 8.030 147.570
39 Gorj 149.270 6.260 69.940 73.070
40 Teleorman 88.160 9.100 38.040 41.020
41 Covasna 85.010 6.940 35.090 42.980

Sursă date: IGSU

Plăți către instituțiile sau autoritățile publice centrale sau locale, operatorii economici publici sau privați

Decontarea

Conform prevederilor legale în vigoare, inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov pot încheia contracte de furnizare a serviciilor de cazare cu operatorii economici stabiliți prin hotărârea comitetului județean/al municipiului București, în valoare maximă de 100 lei/zi/persoană sau 230 lei/zi/cameră.

Cât a plătit statul

Potrivit Hotărârii Guvernului nr 315/2022 pentru aprobarea valorii maxime a costurilor aferente cazării in locațiile stabilite de comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență pentru cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina și care nu solicită o formă de protecție potrivit Legii privind azilul în România, inspectoratele județene pentru situații de urgență/lnspectoratul pentru Situații de Urgență București- Ilfov au efectuat plăți către instituțiile sau autoritățile publice centrale sau locale, operatorii economici publici sau privați, din sumele alocate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, până la data de 30 iunie 2022, după cum urmează:

    Total plăți
la 30 iunie
2022 (lei)
aprilie
(lei)
mai
(lei)
iunie
(lei)
  Total 20.559.627 1.318.741 7.592.373 11.648512
1 Constanța 5.748.662 8.950 2.742.342 2.997.370
2 Brașov 3.049.464 405.346 1.042.654 1.601.464
3 Vâlcea 1.274.387 18.760 393.050 862.577
4 București-Ilfov 1.068.067 0 365.740 702.326
5 Maramureș 919.284 28.242 397.425 493.617
6 Bihor 846.890 586 68.614 777.690
7 Suceava 766.360 0 268.730 497.630
8 Tulcea 650.376 62.056 219.855 368.466
9 Galați 646.701 0 29.467 617.234
10 Botoșani 603.255 365.320 177.674 60.261
11 Mureș 559.840 97.660 210.720 251.460
12 Neamț 556.728 104.363 221.465 230.900
13 Timiș 497.368 20.324 165.584 311.460
14 Prahova 397.847 34.417 152.000 211.430
15 Harghita 353.060 38.880 169.820 144.360
16 Bacău 324.480 0 76.460 248.020
17 Călărași 318.960 2.600 113.990 202.370
18 Sibiu 270.872 43.290 100.178 127.404
19 Iași 193.734 0 86.032 107.701
20 Cluj 161.110 13.720 113.950 33.440
21 Alba 150.823 1.040 68.017 81.766
22 Arad 150.640 4.410 25.970 120.260
23 Vrancea 141.850 48.300 47.990 45.560
24 Covasna 125.403 16.812 51.891 56.700
25 Teleorman 118.215 0 76.482 41.733
26 Ialomița 116.690 0 81.340 35.350
27 Vaslui 116.368 2.825 83.363 30.180
28 Dolj 107.350 0 0 107.350
29 Bistrița 105.420 0 0 105.420
30 Brăila 94.550 0 15.610 78.940
31 Satu-Mare 51.240 0 13.720 37.520
32 Giurgiu 33.893 0 0 33.893
33 Sălaj 16.100 0 5.250 10.850
34 Olt 12.810 0 980 11.830
35 Argeș 9.990 0 6.010 3.980
36 Hunedoara 840 840 0 0
37 Buzău 0 0 0 0
38 Caraș-Severin 0 0 0 0
39 Dâmbovița 0 0 0 0
40 Gorj 0 0 0 0
41 Mehedinți 0 0 0 0

Sursă date: IGSU

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
refugiati
ucraineni
decontare
cazare
masa
anaf